Străzile publice – capcane intelectuale şi mortale
În ultimul timp, presa acordă o mare atenţie accidentelor rutiere, care, spre regretul nostru, au loc zilnic în R. Moldova, soldându-se cu un număr mare de cazuri fatale. Atunci când se discută cauzele accidentelor, experţii în domeniu „recită”, de obicei, o listă impunătoare de factori de risc, coroborată cu statisticile oficiale şi asociaţiile automobiliştilor: starea de ebrietate, vârsta şoferilor, condiţiile meteorologice etc. Astfel, responsabilitatea pentru tragedia umană este diluată şi dispersată de către ”vinovatul” principal – gestionarul străzilor. Dacă într-un centru comercial, ipotetic şi puţin plauzibil, s-ar întâmpla ca un client să cadă printr-o gaură în podea şi să-şi rupă picioarele, evident, managerul spaţiului comercial ar fi tras la răspundere. Iar dacă o persoană cade pe timp de noapte într-o gaură de canalizare din cauza capacului care lipseşte, se întâmplă mai rar ca victima să fie recompensată.
Pe de o parte, în cazul în care un beţiv molestează clienţii în interiorul unui salon de frumuseţe, managerul localului răspunde în faţa acestora pentru neplăcerile cauzate; pe de altă parte, proprietarul/gestionarul străzilor răspunde în ultimul rând pentru nerespectarea regulilor de trafic. Similar, în cazul supermarketurilor şi saloanelor de frumuseţe, nefurnizarea confortului şi cauzarea pericolului pentru viaţă duc la faliment, deoarece clienţii sunt liberi să aleagă localurile concurenţilor. Iar străzile, dimpotrivă, sunt considerate un „bun public”, care actualmente se află în gestiunea sectorului public, dar de fapt în mâinile unui monopolist. Dacă în cazul proprietăţilor private greşelile în asigurarea ordinii sunt pedep” inclusiv financiar, gestionarii străzilor publice sunt încurajaţi exact invers: cu cât mai multe accidente au loc, cu atât mai mulţi bani se vor aloca pentru bugetul agenţiei responsabile.
În cartea sa ”Privatizarea drumurilor şi străzilor”, economistul american Walter Block prezintă replici la argumentele principale împotriva privatizării străzilor. În primul rând, mecanismul de piaţă ar reduce preţurile şi ar îmbunătăţi calitatea drumurilor. De obicei, se spune că sectorul privat este mai eficient şi mai ieftin în aprovizionarea consumatorilor cu servicii şi bunuri diferite, cu excepţia anumitor domenii, cum ar fi străzile, în care piaţa ar lucra defectuos. Şi totuşi, dacă străzile ar fi în proprietatea diferitor companii stradale, putem presupune că utilizatorii le-ar alege pe cele care înregistrează mai puţine accidente, respectiv – cu drumuri de o calitate optimă şi cu un trafic fluidizat. Astfel, managerii străzilor ar fi constrânşi să optimizeze serviciile pentru a satisface mai bine călătorii.
Unii susţin că, dacă nu ar exista o autoritate centrală de stat care să monitorizeze străzile, s-ar produce un haos, determinat de faptul că fiecare companie ar experimenta cu propriile reguli de trafic şi ar folosi semne rutiere individuale. Se insinuează că, fără un legiuitor, companiile private nu ar fi în stare să elaboreze, voluntar, anumite standarde comune. Fals. Faptul că aceasta nu este doar posibil, ci se şi întâmplă zi de zi, este ilustrat de meniul oricărui restaurant, care, prin ”mâna invizibilă” a pieţei, este coordonat cu cel al altor restaurante. Astfel, avem aceleaşi tipuri de pizza şi de salate în diferite restaurante. De aceea, scenariul potrivit căruia proprietarul unei străzi ar impune circulaţia pe stânga, iar proprietarul alteia pe dreapta este ireal, deoarece prin armonizarea regulamentelor ambii proprietari ar profita de o circulaţie mai uşoară şi fără accidente. Persoanele cu viziuni de stânga susţin frecvent că o economie liberă ar tinde mereu spre formarea unor companii mai mari, ceea ce ar duce la monopoluri. Dar chiar şi aşa, nu ar fi mai rău decât în situaţia actuală, întrucât deja avem un monopolist – statul. Iar un monopolist privat al străzilor ar fi mai slab decât acesta, care monopolizează concomitent şi alte domenii şi are puterea de a cere impozite chiar şi persoanelor care nu folosesc străzile.
Gerhard Ohrband, lector universitar
