Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Şerbia la moldoveni

Şerbia la moldoveni

Protestele de săptămâna trecută a pensionarilor din Chişinău, lozincile şi aclamaţiile prin care îşi  revendicau gratuităţile şi favorurile la serviciile publice, după ce Consiliul municipal Chişinău le amendase, îmi aminteau, involuntar, de «Ţiganii» lui V. Alecsandri, care, după ce au fost eliberaţi din sclavie, au revenit, după scurt timp, la boier, anunţându-l că îşi declină, voluntar, condiţia lor de oameni liberi şi că vor să fie primiţi din nou în şerbie.

Paradoxal, poate, dar ceea ce se întâmpla la Chişinău, în faţa Primăriei, aminteşte, o dată în plus, că fenomenul sclaviei mai persistă în societatea noastră, că lumea mai rămâne psihologic dependentă de el, nu se poate salva, nu poate evada din prizonieratul şerbiei, chiar dacă secolul şi mileniul sunt altele. Problema vizează nu doar pensionarii Chişinăului. La începutul anilor ‘90, când pornise în republică procesul de decolectivizare, parcă ţăranii reacţionaseră altfel la politica de împroprietărire cu pământ? Parcă a fost mai simplu să-i convingi pe ţărani, după ce au fost colectivizaţi cu forţa, să se lase de colhoz, să-şi ia pământul, să se facă stăpâni, fără să mai fie dependenţi de voia sau dispoziţia «şefilor»? Altceva e că administraţiile colhoznice, în mare parte, au reacţionat ca boierii, câine-câineşte, la deciziile de împroprietările a ţăranilor şi tot câine-câineşte au procedat, în raport cu ţăranul, şi guvernările neocomuniste, lăsându-l unul la unul cu pământul, fără sprijin, dotaţii, credite, fără vreo protecţie sau pieţe de desfacere. De ce? Pentru ca ţăranul să nu fie liber.

Conform preceptelor nescrise ale boierimii colhoznice, ţăranului nu-i stă bine dacă nu ţine mâna întinsă. Adică, altfel de şerb, dar oricum şerb. Şi în cazul pensionarilor au procedat la fel: le-au dat pensii mici (cu excepţia fostei nomenclaturi sovietice), dar le-au făcut anumite gratuităţi, «privilegii», prin care i-au putut ţine în mâini, manipulându-i în funcţie de situaţie şi interes. Deci, altfel de şerbi, dar şerbi. De stat. Şi nu singurii, educaţi în spiritul dependenţei şi nu al sentimentului de libertate. Partea proastă a lucrurilor e că această şerbie de stat a fost reiterată ca politică oficială, fiind practicată masiv în perioada guvernării Voronin. Săracă şi dependentă – asta trebuia să fie R. Moldova în viziunea strategică a PCRM. AIE are de făcut şi aici mai multe corecturi. Politica de stat trebuie orientată nu spre gratuităţi, ci spre locuri de muncă, pensii şi salarii decente, pentru ca omul să-şi poată permite achitarea taxelor la călătorie, curent electric, apă, căldură, telefon, pământ, piaţă, fără să aştepte pomeni de la stat.

Preşedintele rus, D. Medvedev, şi nu primarul de Chişinău, D. Chirtoacă, în noul său program de guvernare a Rusiei, intitulat sugestiv «Rusia, înainte», pune destul de categoric problema «paternalismului socialist în societatea rusă», legat de favoruri şi gratuităţi, şi îşi anunţă concetăţenii că acest fenomen nu se mai înscrie în concepţiile de construcţie a noii Rusii, în care va fi stimulat activismul social, iniţiativele, spiritul creator, cel de sacrificu pentru Ţară. Dacă tot am decis că mai rămânem în CSI, de ce nu am prelua şi acest concept de la D. Medvedev, care ar putea să placă de data aceasta ruşilor de la noi, în loc să displacă. Inclusiv lui Garev. Poate şi lui Voronin.

Petru AMARIEI