Stabilitate fără Libertate?

Deşi avem o lună încheiată de la protestele postelectorale din 6-7 aprilie, iar scenariul “loviturii de stat” la Chişiău s-a compromis mai ceva decât “Beslan”-ul lui Putin, comuniştii continuă să mintă la acest subiect cu aceeaşi uşurinţă şi cinism, ca şi în primele zile de după eveniment. De parcă nimic nu s-ar fi schimbat.

Minte şeful statului, mint miniştrii şi prim-ministrul, mint deputatii puterii, minte poliţia şi SIS-ul, mint, fără jenă, pretinşii succesori la noul mandat prezidenţial, minte medicina legală, mint “martorii filaţi”, mint toţi cei care, într-un fel sau altul, au fost implicaţi în acele evenimente, au interese ori sunt dependenţi de voinţa celor implicaţi. Situaţia este cu atât mai ridicolă, cu cât preşedinntele Voronin reiterează de o lună în şir ideea unor suspecţi, vinovaţi de “tentativă de lovitură de stat”, cu acuzaţii nominale la adresa mai multor state şi partide politice, liderii cărora, în pofida gravelor acuzaţii ce li se aduc, sunt, totuşi, la libertate. O premieră absolută, în cazul loviturilor de stat. În schimb, comuniştii, pe fundalul acestor acuzaţii neprobate, simulează non-stop lupte mediatice cu duşmani “interni” şi “externi”, jucând teatru, de parcă ar fi în toiul unei stagiuni teatrale şi nu la începutul unei noi stagiuni politice, încă ne-clare, extrem de riscante pentru ei şi cu destule şanse de a eşua înainte de primul antract. Sedinţa inaugurală de marţi a noului legislativ, redusă în timp la doar 20 de minute şi doar la mesajele portavocilor puterii, a lăsat să se înţeleagă că, pe lângă toate celelalte crize, prin care trecem, am mai intrat şi în una, parlamenrtară. Aşa dar, evenimentele din 7 aprilie nu numai că nu au “potolit” spiritele, destul de încinse în campania electorală şi imediat după, ci le-au aprins şi mai mult. Chiar dacă intenţia puterii a fost una de compromitere şi, respectiv, de „cuminţire” a opoziţiei.

La o lună de la 7 aprilie, din tot scenariul “loviturii de stat” (cu mercenari “nord-american şi sârbi”, cu “noua dreaptă” din România, cu „atentarea României la suveranitatea R. Moldova” etc, nu a mai rămas “în acţiune” decât “dosarul celor 3″, Mocanu, Mătăsaru şi Stati (după acelaşi scenariu post-electoral din 2005, cu marele complotist V. Pasat) dosar care, deşi cusut cu aţă albă, s-ar putea să fie folosit de comunişti ca eventual material electoral pentru cazul în care opoziţia nu va renunţa la ideea unor alegeri anticipate. La atât le-ar mai putea folosi acest „compromat”, în care nu există decât „mat”-uri şi acelea venite din partea poliţiei şi securităţii. Nimic mai mult. Să ne amintim că şi istoricul deja “caz Pasat” apăruse tot pe fundalul unor ameninţări cu repetarea alegerilor în 2005, fraudate, ce-i drept în alte proporţii şi cu mai multă subtilitate decât cele din 2009. Iată de ce, atât timp cât situaţia postelectorală rămâne încinsă, iar opoziţia refuză să recunoască legalitatea scrutinului parlamentar, mai mult decât atât se opune să facă jocul puterii, comuiştii vor continua să mintă şi să speculeze pe contul evenimentelor din 7 aprilie şi presupuşilor vinovaţi pentru aceste evenimente.

Faptul că acest lucru şi-l permite un partid politic, mai ales unul comunist de factură sovietică, nu are cum provoca prea multe semne de întrebare. Şu stie că în ambiţia lor de a se suprapune nu doar statului ci şi lui Dumnezeu, comuniştii nu s-u supus niciodată altor reguli de joc în politică, decât morţii şi dizgraţiei. Problema, însă, nu e atât în ei. Problema cea mare, legată inclusiv de evenimentele din 7 aprilie, e în presa care-i deserveşte sau, dacă vreţi, îi slujeşte, prioritar mas-media întreţinută din bani publici. Nu e cazul să nominalizez, lucrurile sunt şi aşa la vedere. Mai ales că campania «peo-lovitură de stat» continuă să fie mediatizată de aceasta şi aşa răsuflată cum este. Mă întreb: să nu fi auzit „această presă”de „coridoarele morţii”? Să nu ştie că în zilele de după 7 noiembrie comisariatele de politie, izolatoarele de detenţie preventivă, penitenciarele şi subsolurile CCCEC aminteau beciurile de după 1940 ale NKVD-ului? sau că ofiţeri de toate gradele, inclusiv comisari şi funcţionari MAI au umblat mai bine de o săptămână dezveliţi de grade militare, echipaţi în maiouri negre, pentru a nu-şi divulga, probabil, gradele şi a nu-şi “păta” uniformele de sânge? Să nu ştie că au existat morţi, că băieţi şi fete au fost dezbrăcaţi în camere comune până la piele, ca în lagărele naziste de concentrare, că părinţii îşi mai caută şi azi copiii dispăruţi, iar experţii europeni, chiar dacă şi au ajuns după ce coridoarele morţii şi camerele de detenţie fusese spălate, văruite şi date cu vopsea, oricum s-au îngrozit de puţinul pe care l-au văzut şi auzit, confirmând, unii mai direct, alţii mai diplomatic, că ceea ce s-a întâmplat la Chişinău depăşeşte logica normalului.

Şi după o lună de la evenimentele din 7 aprilie, presa afiliată puterii, ca şi puterea face acelaşi lucru: minte. Când separat, când şablonat. În speranţa, probabil, că o face în favoarea stabilităţii politice şi păcii civice, ajuns să fie în Moldova, mai ales după alegerile din 5 aprilie, subiectul de cea mai largă circulaţie. Nu vreau s-o fac pe arbitrul, nici nu sunt în drept s-o fac, fiind din aceeaşi meserie, dar am impresia că marile riscuri pentru stabilitatea politică în R. Moldova nu sunt atât guvernările, cât mass-media care se angajează să servească interesele acestor guvernări. Şi reproşul nu e atât în adresa presei, cât în adresa puterii, care, graţie mai mult obsesiei decât fanteziei, a căutat să-şi facă din ea un aşternut comod. A reuşit? Parţial, da. Ba chiar în mare măsură. Numai că modul în care a procedat „această presă” în raport cu evenimentele din 7 aprilie este mai degrabă un delict. Şi moral, dar şi profesional. Avem pe faţă exemplul unei complicităţi masive a presei de curte la atrocităţile guvernării. Place sau nu place. Convine sau nu convine. Mi-amintesc în acest context de „procesul (postbelic) de la Nurnberg”, la care în faţa instanţei au fost aduşi şi condamnaţi nu doar cei care au dat ordine, ci şi cei care le-au executat.

Stabilitatea politică, în condiţiile R. Moldova, este aidoma unei jucării frumoase, atârnată în vârful Pomului de Crăciun. Care impresionează, dar la care nu e atât de simplu să ajungi. Formula “stabilităţii” intră în vocabularul clasei politice, cu precădere, din 2005. Şi mai mult, după 5 aprilie 2009, iar mai insistent, după evenimentele din 7 aprilie. S-a schimbat ceva, între timp? Dacă ţinem cont că aceeaşi idee şi cu destulă insistenţă a fost reiterată de comunişti şi în mesajul inaugural din şedinţa noului Parlament, problema rămâne, oricât de des ar opera oficialii cu această formulă, de altfel, ca şi cu multe altele. Cuvântul în politică, ai impresia, este pentru a fi spus, nu şi pentru a fi auzit. Iată de ce, în lipsa unei libertăţi reale (nu doar la cuvânt) a presei, orice vorbă despre stabilitate politică este un nonsens. În recenta sa vizită la Chişinău, europarlamentara Marianne Mikko, copreşedintele Comitetului pentru colaborare UE-R.Moldova, făcea o declaraţie surprinzător de gravă în acest sens, care nu e doar o constatare a stării de fapt, ci poate cea mai mare culpă din toate câte s-au produs de la lansarea Chişinăului pe pista integrării europene. “Lupta pentru libertatea şi independenţa mass-media în R. Moldova a fost pierdută”. Şi încă: “schimbarea denumirii Companiei Tele-Radio Moldova nu a fost decât una cosmetică”. Sunt două săptămâni de când a fost făcută declaraţia. Şi nu de cineva din societatea civilă de la Chişinău (lucru care s-a întâmplat ulterior) sau de vreun partid din opoziţie. S-a schimbat ceva? Dacă comuniştii ar fi avut ambiţia sau curajul de a se respecta, cel puţin pe sine, ca “partid pro-europen”, am fi avut cel puţin un lucru din două puse la punct: libertatea accesului egal la mass-media, cel puţin publică, pentru toată clasa politică, inclusiv sectorul asociativ şi, ulterior, asigurarea unui tratament echitabil pentru toată presa, fără divizarea ei arbitrară de la “centru” pe culori şi zone de influenţă. În caz contrar, Todercan-ii, Starâş-ii, Petcov-ii, Barbov-ii, Belceancov-ele şi alţi “ii” şi “ele” nu vor face decât să schimbe şi de acum încolo în interviurile şi comentariile lor doar numele preşedinţilor sau prim-miniştrilor. Şi atât.

Să ni-l amintim pe C. Starâş pe vremea preşedintelui Lucinschi. V. Voronin, în emisiunile de atunci ale acestuia, era mai ceva decât Urechean, Filat sau Chirtoacă. Continuăm?

Petru GROZAVU

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

6 comentarii

  1. sotia lui Matasaru

    Să ni-l amintim pe C. Starâş pe vremea preşedintelui Lucinschi. V. Voronin, în emisiunile de atunci ale acestuia, era mai ceva decât Urechean, Filat sau Chirtoacă. Continuăm? Corect!!! Staras trebuie arestat…

  2. sotia lui Matasaru

    Dupa ce judecatorul de instructie a sesiyat la 10 aprilie Procuratura ca Anatol a fost maltratat, a doua yi la el si-a facut aparitia doi barbati in civila care s-au declarat a fi reprezentanti ai ONG, ca sa-l intrebe chipurile cine l-a maltrat. Pe urma a aflat ca unul din ei este procuror, iar altul era Cociorva Serghei Profirevici, colonel MAI, tot acest Cociorva pe urma a venit si l-a penitenciar sa-l interogheze pe Anatol. El stia cu cine vorbesc eu pe NET sau la telefon. Din pacate il cunosc pe acest Serghei Profirevici din copilarie, este cu vre-o 3 ani mai mare decat mine, suntem dintr-un sat, am invatat intr-o scoala, provenea dintr-o familie cu 10 copii, eram in scoala pretena cu sora lui Vasilisa. Acum cred ca s-a patat mundirul si a lasat o pata asupra intregului sat

  3. sotia lui Matasaru

    Dl Grozavu, ati tint direct in tinta, sincer, marca mi-ati repetat gandurile. Chiar sunteti grozav

  4. Vlad

    Este evident că comunistii se vor tine cu dintii de televiziunea asa-zis publica, deoarece aceasta este un mijloc extrem de eficient de a prosti batranii de la sate. Opozitia, intreaga societate civilă, sunt obligate sa insiste permanent pentru a avea access la TVM, altfel nu se poate.

  5. Alin

    Nu se pune numai problema ca televiziunea publica e aservita puterii comuniste.Marea problema este ca se limiteaza accesul televiziunilor libere,necomuniste,la marele public.Din cate stiu marea majoritate a populatiei are acces doar la asa zisa televiziune publica si la televiziunile rusesti.La fel se intampla si cu presa scrisa si cu radiourile.Putinele publicatii de opozitie sunt supuse sistematic unor presiuni nedemne pe toate caile imaginate de putere,pentru a deveni din critici,laudatori ai regimului .Sa ne mai miram ca o mare parte a populatiei habar nu are ce se intampla si e dezinformata grosolan ?Asa se vede din strainatate situatia libertatii presei in Moldova.E cumva neadevarat sau exagerat ?

  6. Corina

    Ceea ce a facut, si continue sa faca presa aservita puterii dupa evenimentele din 7 aprilie nu constituie delicte, ci infractiuni. Comportamentul lor poate fi privit ca favorizarea infractiunilor (in sensul art 49 si 323 CP) savirsite de fortele de ordine, astfel se fac si ei vinovati de ceea ce s-a intimplat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *