Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Sute de victime şi niciun…

Sute de victime şi niciun poliţist vinovat

Sute de tineri care au ieşit în stradă în aprilie, anul trecut, ca să-şi apere drepturile, să protesteze paşnic împotriva fraudării alegerilor au ajuns peste noapte cu vieţile schimbate, pentru că cei care într-un stat normal ar trebui să-i protejeze au avut atunci bocanci nemiloşi şi pumni neînfricaţi.

271-polAceste acţiuni au fost calificate de experţi drept un examen ratat pentru guvernanţi. Un examen pentru întreaga societate, care va continua atât timp cât nu va fi reabilitată fiecare victimă a torturii poliţiştilor, cât nu va fi judecat fiecare abuzator. Unii speră că acest lucru s-ar putea întâmpla, alţii sunt convinşi că e imposibil să fie făcută dreptate. După cum au evoluat lucrurile în decursul acestui an, a doua opţiune pare a fi din ce în ce mai credibilă.

Suspendări, plângeri şi dosare

Abia după 12 luni, în circumstanţe destul de delicate şi politizate, s-a luat decizia ca toţi poliţiştii suspectaţi că au torturat tinerii să fie suspendaţi din funcţii. Acest lucru, însă, nu poate fi monitorizat de presă sau de organizaţiile neguvernamentale, deoarece numele şi datele personale ale celor suspendaţi sunt secretizate.

Zilele trecute, după ce s-a făcut mare zarvă pe marginea noilor imagini din noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, ministrul de Interne a declarat că 20 de poliţişti au fost suspendaţi din funcţii. În scurt timp, ministrul a pronunţat altă cifră – 15, pe când responsabili din cadrul Procuraturii Generale susţin că numărul poliţiştilor suspendaţi e 16. În această cifră sunt incluşi şi cei 9 poliţişti, suspendaţi anterior şi restabiliţi la serviciu de instanţa de judecată. MAI susţine că, de această dată, are probe mai convingătoare.

Ministrul Catan se mândreste cu faptul că 55% dintre comisari şi 70% din efectivul de comandă al MAI au fost destituiţi, schimbaţi din funcţii sau permutaţi şi că, în urma anchetelor de serviciu, în perioada octombrie-noiembrie au demisionat 20 de colaboratori. De fapt, aceste cifre nu schimbă situaţia din poliţie şi nici nu aduc lumină în elucidarea evenimentelor din aprilie 2009.

Până în prezent, la Procuratură au fost depuse 108 plângeri legate de rele tratamente şi de aplicarea torturii în urma evenimentelor din aprilie. În baza acestora, au fost pornite 54 cauze penale, în judecată fiind trimise 16 dosare în privinţa a 28 de poliţişti. Cauzele penale s-au dublat de la începutul anului, adică după 8 luni de la comiterea infracţiunilor.

Coridoarele morţii şi neglijenţa în serviciu

Totodată, procurorii au pornit un dosar penal în privinţa factorilor de decizie din patru comisariate din Chişinău, care „au admis cazuri de tortură, aplicând forţa în incinta unităţilor teritoriale ale poliţiei”. În acest dosar încă nu figurează nume concrete, deoarece coridoarele morţii i-au protejat pe poliţiştii torţionari, care acum nu pot fi identificaţi şi pentru care vor răspunde şefii lor care au fost „neglijenţi în serviciu”.

Potrivit unui raport al Fundaţiei Soros-Moldova, poliţia a agresat cel puţin 300 de protestatari din totalul celor aproximativ 700 de persoane reţinute în urma protestelor din 7 şi 8 aprilie. Dacă lăsăm la o parte destituiriile şi demisionările, lipseşte cel mai important element, nici un poliţist nu a fost condamnat, deocamdată.

Tatiana Eţco, 
tatianaetco.zdg@gmail.com