Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Sinucigaşi şi asasini în Săptămâna…

Sinucigaşi şi asasini în Săptămâna Patimilor

Începusem să scriu despre întinerirea suicidului în R. Moldova, despre tânăra din satul Bâc care, la 19 ani, s-a dezis de viaţă în chiar curtea casei, fiind supărată pe mama sa. “Aştepta un copil din flori”, zicea satul, invocând că maică-sa nu ar fi înţeles-o şi nu ar fi iertat-o pentru asta.

Statisticile spun că sinuciderile deţin locul doi pe lista motivelor deceselor tinerilor din R. Moldova. E mai mult decât alarmant. Exodul părinţilor la muncă peste hotare constituie unul dintre principalele motive ale acestei stări de lucruri, R. Moldova, se pare, rămânând, din această cauză, un tărâm prielnic pentru sinucigaşi.

Îmi amintesc, cu ceva timp în urmă, citeam o altă ştire, din care aflam că, în doar trei zile, într-un singur raion, la Glodeni, s-au sinucis trei persoane, două dintre care erau la vârsta adolescenţei. În acea ştire se vorbea cu lejeritate despre faptul că cei doi tineri şi-ar fi pus capăt zilelor din cauza unor certuri cu iubitele lor.

Numărul tentativelor de suicid înregistrate în rândul minorilor sunt în continuă creştere, iar acest fapt îl recunosc, la nivel oficial, chiar şi responsabili de strarea naţiunii, instituţionalizaţi  confortabil în diferite structuri ale statului. Deşi funcţionarii se declară alarmaţi de numărul mare al tinerilor sinucigaşi, în R. Moldova aşa şi nu există instituţii sau programe abilitate să asigure o bună comunicare şi un suport adecvat, necesar persoanelor care ajung în această zonă de risc.

Cui s-ar fi putut adresa tânăra din satul Bâc, dacă, atunci când îi era greu, nu era auzită de maică-sa? Dacă chiar am admite că aştepta un copil, neavând deocamdată o familie, a sa, cu cine ar fi putut discuta ea despre ce ar fi de făcut, până a decide să-şi pună capăt zilelor?

Şi băieţii de la Glodeni, despre care presa a scris că s-ar fi certat cu iubitele, cu cine ar fi putut sta de vorbă? Cine i-ar fi putut dumeri că viaţa nu se termină de la o ceartă banală, deseori reversibilă, cu omul apropiat?

În Japonia, bunăoară, unde există o pădure a sinuciderilor, considerată al doilea loc în lume preferat de sinucigaşi, după podul Golden Gate din San Francisco, funcţionează o Asociaţie pentru Prevenirea Sinuciderilor. Membrii acestei asociaţii au postat mesaje anti-suicid în locurile cunoscute ca fiind nişte refugii pentru cei cu gânduri negre. “Viaţa ta este un dar preţios primit de la părinţi. Te rog, gândeşte-te la părinţii tăi, la fraţii săi, la copiii tăi. Vorbeşte despre problemele tale” – este conţinutul mesajelor răspândite de membrii asociaţiei.

Astfel de organizaţii activează şi în alte state ale lumii, unde sinucigaşii aleg să-şi ia zilele din cauza singurătăţii sau a incompatibilităţii cu cei din jur. Există servicii psihologice, dar şi o deschidere mult mai mare a copiilor în relaţiile cu părinţii lor. La noi?

Spuneam la început că, scriind despre sinucigaşi, aş fi vrut să mă dezic de această temă atunci când am aflat despre tentativa de omor comisă asupra directorului ANRE, Nicolae Răilean. Aşa, însă, cum şi suicidul, şi asasinarea au, practic, acelaşi sfârşit, mi-am zis să aceste două subiecte ar putea convieţui în acest colţ de pagină.

Atentatul s-a produs marţi seara. După atentat, Răilean a declarat că ar cunoaşte cu exactitate numele celor care l-ar fi vrut ars de viu în automobilul său. Întâmplarea face ca, tot marţi, chiar în ziua acestei tragice întâmplări, să-l contactez pe directorul ANRE, întrebându-l dacă nu cumva ancheta le-a identificat pe persoanele care au umplut cutiile poştale ale redacţiilor şi ale unor instituţii de stat cu mesaje denigratoare la adresa administraţiei ANRE. Şi ZdG a primit zeci de mesaje în care numele lui Răilean şi al lui Parlicov erau tratate cu mult dispreţ şi cu multă agresivitate. Marţi, în ziua atentatului, Răilean recunoştea, în timpul acelei discuţii telefonice, că, în ultimele zile, nu au mai fost recepţionate asemenea mesaje. “Această tăcere poate fi un semn rău”, a spus Răilean, precizând că ar exista, totuşi, o anchetă în cazul scrisorilor anonime în care este denigrată administraţia ANRE. Cum deseori se întâmplă la noi, presupusa anchetă nu a reuşit, totuşi, să anticipeze tragedia din noaptea de 11 aprilie.

De altfel, cele mai multe anchete în R. Moldova finalizează incert. Vă mai amintiţi despre ancheta în cazul clonării Ziarului de Gardă? Dar ancheta omorurilor în lanţ a unor tineri îndrăgostiţi? Dar ancheta şi însuşi “dosarul heroina”?

Aneta Grosu, aneta@zdg.md