Tatiana Potângă: “Eu când vreau să fluier, …”

Atunci când aştepţi, clipele devin o veşnicie. Cinci zile de aşteptare s-au transformat într-un adevărat coşmar pentru băiatul de 18 ani pe nume Silviu, din filmul artistic “Eu când vreau să fluier, fluier”, realizat în România. Avanpremiera filmului a fost prezentată săptămâna aceasta la cinematograful “PATRIA-MULTIPLEX”, în cadrul Festivalului Familia 2010 cu genericul “Impactul Migraţiei asupra Familiei”, eveniment susţinut de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie.

După patru ani petrecuţi într-un penitenciar de pe malul Dunării, Silviu (interpretat de George Piştereanu) a avansat în ierarhia de dormitor, devenind Jupân. Cu două săptămâni înainte de eliberare, primeşte o vizită neaşteptată. El află că, după o lipsă îndelungată, mama lui s-a întors acasă din Italia şi vrea să îl ia pe fratele său mai mic. Silviu are cinci zile să găsească o soluţie. Între timp, se îndrăgosteşte de o studentă frumoasă de la Sociologie, Ana (Ada Condeescu), venită la practică în penitenciar. Copleşit de emoţii şi presat de timp, Silviu nu mai realizează ce face.

Florin Şerban, regizorul filmului, a spus că a fost foarte complicat să găsească parteneri, deoarece proiectul era unul riscant, iar aceasta deoarece actorii care au jucat în film rolurile deţinuţilor sunt personaje reale, adică oameni care îşi ispăşesc pedeapsa în penitenciarele din România. Cât priveşte subiectul filmului, regizorul a menţionat că a vrut să spună o poveste care să atingă şi să mişte inimile spectatorilor, fapt pentru care a şi filtrat pe alocuri o realitate mult prea dură pentru ochii spectatorilor.

Ecranizarea românească are ca idee de bază viaţa copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare. Soarta eroului principal, Silviu Chişcan, este tipică nu numai pentru copiii din România, dar şi din alte ţări, acolo unde părinţii sunt nevoiţi să plece peste hotare. Atunci când nu găsesc o soluţie, părinţii aleg din două rele, răul cel mai mic. Nu o dată am auzit zicându-se: “Decât să – mi văd copii murind de foame, mai bine plec să le asigur o viaţă normală”. Şi nu poţi învinui aceşti părinţi, ei nu pleacă de bine, or, dacă statul le-ar asigura un trai decent, ei nu ar accepta străinătatea şi singurătatea. Pe de altă parte, migraţia naşte familii destrămate, copii uitaţi şi delincvenţi infantili. Scenele din filmul “Eu când vreau să fluier, fluier” afişează realitatea dureroasă. Sute de tineri stau închişi pentru furt, bătaie, omor sau acte de huliganism. Deşi conştienţi de faptele comise, ei continuă să se revolte, deoarece fiecare dintre ei se simte trădat. Un adevăr dedus şi de Florin Şerban, regizorul peliculei româneşti, din discuţiile cu deţinuţii.

Astăzi, unul dintre scopurile OIM e ca migraţia să nu afecteze atât de mult familia. Ar fi bine dacă ţările de destinaţie ale migraţiei ar adopta politici mai binevoitoare faţă de migranţii din întreaga lume, astfel încât impactul asupra familiei să fie diminuat.

Tatiana Potângă


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *