Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Taxe vamale de 0% pentru…

Taxe vamale de 0% pentru măgari, catâri şi elicoptere

Acum câteva zile, am cunoscut-o, telefonic, pe Elena Surdu, o cititoare a ZdG din satul Ţarigrad, raionul Drochia. Telefonase la redacţie pentru prima oară, deşi e abonată de mai mulţi ani. Se grăbea la poştă, unde, pe numele său, venise un colet tocmai din America.

Pe 24 decembrie 2012, Vitalie, feciorul Elenei, care e plecat la muncă în SUA, a decis să le facă o surpriză de Crăciun celor mici din familia sa. A adunat tot ce a crezut el mai interesant pentru Dănuţ şi Dănuţa, nepoţii săi, pentru părinţi şi surori, în total 8 kg de cadouri, şi le-a trimis prin poştă la Ţarigrad. “Am lista darurilor. Sunt nişte jucării (o păpuşă, nişte ochelari, cesuleţe, o oglinjoară, un pieptene), hăinuţe pentru copii, desigur, ciocolate “Moş Crăciun” şi ciorăpei. Toate aceste cadouri sunt diferite, fiecare dar e într-un singur exemplar. Mai mult, sunt destinate celor 6 membri ai familiei noastre. Nu înţeleg de ce, la poştă, coletul a fost deschis în lipsa mea şi nu pot pricepe pentru ce sunt obligată să achit o taxă vamală de 1800 de lei, ca să-l pot ridica de la oficiul poştal. Le-am explicat vameşilor că acestea nu sunt mărfuri, că sunt nişte mici atenţii de Crăciun. Fără rost. Ei au făcut calculul şi altceva nu vor să audă”, spune Elena Surdu, decisă să renunţe la cele 8 kg de cadouri. Ea se tot întreabă: cine a aprobat astfel de legi? Deputaţii sau vameşii?

„Noi nu ştim cui să ne adresăm, pentru că ei nu au idee cum se fac la ţară 1800 de lei. Ne descurcăm doar cu ceea ce creştem pe lângă casă”, explică Elena Surdu.

Ea argumentează că fiul său, Vitalie, “a declarat cinstit, cum e la americani, a achitat toate costurile, ca acest colet să ajungă la destinaţie. A dat garanţii că pachetul nu conţine obiecte de contrabandă sau care ar fi periculoase pentru viaţă şi sănătate. A evaluat coletul la 380 USD şi a achitat 200 USD – servicii poştale”. În R. Moldova, potrivit Elenei Surdu, vama a mai adăugat 100 USD, astfel, pe avizul de plată e scrisă deja valoarea de 490 USD. Din această sumă, vameşii i-au cerut să achite 30%, adică 147 USD (aproape 1800 de lei).

“Reiese că noi suntem puşi în situaţia să cumpărăm de la statul R. Moldova aceste cadouri, trimise de fiul nostru?” – se chinuie femeia, precizând că a depus o cerere prin care solicită soluţionarea cazului, în caz contrar, spune ea, se va dezice de colet, dar nu va achita o sumă atât de mare de bani – taxe vamale pentru cadouri de Crăciun.

Am încercat să verificăm, la Serviciul Vamal al R. Moldova, dacă într-adevăr normele oficiale presupun astfel de taxe pentru cadouri. Responsabili pentru relaţii cu presa ne-au spus că, într-adevăr, indiferent de componenţa coletelor trimise din străinătate, destinatarii plătesc taxe vamale. Chiar dacă sunt cadouri de Crăciun? Chiar dacă sunt câteva jucării, ciocolate? Chiar dacă nu conţin niciun obiect în mai multe exemplare? Chiar dacă sunt trimise de feciori pentru familiile lor? La toate aceste întrebări, Serviciul Vamal a răspuns “DA”.

Am mers mai departe. Dintr-un comunicat de presă, postat pe 18 ianuarie pe www.customs.gov.md, aflăm că, la postul vamal Leuşeni-Albiţa, au fost descoperite, într-un automobil “Audi A6”, 1900 de pachete de ţigarete “Doina”, camuflate în pragurile, aripile din spate, bara de protecţie şi torpedoul autoturismului. În scurt timp, într-un “Mercedes Sprinter”, care transporta colete neînsoţite şi 8 pasageri în Italia, vameşii au depistat 800 pachete de ţigări. Pentru aceste cazuri de contrabandă, transportatorii riscă o amendă de 1500 de lei, adică cu 300 de lei mai puţin decât taxele pe care trebuie să le achite Elena Surdu, din Ţarigrad, pentru cadourile de Crăciun, trimise din SUA de fiul său.

Ar mai fi ceva de spus pentru toţi cei plecaţi din R. Moldova care, din când în când, încearcă să-şi bucure familiile cu daruri. Dintr-o anexă la Legea cu privire la tariful vamal, aflăm că există, totuşi, o listă amplă de articole şi produse taxate de vameşi cu 0% din cost. Printre aceste categorii “privilegiate” la import sunt caii, măgarii, catârii, asinii vii, animale vii din specia bovină, animale vii din specia porcină, animale vii din specia ovină sau caprină, peşte congelat, peşte uscat sau în saramură, crustacee şi moluşte de orice fel, pentru consum uman, ouă de păsări, nuci de cocos sau de Brazilia, vanilie, scorţişoară şi cuişoare, grâu dur, secară sau orez, uleiuri esenţiale, biciclete, elicoptere, avioane, ceasuri de mână, perle naturale, diamante, pietre preţioase, etc.

Dragi migranţi, de ce să trimiteţi acasă ciocolate şi jucării pentru copii, atâta timp cât măgarii, catârii bovinele, porcinele, diamantele sau elicopterele nu sunt supuse taxelor vamale?

Aneta Grosu, aneta@zdg.md