Şobolanii politici
Plecarea din Alianţa „Moldova Noastră” a lui Veaceslav Untilă împreună cu câţiva susţinători de-ai săi, nu m-a uimit deloc. Chiar aş putea spune că evenimentul m-a lăsat rece, deşi, cu ceva timp în urmă, eram unul dintre simpatizanţii formaţiunii (subliniez, eram). În general, plecările, şi mai vechi, şi mai noi, ale unor persoane din diverse partide, îmi aminteşte de cazurile în care şobolanii, simţind că nava va ajunge pe tărâmurile lui Poseidon, preferau să se arunce în apă.
În cei aproape 20 de ani de independenţă, de mai multe ori unii politicieni şi-au părăsit partidele, au „sărit” dintr-un partid în altul sau şi-au creat propriul partid. Aşa a plecat cândva Nicolae Andronic din Partidul Democrat Agrar din Moldova (PDAM), ca, în cele din urmă, să ajungă liderul Partidului Popular Republican (PPR). Aşa a plecat mai târziu şi Diacov, tot din PDAM, ca să conducă ceea ce acum se numeşte Partidul Democrat. Aşa a plecat şi Vladimir Filat de la Diacov, aşa a plecat Muşuc de la Braghiş, tot aşa a plecat şi Lupu de la Voronin, iar, mai nou, şi alţi patru, tot de la el, aşa a plecat şi Untilă de la Urechean. E o listă pe care, dacă am duce-o la capăt, ar constutui cel puţin un volum frumuşel. Poate nu chiar ca DEX-ul, dar totuşi unul impunător.
Ce avem noi de câştigat de pe urma acestor transferuri? Practic – nimic. Poate doar nişte informaţii pe care, în vreme de „pace”, nu ai cum să le afli.
Aşa am aflat că Roşca ar fi fost implicat în „cazul Cubreacov”, că Muşuc ar fi făcut campanie electorală comuniştilor, că PSD ar fi un partid antinaţional, că Braghiş ar fi „egoist”, pentru că doar el, potrivit lui Muşuc, „se arăta” în spoturile electorale, că Lupu e trădător, că PCRM se face vinovat de privatizări, de devastarea clădirilor Parlamentului şi Preşedenţiei, că Lupu ar fi fost ales preşedinte, dacă Voronin ar fi „plătit” preţul, că AMN a intrat „în putrefacţie”, că cineva mânca fasolele cumpărate de Urechean, că altcineva a cărat genţile pe coridoarele Legislativului ca, ulterior, să obţină, o funcţie importantă.
Se observă uşor că, din momentul în care un partid atinge o vârstă mai înaintată, cu atât mai tare se încălzeşte sângele membrilor, iar corabia face fisuri. Astfel, cei care au o intuiţie mai avansată, aleg metoda şobolanilor. Or, să menţii pe linia de plutire un partid care încet, dar sigur, se scufundă, e, practic, imposibil. În acest caz, ori ai nevoie de un „Chirtoacă 2”, ori te culci la podea şi aştepţi vremuri mai bune. Nu ştiu de ce, dar am impresia că, după următoarele alegeri, cel puţin un partid din actualul Parlament va trebui să se gândească serios la viitor.
Dar dacă e să revenim la „corăbiile cu fisuri”, a cui va fi următoarea?
Nicolae CUŞCHEVICI, n.cuschevici.zdg@gmail.com
