Spre UE, prin Bucureşti!
Recenta vizită la Chişinău (7 iulie 2008) a ministrului român de Externe, Lazăr Comănescu, a readus în atenţia publică relaţia moldo-română şi perspectivele de dezvoltare a unui parteneriat între Bucureşti şi Chişinău. Deoarece numeroase studii şi analize succesive ale experţilor în domeniul relaţiilor internaţionale atestă faptul că guvernarea comunistă de la Chişinău a ridicat românofobia în rang de politică de stat, vom evita contabilizarea ieşirilor duşmănoase ale acesteea, concentrându-ne asupra modului în care am putea vedea evoluţia relaţiilor bilaterale după alegerile parlamentare din 2009.
Instincte corecte
România, în conformitate cu rezultatele sondajului publicat de Barometrul de opinie publică din aprilie 2008, este privită de cei mai mulţi dintre cetăţenii de la noi drept statul care poate ajuta cel mai mult R. Moldova în procesul de aderare la UE (44,2%, în comparaţie cu Rusia — 27,9%, Ucraina — 4,4%, Bulgaria — 3,2%). Această atitudine prevalează în contextul unei politici de stat anti-româneşti virulente şi în condiţiile de dominaţie informaţională a instituţiilor mass-media din Federaţia Rusă, nu tocmai prietenoase unei apropieri între România şi R. Moldova. În pofida acestor lucruri, cetăţenii dau dovadă cel puţin de o înţelepciune seculară care spune: «Când e drumul bătut, pot trece toate căruţele». Sfidând pretinsa sofisticare a experţilor în domeniul de manipulare a opiniei publice, angajaţi de puterea comunistă, oamenii menţin bunul simţ şi încrederea că România, fiind deja în UE, va da o mână de ajutor R. Moldova, susţinând aderarea acesteea, fapt care şi-l doresc 71,7% din cetăţeni, în conformitate cu sondajul menţionat mai sus.
Un Acord de Parteneriat şi Integrare Europeană
În locul unui Tratat de bază asupra căruia insistă puterea actuală este necesară elaborarea unui Acord de Parteneriat şi Integrare Europeană, care să contribuie la europenizarea rapidă a R. Moldova, prin intermediul transferului acquis-ului comunitar, deschiderii oportunităţii de utilizare a fondurilor structurale, participării la training-urile şi cursurile de perfecţionare etc. Reforma administrativă şi economică poate fi lansată, utilizând această ocazie remarcabilă de a avea România alături, într-o situaţie mai avansată şi disponilă să ne împărtăşească experienţa acumulată.
O relaţie specială şi practică în egală măsură
Este discutabilă utilizarea frecventă a unor expresii de faţadă, în documentele bilaterale, fără ca acestea din urmă să reglementeze chestiuni practice de colaborare. Relaţia specială între cele două state, în baza unui trecut istoric şi în baza limbii române, trebuie să reflecte tendinţele actuale europene de construcţie a unei entităţi federale în limitele UE. Implicarea practică tot mai adâncă a R. Moldova în acest set de relaţii interdependente, prin intermediul proiectelor comune şi în urma participării, alături de România, la programele europene, ar fi în măsură să conducă la integrarea de facto a celor două state.
Reforma clasei politice la Bucureşti şi la Chişinău
Clasa politică la Bucureşti şi Chişinău, dincolo de diferenţele existente în ce priveşte apartenenţa la organismele europene şi euro-atlantice, manifestă unele trăsături comune, deoarece reprezintă o populaţie care, esenţialmente, împărtăşeşte aceleaşi valori, pe ambele maluri ale Prutului trăind indivizi cu o mentalitate asemănătoare, dacă nu chiar similară. Bineînţeles, dacă în R. Moldova independenţa judiciarului este practic totalmente subminată de interferenţa brutală a politicului, în Romania se menţine procedura de monitorizare, fără activarea clauzei de salvgardare pe Justiţie. Dacă la Chişinău CCA favorizează televiziunile afiliate puterii, la Bucureşti se «decretează» obligativitatea distribuirii egale a ştirilor pozitive şi negative. Faptul că R. Moldova este un restanţier evident în ce priveşte democratizarea, respectarea drepturilor omului, a dreptului la asociere şi la libera exprimare nu eludează asemănările evidente la nivel de mentalitate a politicienilor ambelor state. Aceasta pune în evidenţă necesitatea reformării clasei politice atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti. Dacă cetăţenii moldoveni au de recuperat un handicap de lungă durată, survenit în urma revanşismului comunist, noua clasă politică în devenire la Bucureşti trebuie să devină mai credibilă în ochii cetăţenilor proprii şi în cadrul instituţiilor europene, finalizând în mod concludent reforma în justiţie. O asemenea Românie va fi mai atractivă şi pentru cetăţenii R. Moldova.
Aici şi acum
Funcţionarea unui parteneriat moldo-român în domeniul integrării europene nu trebuie amânată până în momentul reformării clasei politice, aceasta poate fi chiar una dintre trăsăturile constitutive ale noilor elite pan-româneşti. De exemplu, deputaţii europeni din partea României (popularii, socialiştii şi ALDE), într-o manieră ne-partizană, au susţinut recent ideea unei moţiuni de rezoluţie în problema R. Moldova, promovată de PLDM şi care, eventual, va fi aprobată de către Parlamentul European. O multitudine de alte probleme, cum ar fi procesul de urgentare a semnării Convenţiei privind micul trafic la frontieră, iniţiat de liberal-democraţi, simplificarea procedurii de redobîndire a cetăţeniei, elaborarea şi promovarea proiectelor bilaterale şi regionale în domeniul economic, investiţional şi de infrastructură ar putea servi drept fundament al cooperării între forţele democratice din România şi R. Moldova.
Până la urmă, e o iluzie faptul că un râu cum este Prutul ar putea semnifica o linie de demarcaţie civilizaţională, iar existenţa trăsăturilor similare, deopotrivă frumoase şi urâte, ale cetăţenilor noştri ne oferă observaţia stimulatoare că, în pofida diferitor aranjamente instituţionale, suntem la fel şi putem realiza mai multe dacă vom conjuga forţele. Vom fi cu adevărat în UE la nivel de mentalitate, nu doar formal, când vom realiza cât de firesc este să respecţi libertăţile fundamentale şi cât de captivant este să asiguri o competivitate economică serioasă. Cine să spună atunci că Europa federală a fost un vis naiv în această parte a continentului?
Iulian FRUNTAŞU, analist politic, vicepreşedinte PLDM
