Tatiana Eţco: Castrarea violatorilor

Saptămâna aceasta, Polonia a devenit lider european. După modificările operate de Legislativ, Polonia a devenit ţara cu cea mai aspră lege pentru pedofili şi violatori.

În încercarea de a diminua poftele sexuale, posibilii infractori vor fi supuşi unei terapii farmacologice şi psihoterapeutice. Violatorii şi pedofilii vor fi castraţi chimic abia după ce îşi ispăşesc pedeapsa cu închisoarea, adică după o perioadă cuprinsă între trei şi 15 ani, termen care a fost şi el majorat.

Schimbările au fost iniţiate acum doi ani, după ce în Polonia a avut loc un caz şocant, larg mediatizat, când, timp de 6 ani, un bărbat de 45 de ani şi-a sechestrat şi violat fiica în vârstă de 21 de ani.

Am încercat să-mi imaginez dacă şi când ar fi posibil ca şi Moldova să aibă stipulate în legislaţie astfel de prevederi. Deşi la noi nu au fost sau poate doar nu sunt cunoscute  cazuri şocante, precum cel din Polonia, care ar urni lucrurile din loc, nu putem spune că aceasta nu ar fi o problemă. Presupun că multe violuri nu sunt făcute publice, multe nu sunt denunţate. De multe ori copiii nu înţeleg că astfel ei sunt supuşi abuzurilor sau chiar crimelor. De fapt, şi psihologii au demonstrat că copiii se pot ataşa de abuzator.

ONG-iştii din Moldova bat alarma că a luat amploare aşa-numitul turism sexual, cu implicarea copiilor. Prin această noţiune se înţelege de multe ori exploatarea sexuală comercială a copiilor de către străini, este explicat într-un studiu al Organizaţiei “La Strada”. Pe de altă parte, oficiali din MAI susţin contrariul, că problema este exagerată în mod intenţionat.

Conform datelor Centrului pentru combaterea traficului de persoane din cadrul MAI, în perioada 2004—2009, 11 copii au fost implicaţi ca victime şi martori în procesele de judecată pentru străinii acuzaţi de crime sexuale asupra minorilor, asta înseamnă câte doi copii în fiecare an. Să presupunem că datele corespund realităţii, ceea ce pare neverosimil.

În  Moldova, sunt supuse urmăririi penale doar cazurile de abuz sexual cu tentă agresivă asupra copiilor, spre deosebire de fotografierea sau filmarea copiilor goi, atingerea sexuală, masturbarea în faţa copilului. Prin urmare, străinii în R. Moldova sunt scutiţi de pedeapsa pentru care poartă o răspundere penală foarte severă în propria lor ţară. Atâta timp cât autorităţile nu ţin pasul cu infractorii, la capitolul legislaţiei, riscăm să ajungem un fel de mic rai pentru pedofili.

Tatiana Eţco, 
tatianaetco.zdg@gmail.com


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. istina

    Bravo polonejii,ar trebui si noi să-i castrăm pe comunişti în mod chirurjical sau ruseşte- cu două cărămizi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *