Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Tatiana Eţco: Vicepreşedintele SUA şi…

Tatiana Eţco: Vicepreşedintele SUA şi protestatarul Pânzaru

Vine Biden, să dispară cortul. Chiar în noaptea asta. De dorit cu tot cu protestatar. Cam în acest fel ar putea fi interpretate nişte indicaţii oficiale, care vizează asigurarea securităţii primului vicepreşedinte american, Joe Biden, care soseşte vineri în Moldova. Ce nu ar face oficialii de la noi pentru asigurarea unei atmosfere prielnice pe parcursul vizitei înaltului oficial american?

Astfel, s-a decis. Este imposibil ca în calea marelui oaspete să stea ca o piedică «butca» unui biet  protestatar din Moldova, aflată chiar în buricul târgului şi sub ochii lunetiştilor, de parcă ar putea fi camuflate acolo vreun kil- două de trotil sau vreo bombă ascunsă sub sărăcia lucie din cortul acestuia. Şi dacă a fost posibil de plombat drumul de la aeroport până în centrul oraşului, în mare grabă, dar şi pe vreme rea, şi dacă au fost sudate toate gurile de canalizare de pe şoselele pe care va circula cortegiul oficialului american, şi dacă au fost verificate toate clădirile de-a lungultraseului  parcurs de Biden, fiind înteţite cu lunetişti, de ce nu ar fi posibil de suspendat protestul lui Pânzaru şi de ridicat cortul?

Devine un detaliu deloc semnificativ faptul că omul protestează în stradă deja de opt luni, că adăpostul improvizat în faţa Guvernului este singura sa avuţie, că nu are unde dormi, dacă aceasta este evacuată, că nu are nici o siguranţă că i se va permite să revină la protestul său, după plecarea oficialului şi multe alte «că»-uri. Toate argumentele lui Pânzaru, toate frământările sale, toată disperarea şi neliniştea sa, se pare, nu mai contează, căci vine Biden, iar pentru acest eveniment, oficialii de la Chişinău ar fi fost în stare să mute şi Chişinăul din loc, doar ca să dea bine vizitei.

Astfel, Primăria Chişinău, care în urmă cu mai bine de jumătate de an i-a eliberat lui Pânzaru o autorizaţie oficială ce îi permite să protesteze non-stop în faţa Guvernului, acum, a publicat o dispoziţie cu privire la limitarea temporară a accesului publicului în anumite locuri din Chişinău. «Întru buna desfăşurare a vizitei vicepreşedintelui SUA”, se declară temporar închis accesul în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi nu numai.

Nu se spune direct, dar poate fi interpretat că urmează a fi suspendat şi protestul şi cortul lui Pânzaru, primul cetăţean al R.Moldova care petrece o iarnă întreagă în faţa Guvernului.Dreptul la protest e sfânt, cam aşa se zice în Constituţie, dar securitatea lui Biden e şi mai sfântă, odată ce-i prioritară acum pentru R. Moldova. S-ar putea şi să nu fie aşa, dar astfel pare a fi.

Protestatarul Pânzaru nu are mari idei despre Biden şi nici despre vizita acestuia. Este revoltat doar de felul în care îi sunt încălcate drepturile, că astfel susţine el că se întâmplă. «Da eu ce am cu delegaţia? Eu am ale mele probleme. Uite ce uşor se rezolvă toate problemele lor. Mi-o luat cuşca şi gata – nu mai e cuşcă în faţa Guvernului. Cred că asta aşteaptă cu toţii, ca eu să dispar de aici ca să nu să se pozorască că noi stăm aici şi ei nu rezolvă nimic», încearcă se se consoleze protestatarul.

Acum, marea sa nedumerire este dacă îşi va putea continua protestul şi dacă i se va returna cortul după plecarea oficialului american. Spune că, oricum, nu-şi va înceta acţiunea, dar va continua să stea în stradă chiar şi în lipsa adăpostului. Aceasta este singura sa opţiune, pentru că, indiferent cât de mult ar vrea, nu are unde se retrage. Cât despre încălcarea drepturilor sale, omul s-a cam obişnuit, că doar nu-i prima oară când i se întâmplă. Şi-apoi, ce mai contează drepturile unui om, fie el şi luptător în războiul de la Nistru, care nu are casă, masă, speranţă, încredere, care nu are pentru ce se trezi dimineaţa şi unde se adăposti la sfârşit de zi.

Tatiana Eţco, 
tatianaetco.zdg@gmail.com