Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Tatiana Eţco: "Podstavleală" cu ţigări…

Tatiana Eţco: „Podstavleală” cu ţigări în trenuri

La sfârşitul săptămânii trecute, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei a anunţat că a depistat ţigări de contrabandă în trenul „Chişinău—Bucureşti”. Acestea erau ascunse în rezervoarele pentru sistemul de răcire a aerului şi trădau funcţionarea unei posibile scheme criminale.

„Se discută că şeful de tren care era în acel schimb special o fost „podstavlit”, ca cineva să scape de dânsul. Sunt trei şefi pe tren şi nu-i tare convenabil. Toţi fac asta, cu acordul şefilor”, mi-a spus un însoţitor de tren noile bârfe din interiorul Căilor Ferate. Cică pe acelaşi tren mai lucrează trei fraţi de-ai lui Nicolae Buza, actualul şef al Direcţiei deservirea călătorilor, despre care am tot scris în investigaţia „Trenul corupţiei în gara Chişinău„. Doi dintre aceştia sunt însoţitori, iar unul – şef de tren, iar nănaşul acestuia, este cel de-al doilea şef. Nici unul dintre ei nu lucrează în echipa pe care a căzut păcatul cu ţigările.

„Dacă erau depistate în vagoane, aveam altă discuţie, dar aşa, erau sub vagoane şi toţi însoţitorii spun că nu ştiu nimic. Avem nişte versiuni că cineva din afară special a făcut asta. Înainte de a se porni un tren, se verifică tehnic, da nu se mai bagă în detaliu şi sub fiecare vagon”, spune Nicolae Buza. „Poate veni oricine să pună ţigări sau altceva sub vagon?” – îl întreb eu. „De ce nu, dacă cunoaşte construcţia vagonului. Nu trebuie de sudat, doar se scoate un capat, nu-i tare complicat”, a fost răspunsul.

Tatiana Eţco,
tatianaetco.zdg@gmail.com