Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Spectacol cu "ticăloşi" şi flori

Spectacol cu „ticăloşi” şi flori

De câteva luni în şir, comuniştii şi liberal-democraţii se provoacă reciproc la duel. «Mănuşa» aruncată de Voronin Alianţei, prin refuzul repetat din 7 decembrie de a participa la alegerea candidatului AIE la funcţia de şef al statului, a avut ca urmare, pe 15 decembrie, părăsirea fracţiunii parlamentare a comuniştilor de către 4 din cei 48 de deputaţi. Să însemne asta că Voronin nu mai controlează situaţia în partid sau «întâmplarea» este un joc de culise, pornit să sustragă atenţia AIE de la gestionarea corectă a situaţiei politice din perspectiva anticipatelor din toamna viitoare?

Este prima evadare în mod organizat din cadrul PCRM, deşi despre «gunoiul» din casa comuniştilor se vorbeşte de câţiva ani buni. Reacţiile parlamentarilor la «evenimentul» de marţi au fost diferite. În timp ce comuniştii şi-au tratat foştii colegi ca pe nişte «ticăloşi ordinari», liberal-democraţii i-au aplaudat şi şi-au permis să coboare cu flori de la tribună, ca la monumentul lui Ştefan cel Mare, făcând mare caz dintr-un lucru care trebuia tratat cu proximă atenţie şi la rece. Dar, mă rog, moldovenii şi în politică rămân emotivii de toate zilele, crezând că bunele maniere sunt pentru oricine.

Întrebarea întrebărilor

Plecarea de la PCRM a celor patru a provocat şi continuă să provoace mai multe întrebări decât răspunsuri. Întrebarea întrebărilor – de ce acum şi nu mai devreme această dezertare – ar avea mai multe răspunsuri. În primul rând, pe timpul împărăţiei lui Voronin (să le urmărim «cariera») le era bine, le-a fost comod şi confortabil să-i stea în preajmă, să-i bată din palme şi să profite de funcţii şi gratuităţi, de multe ori, «în avans», aşa după cum recunoaşte azi chiar acelaşi Stepaniuc. În rândul doi, puterea monarhului era prea mare ca să te poţi opune sau îndrăzni să-i ieşi din cuvânt, mai ales că toate «botişoarele» din elita partidului erau cu «pufuşor» pe ele. Şi, în cel de-al treilea rând, regele nu mai e rege, cariera nu le mai e atât de «grasă», «afacerile» le merg mai greu, «vaporul» posibil să dea la fund şi, în plus, alţii decât ei (au recunoscut-o public şi unul şi altul) au intrat în graţiile «căpitanului». Iar ei nu sunt băieţii deprinşi cu anticamera.

Molipsiţi de «cazul Lupu»

Nu-i exclus ca Ţurcan şi Stepaniuc să fi fost motivaţi în decizia lor de noul destin politic al fostului camarad de partid, M. Lupu, care, trecut «în rezervă» la Voronin, a fost imediat preluat pe rol de portdrapel la Diacov şi, în consecinţă, s-a pomenit a fi ceea ce-i refuzase comuniştii: candidat la Preşedinţia R. Moldova. Aşa că s-ar putea ca «foştii», inspiraţi de «cazul Lupu», şă-şi fi găsit un nou «refugiu», ori, cel puţin, să se fi lăsat «peţiţi» de cineva din partidele «în vogă» sau «în devenire», deşi, la modul serios, aceştia nici măcar în împrumut nu pot fi luaţi. La ce bun, dacă nu poţi miza pe ei nici cât pe o femeie de ocazie? De jumătate de an, şi unul şi altul o fac pe rebelii în discuţii mai mult sau mai puţin private, ca, până la urmă, să nu le ajungă curaj să iasă deschis la urne pe 7 decembrie şi să-şi manifeste prin vot (şi nu în faţa presei) dezacordul cu decizia pro-anticipate a «plenarei PCRM». Mai ales că pe Ţurcan nu l-a legat nimic de Voronin pe linie de partid. Oricât de mult ar încerca să speculeze duetul Ţurcan-Stepaniuc pe contul «alegerii preşedintelui», Lupu nu a figurat niciodată în calculul lor, tot aşa cum nu a figurat nici în cel al lui Tkaciuk sau Voronin. În toate declaraţiile lor de presă, deşi s-au pronunţat împotriva anticipatelor, aceştia au căutat mereu să evite un răspuns tranşant la întrebarea dacă-l vor vota pe Lupu. De altfel, Ţurcan este cel care a tras, de fapt, «scaunul» de sub Lupu. Cu mai bine de jumătate de an până la alegerile din aprilie, Ţurcan (absolut neaşteptat) şi nu Lupu (remarcat încă din 2005) se pomeneşte a fi vehiculat în presă drept succesorul lui Voronin la Preşedinţie.

Să nu uităm, că, în aceeaşi perioadă, Ţurcan devine portavocea PCRM-ului în şedinţele Parlamentului, iar după 5 aprilie îi sunt trecute toate prerogativele legate de gestionarea evenimentelor din 7 aprilie, elucidarea lor şi relaţiile cu opoziţia. Faptul că Voronin s-a răzgândit între timp este evident. Pentru Ţurcan este instituită o funcţie suplimentară în Parlament, cea de prim-vicepreşedinte, iar pe cea de preşedinte este trecută Zinaidei Greceanâi, un personaj mult mai loial lui Voronin. Ţurcan a înghiţit nodul, dar a tăcut, sperând, probabil, că s-ar putea cu timpul revanşa. Nu de alta, dar «şi în 2001, şi în 2005 Voronin mi-a promis că voi avea funcţia de preşedinte al Parlamentului», se vaicără Ţurcan. După pierderea scrutinului din 29 iulie de către comunişti, acesta a înţeles că miza sa de a se «ridica» pe contul PCRM nu mai ţine.

Plecaţi, dar rămaşi în politică

Breşa provocată de cei patru în sânul PCRM-ului e un semnal bun. Plecarea lor e un plus, rămânerea lor în politică, însă, e un mare minus, dacă ţinem cont că este aproape imposibil să ne închipuim că ei vor putea fi alţii decât cei care au fost în PCRM. Stepaniuc şi după ce a anunţat că pleacă de la comunişti continuă să regrete, public, despărţirea de Voronin. Şi nu doar el. Riscul vulnerabilităţii lor este cu atât mai mare cu cât aceştia au pretenţia de «tuji» în politică şi vor vrea funcţii în partidele care s-ar putea să-i peţească. Adăpostiţi sub brand-uri atractive, ei vor continua să-şi facă vechea lor meserie ideologică. Este de ajuns să-i «recapitulăm» biografic şi vom vedea că Moldova din perspectivă lui Stepaniuc, Ţurcan sau Belceankova (Guznac a fost mai în umbră) nu diferă cu nimic de cea pe care o vede Voronin, Greceanâi sau Petrenko.

Actori mai vechi, actori mai noi

Pentru campania electorală din aprilie-2009, Voronin a căutat să convingă Moscova că o soluţie politică mai bună decât comuniştii nu poate exista în R. Moldova. Şi a reuşit. Rusia s-a implicat masiv în alegeri. Situaţia de după 7 aprilie a fost alta decât cea de până la 5 aprilie. S-ar putea întâmpla ca pe Medvedev sau Putin să nu-i mai intereseze trecutul, denumirea sau doctrina politică a partidului, important e ca acesta să dea mai puţin de bănuit în simpatiile şi relaţiile sale cu Rusia. Ar fi o problemă în politica moldovenească «sluga la doi stăpâni»? Nu are cum. Avem tradiţii vechi în acest sens. Şi-atunci, la ce i-ar trebui Moscovei un partid comunist învechit, pe care oamenii îl înjură, în care Vestul nu mai crede şi pe care Estul nu mai are cum îl proteja? Soluţia? Lustruirea şi întinerirea pe interior a PCRM-ului şi crearea, pe exterior, a unui partener nou al comuniştilor, împreună cu care aceştia să poată reveni la guvernare. Iată de ce nu pare să fie deloc întâmplător faptul că, în aceeaşi zi în care a fost iniţiată «destrămarea» PCRM-ului, N. Ciornâi, vicepreşedintele Companiei «Lukoil», anunţa despre lansarea unui nou proiect politic. Care-i proiectul? Înfiinţarea unui nou partid politic la Chişinău. «Alte noutăţi – după sărbătorile de Crăciun», atât a spus Ciornâi presei a doua zi, fără să excludă că potenţialul candidat pentru discuţii în problema viitorului partid ar putea fi acelaşi V. Ţurcan, «plecat» de la comunişti. Deci, nimic mai mult decât un nou scenariu electoral, cu actori mai vechi şi mai noi, dar administraţi în egală măsură de Kremlin.

Petru Grozavu
petru.grozavu.zdg@gmail.com