Tatiana Potângă: Un fel de 8 Martie

Acum câteva zile, era 8 Martie. Sărbătoarea celor mai gingaşe fiinţe din Univers, ziua când suntem răsfăţate mai mult ca oricând, primind flori cât pentru toate cele 365 de zile câte are anul. În acea zi, mi-am zis să nu cad pradă lumii digitale, iată de ce am ieşit să admir primăvara.

Deşi afară era mai mult iarnă, ghioceii, lalelele, trandafirii şi zambilele erau purtate regeşte în braţe. Pe străzi vedeam bărbaţi grăbiţi cu buchete de flori în mână sau femei solitare cu lalele în braţe,  având pe chip un zâmbet mulţumit. Pentru o clipă, am transformat această zi în una obişnuită. Câtă frumuseţe. Oare acest tablou n-ar putea ţine tot anul? Nu ştiu cât durează primăvara femeilor, ştiu, însă, că unele femei ar dori ca 8 Martie să nu mai existe. Ca să vezi sărbătoare! Ele stau la bucătărie, gândesc meniul, au grijă ca invitaţilor să nu le lipsească nimic ca, până la urmă, tot ele să pună lucrurile la locul lor. Cu ce se deosebeşte această zi? Cu florile ce le primim, cu  puţina atenţie în plus şi cu un “mulţumesc”, rostit pentru întreg anul.

Ascultând aceste femei, îmi vin în minte versurile lui Adrian Păunescu: Ce  facem noi, femeile? Nimica,/Decât curat şi uneori copii. O fi acesta destinul femeiesc? Poate că femeile nu sunt la fel de puternice ca şi bărbaţii, dar au şi ele punctul lor forte. Poate că varsă prea multe lacrimi, poate că îşi fac griji pentru prea multe fleacuri, poate că sunt naive uneori şi zâmbesc fără motiv, dar anume toate astea, luate la un loc, reprezintă farmecul femeii.

PS. Încercaţi să le oferiţi un altfel de 8 Martie.

Tatiana Potângă