Schizofrenia corectitudinii politice
Atacul terorist de la Paris, soldat cu moartea jurnaliştilor revistei satirice „Charlie Hebdo”, a zguduit lumea. Practic fiecare ziar şi organizaţie pentru apărarea drepturilor omului şi-au exprimat solidaritatea cu victimele. Moartea, mai ales violentă, a oricărui om este o tragedie, în special pentru familie şi apropriaţi. Fără îndoială, astfel de acte trebuie respinse cu fermitate, iar semnele de doliu sunt fireşti şi adecvate situaţiei. Ceea ce miră, totuşi, este că mulţi politicieni şi lideri de opinie occidentali au făcut din cazul acesta o luptă necondiţionată pentru libertatea de exprimare. Persoanele care trăiesc în Europa sau în SUA, sau care urmăresc zilnic presa de acolo, se miră: care libertate necondiţionată a presei?!
Din decembrie, în oraşul Dresda din Saxonia, Germania, au avut loc săptămânal demonstraţii (paşnice) împotriva islamizării Europei, cu participarea a peste zece mii de persoane. Lozincile lor par absurd de minimaliste şi moderate în comparaţie cu ceea ce publica „Charlie Hebdo”. Ultimul, de pildă, scria pe coperta ziarului din 10 iulie 2013: „Le Coran c’est de la merde” (Coranul e ca..t). Reacţia elitei germane faţă de propriii protestatari era extraordinar de dură: Angela Merkel a folosit cuvântarea sa de Anul Nou pentru a avertiza nemţii să nu urmeze organizatorii protestelor; ministrul de Interne al statului Saxonia, Markus Ulbig (CDU, acelaşi partid al lui Merkel), i-a numit pe ultimii „conducători de şobolani”, ceea ce ar însemna că participanţii înşişi ar fi şobolani.
Apare întrebarea: unde au fost marii apărători ai dreptului la libera exprimare atunci când vedetei americane radio, Michael Savage, i s-a retras, în 2009, dreptul de a intra pe teritoriul Regatului Unit? Şi ar sări ei în apărarea altor extremişti, care, de pildă, ar spune că vreo orientare sexuală e „ca…”?! Dar cum rămâne cu propaganda rusească pe teritoriul R. Moldova? Sau cu deportarea, în mai 2014, a activistului prosovietic, finlandezul Johan Bäckmann? Radio Europa Liberă scria pe 30 mai 2014: „Finlandezul care a participat la dezbateri şi în regiunea găgăuză a spus că autorităţile moldovene i-au reproşat că ar lucra la subminarea suveranităţii ţării”. Pentru promovarea „federalismului” lui Igor Dodon.
Una dintre cele mai semnificative caracteristici ale eticii actuale este completa lipsă de valori absolute şi de consistenţă în argumentare. Ne-am obişnuit să admitem pretutindeni existenţa „drepturilor conflictuale” şi faptul că cetăţeanul de rând deja nu este suficient de competent pentru a evalua singur situaţia. Trebuie să vedem mai întâi cum reacţionează liderii de opinie, şi doar pe urmă să deschidem şi noi gura. Căci altfel riscăm să deviem de la „linia de partid oficială” şi să fim catalogaţi ca „extremişti, rasişti, şovini etc.”.
Stranie este şi selectivitatea doliului nostru public. Îşi aminteşte cineva să fi fost organizate în decembrie 2014 flashmob-uri în faţa Ambasadei SUA în R. Moldova pentru a protesta împotriva torturii, folosind publicarea raportului despre tortură al Senatului american? Care dintre ONG-urile pentru apărarea drepturilor omului a publicat măcar o ştire despre aceasta pe pagina sa web? Cine a mers la Ambasada Franţei din R. Moldova pentru a se solidariza cu victimele civile ale intervenţiei franceze în statul african Mali din 2013? Care şef de stat sau politician important de la noi a trimis o scrisoare de condoleanţe omologilor săi din Pakistan, Afganistan, Somalia, Yemen, Libia sau Irak, exprimând compasiune pentru miile de victime civile ale atacurilor aeriene din partea SUA şi aliaţilor săi? Sau unele vieţi sunt mai valoroase decât altele?
Avem, în schimb, o fostă vedetă politică care, scriind în franceză, îndeamnă la protecţia libertăţii de exprimare, având ea însăşi în blogul său deconectată în permanenţă funcţia de comentariu.
