Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Sărăcia întreţine corupţia

Sărăcia întreţine corupţia

La finele lunii august, oraşul Şoldăneşti a fost vizitat de echipa Ziarului de Gardă, în cadrul campaniei „Tu poţi opri corupţia”. Locuitorii oraşului, deşi ne-au relatat puţine cazuri de corupţie, s-au arătat foarte deschişi să ne vorbească despre problemele zilnice cu care se confruntă, cum ar fi salariile mizere şi lipsa locurilor de muncă. Oamenii ne-au asigurat că anume aceste probleme generează cazurile de corupţie din raion.

Spre exemplu, Elena Burcă de 54 ani s-a arătat indignată de faptul că patronii Asociaţiilor Agricole locale mint cetăţenii. „Anul acesta a fost cultivat foarte mult grâu, însă liderii asociaţiilor l-au vândut, şi-au umplut buzunarele cu bani, iar la oameni nu au dat nimic. La începutul anului ne-au promis 450 kg de grâu, seminţe de floarea soarelui, pentru ca acum să ne dea doar 250 kg de grâu. Cu o astfel de cantitate de cereale nu îţi poţi hrăni familia nici o lună de zile” se indignează femeia.

Maria Cupcic ne-a recunoscut că a fost nevoită să-şi trimită să muncească peste hotare, copii care abia au atins majoratul. „Eu am crescut 5 copii, şi ce mi-a dat statul pentru asta? Nu aveam bani ca să-mi trimit copii la studii, astfel au fost nevoiţi să plece peste hotare să-şi facă bucăţica lor de pâine, ca mai târziu să revină în R. Moldova ca să-şi continuie studiile. În ziua de azi, având şi un copil doar, te descurci de azi pe mâine”.

Pensionara Ecaterina Tabana de 65 ani din s. Olişcani, r Şoldăneşti, este de părere că situaţia oamenilor de la ţară este cu mult mai jalnică decât a celor de la oraş. „Muncim din greu, dar suntem plătiţi prost” concluzionează femeia, care ne spune că în Olişcani salariul mediu este de 500 lei. „Pământul nu prea ne oferă roade. Anul trecut a fost secetă, anul acesta inundaţii. Nu avem din ce trăi”. Întrebată despre oamenii plecaţi peste hotare, bătrâna ne spune că dacă ar primi oamenii salarii mai bune, nimeni nu ar pleca din ţară. „Omul se duce peste hotare ca să aibă din ce trăi. Am lucrat 30 de ani ca la bătrâneţe să primesc o pensie de 400 lei. Dacă nu am pe nimeni, pe ai cui spate să trăiesc” se întreabă bătrâna.

Pensia de 600 lei, îi ajunge lui Ghenadie Rotari de 65 de ani, doar pentru a-şi achita serviciile comunale. Bărbatul este de părere că oamenii vor trăi mai bine atunci când în fruntea statului nu vor mai fi comuniştii. „Problema nostră este că avem o conducere necompetentă. Cei care ne conduc sunt şi cei mai mari corupţi. Preţurile cresc în fiecare zi, iar salariile şi pensiile pe care guvernanţii le oferă oamenilor sunt mizere”.

De fiecare dată când discutam cu cetăţenii în privinţa funcţionarilor corupţi, aceştia ne întrebau un singur lucru: „De ce nimeni nu-i cercetează pentru a vedea cât de mult au furat şi mai continuă să fure de la oameni”.

Diana Răilean