Sașa, blestemat de stat

A ieşit din casă acum câteva zile, după o ceartă grea cu nevasta. Nu a luat nimic cu el, decât, într-un rucsac milităresc, o grenadă. Una adevărată care, explodând, poate face victime. Zile la rând a umblat prin frig, căutându-şi un adăpost. Marţi dimineaţa, obosit de frig, a intrat într-un magazin. După ţigări. La ieşire, a refuzat să plătească. Nu avea bani, dar vroia să fumeze, poate chiar mai mult decât să mănânce, deşi era flămând şi însetat de moarte. În vâltoarea din magazin, cauzată de refuzul său de a plăti pentru ţigări, a scăpat din buzunar (sau din rucsac) grenada ucigaşă. A explodat, iar el a decedat pe loc. Explozia a mai luat o viaţă, a unui trecător care mergea prin preajmă. „Puterea de distrugere a fost îndreptată spre stradă”, au constatat ulterior, fără rost, poliţiştii.

Saşa, căci aşa l-ar fi chemat, potrivit vecinilor săi, şi-a încheiat viaţa printre strigăte de furie şi printre blestemele celor care au urmărit tragedia. Lumea îl blestema, îl renega pe purtătorul de grenadă, dar nu şi statul care, ani de zile, l-a ţinut flămând, nefericit, sărac, statul care, unui om atât de vulnerabil, i-a oferit acces la grenade. Saşa, potrivit poliţiştilor care, timp de câteva ore au investigat cazul, după care au uitat de el, avea antecedente penale. O fi stat închis pentru furt sau pentru violenţă. În anii de la urmă, ori de câte ori ieşea din penitenciar, încerca să ia viaţa de la capăt, dar nu reuşea. Un loc de trai nu avea, iar un loc de muncă nu-şi putea găsi. Aşa, respins de lume, a ajuns să nu mai fie acceptat şi de femeia care-i era aproape. O fi având şi ea motive, în condiţiile în care Saşa nu-şi găsea un loc şi un rost în viaţă. Statul? Şi statul l-a respins, aşa cum îi respinge pe toţi cei mai neputincioşi: foşti deţinuţi, pacienţi psihiatrici, invalizi sau, pur şi simplu, bătrâni. Statul habar nu avea că Saşa deţine o grenadă. Sau mai multe. Sau că poate avea şi alte arme. La ce i-ar fi trebuit statului să ştie toate astea, dacă are atâtea altele de făcut. Bunăoară, statul e extrem de ocupat de absorbţia fondurilor europene destinate reformei justiţiei şi creării unor condiţii umane în penitenciare. Mâine-poimâine, statul are alegeri parlamentare şi toate lucrurile ar trebui bine puse la punct, astfel încât puterea să rămână tot pe mâna actualei puteri. Multe altele are de făcut statul. Bunăoară, are de întâmpinat şi de petrecut oaspeţi din străinătate, cărora le arată minunăţia acestei vieţi din R. Moldova: beciuri pline cu vinuri selecte, restaurante cu bucate neştiut de scumpe, hoteluri alese.

Saşa nu a văzut niciodată altfel de viaţă. El ştia perfect cum sunt zilele în penitenciar şi cum sunt acestea la ieşirea de după gratii. Saşa, la fel ca sutele de mii de la noi, era altfel decât oamenii de stat, iar cei din urmă habar nu aveau de existenţa lui şi a celor sute de mii care sunt ca şi el. La moartea sa tragică, statul mai degrabă l-a blestemat, că i-a făcut probleme de imagine în faţa europenilor.

În ziua exploziei, după ce cadavrele fuseseră ridicate de la locul tragediei, pentru a „calma” spiritele, procurorii i-au deschis mortului un dosar penal „pentru omor intenţionat”. Astfel, Saşa, dacă ar fi rămas în viaţă, s-ar fi ales cu încă o condamnare.

La scurt timp, Alexandru Pânzari, şeful Inspectoratului General al Poliţiei al MAI, a îmbrăcat cea mai imaculată cămaşă din garderoba sa şi a ieşit într-o conferinţă de presă, pentru a confirma producerea exploziei, soldate cu doi morţi şi un rănit.

Marţi, până în seară, nu au mai apărut alte informaţii. Nimeni nu a mai comunicat nimic despre provenienţa grenadei, despre alte arme ucigaşe care, posibil, ar fi fost deţinute de Saşa sau de alţi cetăţeni. Nu s-a mai comunicat nimic despre victime, despre copiii victimelor. Cine are grijă de ei începând cu ziua de marţi? Nu s-a vorbit nimic, chiar nimic, despre cum ar trebui să se protejeze societatea de astfel de nenorociri.

Şi a doua zi nimeni nu şi-a mai amintit despre explozie, despre victimele exploziei sau despre lipsa de securitate a cetăţenilor R. Moldova, în condiţiile în care persoane cu antecedente, dar şi fără, au acces la arme şi explozive. Să înţelegem că viaţa continuă?


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Pericle

    A spus un rege francez Statul sunt eu. Avea dreptate Era rege. Apoi au vent altii Au fugarit alti rege. Pe unii i-au executat cu intreafa familie sau o parte de familie Pe unii regi istoria i-a importalizat cu prenumele de Nicolae. Cei care i-au omorat s-au autoproclamat un fel de rege. Iar statul l-a subordonat lor. Apoi au spus STATUL SUNTEM NOI. Dar problema a ramas. Statul cela nu respecta nici o Lege. Fiindca legea era facuta doar pt supusi dar nu si pentru cei SUSPUSI. Aici e prolema. Democratiile infaptuite cu areme si grenade. Cu matrosi sau ,,relolutionari, de cariera partiinica, nu sunt democatii Ci TIRANII ALE MAJORITATII ANALFABETE CARE NU ARE NICIO INFROMATIE DSESPRE LEGI SI MODUL LOR DE ELABORARE. Acum e nevoie de un stat bazat pe MERITOCRATIE. UN STAT BAZAT PE DREPT SI RESPECTAT DE TOTI . De sus pana jos. De la Opinca pana la vadica Si invers.. De la un hotar pana la altul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *