Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Tatiana Eţco: Parlamentarii la psihiatru

Tatiana Eţco: Parlamentarii la psihiatru

A venit şi Voronin, în sfârşit, cu o iniţiativă mai constructivă, dar cu o întârziere de vreo 9 ani. „Toţi demnitarii trebuie să treacă un control medical, inclusiv la psihiatru. Am nişte bănuieli, dar ar trebui şi să fim toţi egali, teferi la cap şi să nu o apucăm într-aiurea” a propus acesta în Parlament, joia trecută. De asemenea, fostul Preşedinte nu a evitat să reamintească, în adresa preşedintelui Parlamentului, Mihai Ghimpu: „Eu v-am spus că are probleme cu capul”.

Evident, a urmat o avalanşă de alte declaraţii interesante. „Eu nu dau răspunsuri celor cu adevărat bolnavi la cap. El e fixat. Numai un om care are schizofrenie umblă cu o idee fixă. Voronin cum are să se ducă la policlinică, acolo şi o să rămână”, a spus în replică Ghimpu.

Premierul Vlad Filat crede că „primul care trebuie să treacă la psihiatru este dumnealui (Voronin, n.r.) şi probabil în urma expertizei vom avea răspunsul de ce pe parcursul guvernării comuniste au fost întreprinse anumite acţiuni”.

„Voronin ar da o pildă bună pentru toţi deputaţii. Cineva trebuie sa fie primul, de aceea îi doresc succes lui Voronin în acest exerciţiu! Eu nu sunt medic, dar de multe ori pun la îndoială faptul că ar trece”, a declarat Serafim Urecheanu.
Victor Stepaniuc, colegul de adineauri al comunistului nr.1 din Moldova, a spus că Voronin „are nevoie de un asemenea certificat şi nu este el cel mai mare medic în ţara asta ca să le dea apreciere tuturor. Eu cred că sunt metode staliniste de a te lupta cu oponenţii politici. Voronin insistă asupra unui asemenea certificat pentru că toţi cei care nu sunt de acord cu el, este gata să îi trimită la psihiatrie”.

Mai rezervat, un alt fost-coleg de PCRM, Marian Lupu se întreabă „de ce pe domnul Voronin atât de tare îl deranjează această chestiune. Poate ar exista nişte motive mai particulare. Dacă ni le spune şi nouă, poate o să înţelegem şi o să pot comenta mai bine”.

Să râzi sau să plângi, nici nu ştiu care opţiune e mai înţeleaptă. În esenţă, în situaţia R. Moldova, cred că ar fi binevenită o astfel de practică. Discursurile şi reacţiile unora, întradevăr te fac să crezi că nu sunt tocmai sănătoşi psihic. Voronin susţine că PCRM va înainta o astfel de iniţiativă în Parlament.

Presupun că el nici nu-şi mai aminteşte că, acum câţiva ani, deputatul Veaceslav Untilă a înaintat o iniţiativă legislativă privind examenul medical psihiatric al candidaților pentru Parlament. Probabil a uitat şi faptul că prin 2008, ex-deputata Vitalia Pavlicenco a cerut formarea unei Comisii pentru examinarea stării mintale a lui Voronin, pe atunci şef de stat.

Cititorii ZdG, indignaţi de tot acest spectacol, ne-au sunat şi ne-au povestit cum „Ştim noi cine”, care suferă de alcoolism cronic, „o dată la 10 zile era adus legat, în psihoză alcoolică, la dezintoxicare prin metoda diurezei forţate. După ce stătea forţat o zi, într-un salon izolat, cu atenţie maximă, cuscrul îl ducea acasă”.

Tatiana Eţco, 
tatianaetco.zdg@gmail.com