„Ţap-ţarap” la AIE
Toate guvernările pe care le-a avut R. Moldova de la independenţă încoace m-au supărat ca cetăţean, inclusiv prezenta guvernare. Toate au făcut mai puţin decât mi-am dorit pentru combaterea corupţiei, pedepsirea marilor corupţi, promovarea persoanelor cu abilităţi şi cunoştinţe adecvate în funcţii publice, dar şi pentru integrarea europeană.
Dacă e să privesc înapoi la toate guvernările pe care le-am avut, recunosc sincer că nu aş mai putea trăi cu un guvern Sangheli, Ciubuc, Greceanîi. Nici cu o majoritate comunistă nu aş mai putea trăi. Reiese că guvernările AIE şi CIE sunt cele mai bune pe care le-am avut, dar asta nu înseamnă că s-a făcut tot binele posibil.
Recunosc, totuşi, că îmi este mai uşor, dar şi mai greu să critic actuala guvernare, pentru că am avut dovezi directe – mulţi dintre actualii miniştri citesc ziare, ascultă ştiri, urmăresc unele bloguri, consultă ONG-uri, şi înţeleg cu mintea proprie ce înseamnă integrare europeană, valori democratice şi transparenţă. Totodată, ştiind că ei înţeleg atât de bine ce are R. Moldova de făcut, mă gândesc de ce pierdem atâta timp preţios de tranziţie pentru nişte fleacuri?
Fleacul nr 1. Oamenii potriviţi în funcţii publice. Parcă ne este clar că singurul criteriu care funcţionează pentru angajarea sau numirea persoanelor în funcţii publice este cel al profesionalismului, de ce pierdem atâta timp, energie şi nervi cu perpetuarea în funcţii guvernamentale, dar şi în poziţii ce ţin de administraţiile raionale a unor persoane “simpatice” partidelor politice? Zilele trecute m-am întâlnit în virtutea meseriei cu persoane din diverse raioane şi m-am făcut dobă de ascultat nemulţumirea oamenilor cu scaun la cap despre numirile unor persoane de o anumită culoare politică în structurile raionale. Nu e o problemă în cazul în care aceste persoane sunt bune profesioniste, dar în foarte multe cazuri personajele cu carnet de partid au o singură virtute – relaţia politică. Astfel, toţi cei din jur înţeleg că funcţionează un singur model – relaţia politică.
Parcă societatea a acceptat algoritmul, dar pentru primele poziţii în stat, nu chiar pentru posturile de asistent de secretar de băgător în seamă. Eu cred că fiecare partid are o resursă de profesionişti, şi dacă se merge până la asistentul secretarei pe acest principiu, să se găsească pentru poziţia de asistent de secretară o persoană care ştie a scrie la calculator şi a vorbi câteva limbi, dar nu persoana care ştie să zâmbească liderului politic. La fel am înţeles că e nu doar la partajarea fotoliilor, scaunelor, scăunelelor şi altor piese de şezut în funcţii publice, dar şi la împărţirea proiectelor de dezvoltare, a granturilor, a banilor publici.
Tot zilele trecute, reprezentantul unei instituţii străine care oferă donaţii serioase autorităţilor R. Moldova pentru dezvoltare şi infrastructură europeană, fiind întrebat într-un dialog privat dacă nu crede că banii donaţi pentru dezvoltarea R. Moldova ca un tot întreg ar ajunge pe mâini corupte, s-a exprimat foarte plastic, declarând că ştie că “există şi ţap-ţarap” la consumarea donaţiilor externe, şi tocmai de aceea încurajează presa din R. Moldova să monitorizeze cât mai atent toate cheltuielile publice.
Deşi oficialul cu care am vorbit cunoaşte mai multe limbi europene, dar rupe deja şi în română, el nu a găsit un echivalent în aceste 4 limbi pentru descrierea mişmaşurilor coruptibile moldoveneşti şi le-a zis sugestiv “ţap-ţarap”.
Am cam roşit la acest dialog. Nu pentru că aş avea ceva cu ţap-ţarapul, ci pentru că mi-i ruşine că, după aprilie 2009, în R. Moldova mai există loc de corupţie şi de abuz cu banii publici. Noi toţi am promis atunci că abuzurile comuniste nu se vor repeta, deci nici corupţia în stil comunist. De ce dar statele europene, care vin cu donaţii, idei, practici şi suport european, trebuie să inventeze încă denumiri pentru erorile modoveneşti? De ce membrii unei coaliţii europene în Moldova trebuie asociate cu “ţap-ţarap”?
