Și Voronin nu a vrut să plece

Alianța PSRM-ACUM nu este alegerea lui Dodon. Mai degrabă a fost ceea ce declară și Voronin:„Alianța dintre PSRM și Blocul ACUM nu a fost un rezultat al politicii consecvente a socialiștilor, ci eșecul în negocierile dintre Dodon și Plahotniuc…

Schimbare de putere la Chişinău. Da sau nu? S-a întâmplat? Nu s-a întâmplat? „Dictatorul a căzut. Începe procesul de curățare a R. Moldova”. Este prima declaraţie a liderei PAS, Maia Sandu, după ce, pe 7 iunie (totuși, pe muchie de cuțit), noul Parlament a reușit, cu votul a 61 de deputați, să aleagă organele de conducere ale Legislativului, iar o zi mai târziu, pe 8 martie, a votat și învestirea noului cabinet de miniştri, cu Maia Sandu prim-ministră. PDM, care se declarase public, în ajunul alegerilor parlamentare din 24 februarie „cel mai puternic” partid, cu cel mai puternic lider, s-a pomenit lăsat în afara câmpului de putere, în opoziție, un fel de lăturași la guvernare, votul și părerea cărora ar putea fi luată în considerare de cei 61 și s-ar putea să nu fie luată, conform tradiției parlamentarismului moldovenesc. În noua situație politică de după 7 iunie, Plahotniuc a ajuns ignorat, neluat în calcul, dat afară din joc și de la „conserva puterii”, de care o guvernare sau alta se desprinde foarte greu. În cazul PDM, numai Arena Chișinău cât face, sau construcțiile, administrate de partid, care au împânzit tot centrul Chișinăului, ca să nu mai vorbim de „drumuri bune pentru Moldova” și alte „proieste atractive”, dincolo de „dividentele” de la „Moldova-Gaz”, „Union-Fenosa”, „Moldtelecom”, care uite că riscă să nu mai rămână pe mâna lor. Nu e simplu să te culci seara stăpân peste toate și dimineața să nu te mai trezești stăpân.

Situația și evoluțiile de după 7 iunie mă readuc cu gândul la 2009. Credeți că lui Vladimit Voronin, care a stăpânit R. Moldova peroadă de două mandate (2001-2009), având sub el și președinția, și parlamentul, și guvernul, i-a fost mai simplu să se despartă de putere? Sau să se împace cu plecarea? Nu. Dar a plecat. Vlad Plahotniuc se opune, nu vrea, deși era clar încă din aprilie (alegerile prezidențiale din Ucraina) că „trenul plecări” a luat direcția Chișinău. Pe 30 aprilie, Petro Poroșenko, încă președinte al Ucrainei pe atunci, un mare oligarh și vechi partener de afaceri al lui Vlad Plahotniuc, ceda partida pentru cel de-al doilea mandat la șefia statului vecin actorului de comedie Vladimir Zelensky. Presa de la Chișinău a scris atunci că dacă i s-a întâmplat, ceea ce i s-a întâmplat, lui Poroșenko – un pro-NATO-ist dedicat, protejat și tutelat în lung și în lat de americani, cu atât mai mult i se poate întâmpla, cu prima ocazie posibilă, lui Vlad Plahotniuc, care nu avea mari relații și trecere (decât accidentale) în cercucrile oficiale de la Washington. Plahotniuc – și asta e greșala sa cea mai mare, de când a intrat în politică și mai ales din 2016, când a preluat conducerea PDM, că nu a căutat (poate nici nu a vrut) să scape de proasta imagine de om cu mâna lungă și client al Interpolului. Plahotniuc, despre care se spune că a fost un apropiat al casei Voronin, a călcat pe urmele aceluiași clan Voronin: nu și-a refuzat absolut nimic din ceea ce și-a dorit din momentul în care a venit la putere, de unde și neîmpăcarea cu gândul că totul s-a sfârșit. Așa cum s-au sfârșit toate pentru comuniști în 2010 – deși aceștia declarau, în 2001, că au venit „pentru mai multă vreme, poate pentru totdeauna”, pentru agraieni, în 1998, pentru PPCD, în 2009, sau pentru PLDM și PL – după 2014. Escapada din 3 iunie – o premieră pentru spațiul ex-sovietic, când la Chișinău au ajuns concomitent trei trimiși speciali – Johannes Hahn, comisarul UE pentru politica de vecinătate și extindere, Bradley Freden, director în Biroul de afaceri pentru Europa de Est al Departamentului de Stat și Dmitri Kozak, reprezentant special al președintelui Federației Ruse pentru R. Moldova (autorul odiosului plan de federealizare a R. Moldova) a devenit clar că și americanilor, și europenilor, și rușilor nu le place cum merg lucrurile în R. Moldova. Și ca să meargă bine, ele trebuiesc corectate. Și corectate de la „cap”, deși nici unul dintre ei nu au declarat nimic. Dar, urmare acestui fapt, pe 7 și 8 iunie a fost creată o majoritate parlamentară și a fost investit un nou guvern, pe care, la solicitarea PDM, Curtea Constituțională le-a declarat ilegale, parlamentul, prin decizia aceleeași Curți, a fost dizolvat, iar de o săptămână toate institițiile statului au fost înconjurate și blocate cu scuturi vii de oameni. S-a pus „veto” pe accesul noilor miniștri în instituții. Duminică, PDM a scos lumea în stradă la Chișinău. Igor Dodon a fost „mingea” în care a lovit (și pe dreptate) oricine a dorit. Dodon a fost acuzat, în baza unor probe video, de tradare de țară și de servirea intereselor rusești în Moldova. Iar o zi mai târziu, PDM a pornit colectarea semnăturilor pentru demiterea lui Dodon din aceleași motive. Bună intenție. Dar de ce abia acum, dle Plahotniuc? Că Dodon e trădător, nu e nou. Să ne amintim că a mers cu flori la mormântul cazacilor la Tighina, a mers și l-a luat în brațe pe Krasnoselski cu ocazia alegerii în funcția de „președinte rmn”, s-a opus mereu retragerii armatei ruse de la Nstru. Că vrea federalizarea R. Moldova a spus de mai multe ori. De ce nu l-ați condamnat? De ce ați tăcut? E președintele vostru. Dodon a ajuns la șefia statului cu sprijinujl PDM. De ce nu vi-l asumați? Așa trădător, cum e. Sau atunci când trăda Moldova nu vă deranja, v-a deranjat doar când a mers cu Sandu și Năstase și a acceptat-o pe Maia prim-ministră, deși locul fusese bronat din 2016 de Plahotniuc. Alianța PSRM-ACUM nu este alegerea lui Dodon. Mai degrabă a fost ceea ce declară și Voronin: „Alianța dintre PSRM și Blocul ACUM nu a fost un rezultat al politicii consecvente a socialiștilor, ci eșecul în negocierile dintre Dodon și Plahotniuc…” Știm deja că prețul, pe care i l-au cerut rușii lui Plahotniuc a fost unul prea mare. Și refuzul lui Plahotniuc merită să zicem un „bravo” pentru el. Dar nu mai mult.

Ce va urma? PDM se va opune în continuare guvernării PSRM-ACUM, dar sprijiul internațional va rămâne de partea Guvernului Sandu. Așegeri anticipate pe 6 septembrie, după cum cere PDM? Să vedem ce va zice, pe 21 iunie, Comisia de la Veneția.