Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Ţara fără imn

Ţara fără imn

Aţi ascultat vreodată imnul Franţei, „La Marseillaise”? Sau măcar al României, „Deşteaptă-te române”! Cum vi se par în comparaţie cu imnul R. Moldova,  „Limba noastră”? Nu, nu am nici cea mai mică intenţie de a critica versurile magnifice ale marelui Alexei Mateevici, ci faptul că, fără voia sa, această poezie care aduce un elogiu limbii române a devenit, în 1994, imnul R. Moldova. Pe ce s-au bazat cei care l-au desemnat?

În primul rând, un imn trebuie să conţină un îndemn, însoţit de o doză de patriotism. În imnul „Limba noastră” aceste carateristici lipsesc cu desăvârşire. Bine, poate că, ascultându-l, cei care vor să înţeleagă, sunt îndemnaţi să iubească limba română. Atât. Ori, un imn, cântat înaintea unui meci de fotbal, în timpul unei sărbători naţionale sau, pur şi simplu, dimineaţa, la mult prea iubita Moldova 1, ar trebui să ne dea mai mult curaj, ar trebui să ne facă să ne simţim mândri că suntem… cineva, că poporul nostru are o istorie ce merită a fi scoasă în evidenţă şi că noi suntem un neam de luptători, care ştim cum şi chiar putem să ne apărăm patria. Când asculţi imnul naţional al R. Moldova, aceste gânduri nu doar că nu-ţi apar, ci te ocolesc cu viteza luminii. Apar, în schimb, numeroase întrebări ce îţi sugerează diverse scenarii, care de care mai ingenioase. Pare un imn acceptat la comanda PCRM, membrii căruia adoră să numească limba română, pe care o vorbesc, limba noastră. Pe de altă parte, cum te poate motiva un asemenea imn? Câţi îi cunosc versurile şi câţi îl cântă din tot sufletul? Vă imaginaţi ruşi sau ucraineni, cu cetăţenia R. Moldova, pe care îi doare în cot de limba noastră cea română, cântându-l? Eu unul – nu!

Cel mai trist e că „Limba noastră” ne provoacă amintiri dureroase. Cel puţin mie! Ce a fost şi ce este acum? Sute de mii de oameni au luptat în stradă pentru limba română, iar mulţi dintre ei chiar şi-au pierdut viaţa! Pentru ce? Pentru ca în mai puţin de douăzeci de ani totul să revină la punctul „0”? Ca limba română să fie blamată, iar rusa aplaudată?

Victor MOŞNEAG