Ştampile antitotalitariste
Peceţile aveau dintotdeauna o putere extraordinară, aproape magică asupra oamenilor. În mai multe ţări din Asia peceţile au înlocuit chiar în întregime semnăturile oamenilor. Până şi străinii care se stabilesc temporar într-o ţară ca Japonia sunt siliţi să-şi procure o ştampila specială – hanko – pe care să fie gravat numele lor în japoneză şi cu care să semneze actele oficiale. Artiştii japonezi posedă seturi de sigilii în stiluri şi mărimi diferite, pe care sunt gravate numele sau pseudonimele lor.
Ştampilografia – gravarea peceţilor – este un mijloc de exprimare artistică practicat de o comunitate relativ numeroasă de artişti plastici. Ei folosesc mase plastice, minereu, cauciuc, lemn, uneori şi cartofi. Din această categorie fac parte şi meşterii marcografi care grafează ştampile oficiale sau cei care produc ştampile cu duzina pentru companii comerciale, dar lucrările lor sunt mai puţin interesante.
În rândul artiştilor plastici din Europa şi SUA ştampilografia s-a bucurat de o popularitate mare la începutul anilor ’60, odată cu apariţia „artei în reţea”, cunoscută şi ca „arta prin corespondenţă”. Artiştii începuseră să-şi transmită reciproc cartoline, pachete poştale cu tot felul de obiecte în ele, ştampile sau mărci de producţie proprie cu cele mai diverse tematici. Criticii vremii începeau să afirme că nu mai contează atât unicitatea obiectului de artă în sine, cât capacitatea acestuia de a se „multiplica”, adică de a se face repede cunoscut, ca o idee, de a deveni un element al culturii de masă, de a zbura ca gândul. În acest context, o capodoperă ideală ar fi ceva care efectiv lăsa cât mai mulţi „urmaşi”. Cel mai repede o imagine poate fi multiplicată cu ajutorul şabloanelor sau a ştampilelor.
Contrar predicţiilor, arta prin corespondenţă nu s-a stins, ci a primit un nou impuls odată cu apariţia internetului şi încă un impuls în plus odată cu apariţia blogurilor. Artiştii ştampilografi au putut să-şi facă cunoscute lucrările unui public mult mai larg şi, simultan, să aibă acces la alte publicaţii similare. Monitoarele computerelor au devenit „foi” pe care artişii le „ştampilau” cu operele sale.
Unul dintre cei mai îndrăzneţi şi spectaculoşi ştampilografi contemporani este francezul Sardon (http://le-tampographe-sardon.blogspot.com/). Orice lucrare a sa este o sabotare în miniatură a (dez)ordinii publice. Ca să vă dau câteva exemple, Sardon e autorul unei ştampile a doi Lenini gemeni care se sărută. Încerc să parafrazez comentariul autorului: „Lenin era un dulce, un ghem de dragoste şi de pupici, un drăguţ revoluţionar de zahăr etc…” Sardon afirmă că ştampila este tributul său acestui părinte al „Homo Sovieticus”. Există şi versiunea cu doi gemeni Mao.
O altă ştampilă a sa, cu adevărat excepţională, este imaginea clasică cu marii comunişti: Marx, Engels, Lenin, Stalin, la care se mai adaugă Mao şi … domnul Ubu. Ubu este un personaj mai puţin cunoscut la noi. E eroul principal al unei piese satirice, „Regele Ubu”, scrisă de suprarealistul Alfred Jarry la sfârşitul secolui XIX. Piesa a stârnit un adevărat scandal la vremea sa. Jarry lua în derâdere în special tendinţa burgheziei parvenite de a face abuz de autoritate. Ubu se dorea a fi o metaforă a omului modern. Personajul era, de fapt, un antierou: gras, vulgar, hapsân, grandios, necinstit, stupid, plictisitor, lacom, nemilos, fricos, mofturos şi rău – un veritabil aparatcik. În piesă Ubu îl omoară pe regele care l-a ajutat să parvină, ca, la rândul lui, să fie omorât de fiul său. Chipul lui Ubu pe ştampila lui Sardon e preluat dintr-un renumit desen animat din 1976. E curios cât de actual este acest Ubu şi în zilele noastre. În josul ştampilei, în spiritul absurdist a lui Jarry, apare următoarea inscripţie: „Datari din toate ţările uniţi-vă!” (Datarii sunt cardinalii ce se ocupă de examinarea cererilor de obţinere de binefaceri înaintate către Curia Romană.) Sardon face haz şi pe seama catolicilor. Acest pecetar nu e doar anticomunist, i-a portretizat haios şi pe preşedintele ţării sale – conservatorul Sarkozy, dar şi pe un alt mare conservator – George Bush. În opinia mea, peceţile lui Sardon sunt antitotalitariste, deci revoluţionare, şi, indiscutabil, posedă un umor cum nu se poate mai fin.
Dacă dumneata, Cititorule, ai fi avut ocazia să grafezi o ştampilă, ce anume ai grafa?
dr. Teodor Ajder, psiholog
