Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Scrisoare de 27 Martie

Scrisoare de 27 Martie

Nici nu ştiu dacă e scrisoare. Este, mai degrabă, o încercare de a gândi şi regândi nişte realităţi, cu prilejul şi în ajunul unui Eveniment Istoric Epocal, ca cel din 27 Martie: Ziua Unirii Basarabiei cu România. Ştiu că acest eveniment, ca şi întreaga Istorie a Românilor, continuie să aibă la est de Prut şi adepţi şi adversari. Dar mai ştiu că adepţii Unirii nu sunt doar în mediul autohton, ci şi în cel alolingv, tot la fel ca şi oponenţii – fapt ce mă face să cred că respectul pentru Istorie, în cazul nostru Istoria Românilor, nu ţine, neapărat, de etno-geneză, ci de cultura genetică a individului. În perioada fierbinte a luptei pentru Renaştere Naţională, mi-a fost dat să întâlnisc în spaţiul Basarabiei Clasice şi chiar la Odesa lume de altă origine, decât românească – bulgari, ruşi, găgăuzi, lipoveni, greci, care au prins perioada românească în Basarabia şi care se bucurau la auzul vorbei româneşti ca de o întâlnire cu tinereţea lor, trecută demult în amintire. Şi, viceversa – adversari la cuţit, între aborigenii noştri. Caz special, la Ismail, când un bătrînel de vre-o 70 de ani, bulgar de origine, care mai rupea româneşte, s-a aprins, ca un băeţandru, când a auzit că la Babele (baştina mareşalului Averescu) va veni preşedintele României Emil Constantinescu. Era în 1997. Constantinescu, Cucima şi Lucinschi aveau de semnat la Ismail Acordul de constituire a Euroregiunii «Dunărea de Jos». Am înlemnit cînd l-am revăzut în curtea şcolii de la Babele. Venise cu un transport de «ocazie», distanţă de 25 de kilometri. Radia de bucurie, de parcă Constantinescu îi era frate sau tată. La întrebarea ce l-a determinat să facă atâta drum, mi-a răspuns ca un ostaş, laconic şi exact: «sunt basarabean. Aici a fost România».

Renaştere în afara Istoriei nu există

În spaţiul R. Moldova de azi, ne tânguim de 20 de ani că întârziem să renaştem naţional şi, în acelaşi timp, dăm cu piciorul in Istorie. Cel mai grav e că «exemplul» vine de «sus». Să nu ştie oare (cei obligaţi să ştie), că Renaştere Naţională în afara Istoriei nu există, la fel cum nu există nici în afara Limbii, Culturii, Tradiţiei?. Sau că există în măsura în care suntem în Istorie, Limbă, Tradiţie, Cultură?. În afara Istoriei suntem nimeni, nişte pribegi, simpli călători prin vreme, nişte rătăciţi, care ne putem pierde în orice altă istorie sau putem să nu ne pomenim în nici una. Nici nu ştiu ce e mai grav. E ca şi cum ai fi pe lume un fel de «nema mami, nema papi» (fără mamă şi fără tată). Din flori. Orfani. Poate că aş fi ocolit acest subiect al orfanilor de Istorie, dacă, la Chişinău, spaţiul public nu ar fi invadat, din nou, de antiromânisme: lui Voronin&K. iar nu le place Tricolorul şi Stema, lui Dodon îi încurcă Istoria, lui Formuzal – de mai multă vreme Limba, «Patrioţilor Moldovei» (Rusiei) – România, lui Şelin, Mişin, Tcaciuk, Muntean… nu le plac toate la un loc. Şi nu sunt singurii. Că nu place Istoria, Limba, Tricolorul, Stema, Imnul indivizilor Voronin, Dodou, Formuzal, Mişin etc, e una, dar dacă «indivizii» sunt başcani, membri de guvern, deputaţi, cu alte cuvinte, persoane publice, cu funcţii în stat, iar acest stat a legiferat acest Tricolor, Stemă, Grafie, Limbă, Istorie, ce ne facem cu ei? Că sfidează legile, dau cu «râtul», discriminează, intoxică lumea. Unde-i statul? În mod normal, ar trebui să intervină Procuratura. Iar dacă nu avem Procuratură, să intervină Parlamentul şi să scoată, prin lege, Istoria şi tot ce mai «încurcă» chiriaşilor R. Moldova, în afara politicului, dacă altfel e imposibil. Ori în R. Moldova trebuie reanimat Partidul, care la vremea lui s-a ocupat de «asanarea» mediului public în Basarabia şi nu numai?

27 Martie, Ziua Memoriei Istorice

27 Martie nu e marfă de piaţă şi nici momâie de speriat ciorile, aşa după cum încearcă de 20 de ani s-o facă tot felul de terfari politici de la Chişinău, Kiev sau Moscova. 27 Martie este evenimentul, pe care e imposibil să-l mai poată nega cineva. GATA, S-A ÎNTÎMPLAT. El poate să nu placă cuiva, să nu convină, dar nu mai poate fi scos din Istorie şi dacă răii sau mancurţii nu-i pot înţelege rostul şi semnificaţia, să facă un exerciţiu simplu de comparaţie, să pună alături de 27 Martie, 1918, cel puţin alte două întâmplări istorice: 28 iunie, 1940 şi 23 august, 1944, să compare urmările pentru Basarabia şi să vadă diferenţele. Nu vreau să intru în detalii, dar după 27 Martie, 1918, nu au urmat nici deportări, nici foamete organizată, nici colectivizare forţată, nici ruinarea bisericilor, nici exterminarea clericilor, nici gropile de var, nici beciurile de execuţie, nici casele de nebuni, nici strămutarea popoarelor, nici… 27 Martie a fost «ora de vârf» în reabilitarea noastră etno-istorică, după anexarea, pe 16 mai 1812, a Basarabiei de către Rusia ţaristă. Să nu fi fost, cine ştie dacă mai eram. Şi dacă a fost, de ce să nu fie? Ziua de 27 Martie trebuie readusă în centrul atenţiei publice, declarată Ziua Memoriei noastre Istorice şi trecută cu roşu în calendar. A fost un eveniment epocal şi trebuie să rămână unul foarte special, o Lecţie de Învăţătură la fel de mare ca şi Învăţătura Biblică, ca să nu ne pierdem printre alte istorii, la fel cum nu e bine să ne pierdem şi printre alte credinţe sau necredinţe. Autorităţile, Biserica, Academia de Ştiinţe, Uniunile de Creaţie, instituţiile media, Centrele de Cultură de la Chişinău dar şi Bucureşti trebuie să-şi dea mâna de 27 Martie, astefl încât programul de manifestări pentru această zi să fie, puţin spus, spectaculos. El trebuie să fie plin de solemnitate şi emotivitate, aşa după cum îşi amintesc părinţii noştri şi azi că era, până la 1940, Ziua Eroilor. Dacă (cumva) vrem să renaştem naţional, trebuie să ne respectăm Istoria. Puterea noastră este în trecutul nostru. Deloc întâmplător faptul, că de-a lungul istoriei, cei care ne-au vrut slabi şi sclavi au căutat mereu şi caută şi azi să ne fure trecutul.

Petru Grozavu