Tatiana Eţco: Zboruri cu bucluc şi cu aplauze
Când am zburat pentru prima dată cu avionul, acum câţiva ani, am fost oarecum impresionată că la aterizare, de parcă ar fi fost o regulă nescrisă, dar cunoscută de toţi, pasagerii, în mare parte moldoveni, au bătut din palme cu zâmbetul pe buze şi cu mare sârg. M-a făcut curioasă acest fenomen, pentru care nu găseam o explicaţie.
Între timp, au urmat multe alte zboruri, cu şi fără aplauze. Am încercat să observ reacţiile celor care bat din palme, dar şi ale celor care stau liniştiţi pe scaun şi privesc aterizarea avionului ca pe cel mai firesc lucru. E adevărat că în unele oraşe europene şi în America, în cadrul zborurilor locale, nu am prea auzit aplauze în avion. Mă gândeam că aplauzele sunt un semn al recunoştinţei pasagerilor pentru piloţi, un fel de mulţumesc, similar cu acel pe care îl spui şoferului de taxi sau de maxi-taxi atunci când cobori din transport. Între timp, am ajuns să cred cu tot mai multă convingere că oamenii aplaudă şi pentru a mulţumi, dar e un alt fel de mulţumire, dar şi pentru a-şi manifesta fericirea că “slavă domnului, au avut noroc şi au aterizat vii şi în siguranţă”, când, de fapt, lucrurile aşa şi trebuie să se întâmple, că doar nimeni nu bate din palme când îşi parchează maşina sau când autocarul opreşte în staţie.
Eram convinsă că aplaudatul este doar problema pasagerilor, care ori zboară pentru prima dată şi nu-şi pot controla emoţiile, ori nu ajung să înţeleagă că a ateriza în siguranţă este un lucru firesc, că asta e meseria aviatorului, pentru care el este plătit, şi că în avion nu-i ca în sala de teatru, la urma urmei.
Recent, m-am convins că mai este şi o altă explicaţie, incertitudinea oamenilor, care vine din iresponsabilitatea cu care sunt acordate unele servicii, inclusiv cele avia. Dai o avere pentru un bilet de avion, dar practic niciodată nu ştii dacă avionul va pleca la timp sau cu întârziere, dacă respectivul zbor a fost anulat în acea zi sau poate ai noroc şi totul e bine, dacă aterizezi sau nu, că doar şi aviatorul e om, are prieteni, sărbători, dureri de cap după beţii şi multe altele.
După ce acum vreun an, cu toate documentele în ordine, cu legitimaţii şi tot tacâmul, angajaţii unei companii aviatice din Chişinău mi-au refuzat îmbarcarea, invocând nişte motive pentru care nu aveau niciun drept să facă acest lucru, am expediat scrisori, plângeri şi am contactat toţi responsabilii, dar nu am reuşit să-mi recuperez banii pierduţi, nu am primit nicio explicaţie sau scuză.
Zilele trecute, când mă întorceam din vacanţă, în aeroport, aflu cu stupoare că zborul cu care trebuia să vin acasă a fost anulat, iar angajaţii aeroportului nu au idee ce să facă, deoarece reprezentanţii companiei avia nu sunt de găsit. După câteva apeluri telefonice prietenilor de acasă, care au ajutat la soluţionarea problemei, după aruncarea în van a banilor pentru obţinere de viză doar pentru a recupera bagajul, pe care trebuia să-l iau la Chişinău dacă nu era anulat zborul, şi după câteva ore bune de certuri şi ucidere de nervi, am ajuns acasă cu altă companie, una străină. Explicaţii, scuze – şi de această dată, zero.
Aceeaşi companie avia care mi-a scuipat sfârşitul de vacanţă a făcut cam acelaşi lucru cu un întreg avion de oameni, care au aşteptat vreo şase ore până şi-au luat zborul din Chişinău. Evident, drepturile călătorilor rămân doar la nivel de indicaţii ale oficialilor, care îşi tot fac imagine spunând că trebuie de schimbat situaţia, încât omul să nu fie la cheremul companiilor care fac ce şi cum le place fără a răspunde în faţa celor care îi îmbogăţesc cumpărând bilete de la ei.
Sunt sigură că, la aterizare, chiar şi cei 160 de oameni care zilele trecute şi-au început vacanţa cu bucluc, pentru că au trebuit să aştepte vreo 6 ore în aeroport, au aplaudat.
Tatiana Eţco, tatianaetco.zdg@gmail.com
