Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Tăcerea care îi uneşte

Tăcerea care îi uneşte

…Prea multă tăcere în jurul „cazului Şevciuk”. Se tace nu doar la Chişinău. Tace şi Tiraspolul, iar cel mai simptomatic e că tace Rusia. Greu de explicat în cazul în care e vorba de ”omul Moscovei”, fie şi cu mandatul expirat, dar al Moscovei, care cunoaşte multe, ştie multe şi care poate spune multe

Cine îl ascunde pe Şevciuk la Chişinău? Şi de ce deputaţii refuză să discute în Parlament „cazul Şevciuk”? Sau nu e „caz”? După ce PD şi coaliţia majoritară, controlate de Vlad Plahotniuc, au respins săptămâna trecută, pentru a doua oară la rând, solicitarea deputaţilor PLDM privind audierea directorului SIS, Mihai Bălan, şi a vicepremierului pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, în legătură cu „evadarea” la Chişinău a fostului lider separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, şi a familiei sale, pare mai uşor să înţelegem de ce, acum jumătate de an, Plahotniuc a dat ordin majorităţii parlamentare să nu accepte iniţiativa liberalilor lui Mihai Ghimpu de a iniţia procedura de demitere din funcţie a lui Igor Dodon, acuzat că „reprezintă interesele Federaţiei Ruse în Moldova şi nu ale R. Moldova”. Să ne amintim că la început de ianuarie 2017, după ce proaspătul preşedinte Igor Dodon şi-a permis să meargă în „prima sa vizită” la Bender, să se pupe cu noul „preşedinte transnistrean”, Vadim Krasnoselski, să facă schimb de îmbrăţişări şi felicitări reciproce cu ocazia intrării în funcţie – unul la Chişinău şi altul la Tiraspol, să depună flori la mormântul bandelor căzăceşti omorâte în războiul de la Nistru din 1992 şi să acuze Chişinăul că s-ar face vinovat de declanşarea războiului, fracţiunea parlamentară a PL a lansat procedura de demitere a lui Dodon din funcţie, acuzându-l că a încălcat mai multe prevederi constituţionale, inclusiv cele de garant al suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R. Moldova. „A încălcat Constituţia (art. 77 şi 79)… Noi nu vom admite în calitate de şef al statului un preşedinte care promovează interesele Federaţiei Ruse… Până acum nimeni nu a felicitat şi nu a recunoscut un preşedinte autoproclamat în stânga Nistrului, nici măcar Federaţia Rusă.

Din acest motiv, iniţiem procedura de demitere a şefului statului”, a declarat în şedinţa Parlamentului Mihai Ghimpu şi, pentru că la aprobarea iniţiativei era nevoie de 34 de voturi (PL având doar 13), liberalii au cerut să fie sprijiniţi şi de celelalte formaţiuni parlamentare, sprijin pe care nu l-au primit nici atunci, imediat, nici mai târziu. Declaraţiile cu care a intervenit Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al principalului partid de la guvernare, au fost mai degrabă o scuză pentru neimplicare, decât un motiv de a nu o face. „Dacă se va demonstra că Igor Dodon întreprinde acţiuni care contravin Constituţiei, atunci ne vom aşeza, ne vom gândi ce facem şi am putea susţine o astfel de iniţiativă”, a zis Diacov, iar pentru a pudra, cumva, cârdăşia PDM cu Ig. Dodon, a dat-o pe Unirea cu România, reproşându-i lui Ghimpu că vrea să se răzbune pe Dodon pentru că acesta nu ar saluta planurile PL de Unire a R. Moldova cu România. Unde dai şi unde crapă. O săptămână mai târziu, subiectul a fost discutat în Consiliul Alianţei. S-a decis crearea unei comisii de anchetă, care se va ocupa de caz. Comisia, însă, nu a mai fost formată, în aprilie PD a intrat în război politic cu PL, iar în mai liberalii s-au retras oficial din Coaliţia de guvernare. Dodon, în loc să fie condamnat, a fost reabilitat de PDM. Iar peste vreo lună şi PD face o potlogărie similară celei făcute de Dodon, legată şi ea de Transnistria şi de regimul separatist de acolo. Pe 29 iunie, Tiraspolul a anunţat că Evgheni Şevciuk, predecesorul lui Krasnoselski la şefia regimului separatist transnistrean, a „evadat” şi se ascunde la Chişinău, după ce pretinsul parlament de la Tiraspol i-a ridicat imunitatea, iar aşa-zisa procuratură transnistreană l-a dat în urmărire penală pentru contrabandă, spălare de bani şi pentru deturnarea fondurilor alocate de Rusia regiunii transnistrene. Deşi lucrurile au ajuns în presă, la Chişinău toţi s-au făcut că plouă. Tăcere la preşedinţie, tăcere la guvern, tăcere în parlament, SIS a păstrat şi el tăcere, deşi e cazul său întâi de toate, ţinând cont de faptul că Şevciuk, timp de 5 ani, a fost persoana Nr.1 în administrarea unei entităţi separatiste pe un teritoriu suveran, ca cel al R. Moldova. Criminal de stat, altfel zis. Şi cu toate astea, ţinut la adăpost. Departe de presă, departe de ochii lumii, de lege, departe de orice şi de oricine.

Ce-i asta? Unde-i garantul Constituţiei? Unde-i procuratura? Unde-s serviciile speciale? Până acum o săptămână, ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, încă nu ştia (să fim serioşi) dacă Şevciuk este la Chişinău, şi dacă da, unde-i, deşi preşedintele Parlamentului (de altfel, singurul oficial care a confirmat faptul aflării lui Şevciuk la Chişinău) a declarat presei, exact în aceeaşi perioadă de timp, că, da, Şevciuk e la Chişinău, că este „sub control” şi că, în cazul lui, „sunt implicate toate autorităţile care trebuie să se implice”. În sfârşit, aflam ceea ce era normal să ştim din prima zi. Dacă, desigur, „cazul Şevciuk” nu e un joc, nu e o operaţiune pusă special la cale. Iar dacă da, de cine? Pentru că se tace nu doar la Chişinău. Tace şi Tiraspolul, deşi în presă s-a scris că Krasnoselski şi Şevciuk ar avea conturi mai vechi de reglat între ei. Tace (şi asta e cel mai simptomatic) şi Moscova. Greu de explicat în cazul în care e vorba de „omul Moscovei”, fie şi cu mandatul expirat, dar al Moscovei, care cunoaşte multe, ştie multe şi care poate spune multe. De ce tace Moscova, pentru că Şevciuk e întâi de toate cetăţean al Rusiei? Iar Rusia, din câte ştim, poate interveni, inclusiv militar, în apărarea drepturilor cetăţenilor săi. Dar, de ce tace? De ce tac toţi: şi Moscova, şi Tiraspolul, şi Chişinăul? Ce-i cu această tăcere care îi uneşte? Întrebări peste întrebări. Personal, nu cred în acest „scenariu cu dosarele penale şi fuga lui Şevciuk la Chişinău”. E prea banal, pentru cazul în care Transnistria, şi nu doar, mişună de spioni FSB şi GRU. Dacă era, Şevciuk nu ar fi reuşit să lase Transnistria. „Cazul Şevciuk” pare a fi mai degrabă un plan. E prea multă conspiraţie în jurul acestuia. Contează cine îl gestionează. Mă întreb, însă, dacă şi Plahotniuc, şi Dodon, şi Krasnoselski, şi Putin tac la fel de tare în „cazul Şevciuk”, ce garanţii mai avem că suntem guvernaţi de la Chişinău şi nu de la Tiraspol sau Moscova?