Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Sânge de poliţişti

Sânge de poliţişti

Sângele lor a fost colectat în eprubete de sticlă. De la început – în eprubete separate, cu seringi separate de la fiecare persoană reţinută. Apoi, s-a făcut economie. Sângele se colecta în eprubete comune. Se lua cu aceeaşi seringă de la mai mulţi tineri, până se bloca acul cu vreun cheag.

Unii dintre ei se împotriveau, refuzau, îndrăzneau să spună despre drepturile omului. Primeau imediat răspuns la toate întrebările: câţiva pumni în cap, până le ţâşnea sângele pe nări, pe urechi, pe gură. Apoi, poliţiştii îl aşezau din nou pe militantul pentru drepturile omului lângă asistenta medicală. Aceasta mai scutura acul de la seringă şi o lua de la început.

„Era ciudat că seringa era numai sânge şi femeia ceea îşi continua lucrul fără să o schimbe. Pesemne ne lua sânge la toţi cu aceeaşi seringă. Cu toată frica, fiindcă erau poliţişti lângă mine, am întrebat-o dacă realizează ce face. Am fost pălit de câteva ori şi am fost dus în celulă”, îşi aminteşte Nicolae Bairactari noaptea nefastă de 7 aprilie petrecută la CGP.

Faptul că lui Nicolae Bairactari şi altor tineri reţinuţi în aprilie li s-a colectat sânge din venă în incinta comisariatelor este absolut ilegal. „Este o crimă, este o faptă penală egalată cu prelevarea ilegală de organe. Nu există niciun temei să colectezi sânge de la aceşti tineri, nu există nicio explicaţie. E o încălcare severă a Convenţiei privind Drepturile Omului”, spune avocatul Victor Panţâru.

„Nu e unicul caz. Avem mai multe persoane care ne-au povestit acest lucru. Acum le facem teste periodice la hepatite şi alţi viruşi sanguini. Dar asta nu e unica traumă pe care au primit-o ei. Bătăi, umilinţe, ameninţări – sunt prea multe pentru un singur om”, explică Ludmila Popovici, directoarea Centrului de reabilitare „Memoria”.

La Comisariatul General de Poliţie miroase şi azi a sânge. Chiar dacă eprubetele au fost duse demult nu se ştie unde, chiar dacă cei peste 600 de protestatari au fost eliberaţi, sângele miroase. E numit „fluidul vieţii” şi lasă urme de ADN uman peste tot.

Edilii Comisariatului General de Poliţie, dar şi cei din sectoarele de poliţie din Chişinău au încercat să înlăture acest miros de sânge. În aprilie 2009, după săptămâna naţională a torturii poliţieneşti, s-a dat cu var. Prin subsoluri, pe coridoare, prin cabinetele pumnangiilor s-a dat insistent cu peria, ca să se acopere petele suprarealiste, apărute ca blestematele ori de câte ori un tânăr era trăsnit cu capul de pereţi.

Dar tot miroase a sânge la poliţie. De la bocancii anchetatorilor lui Papuc. S-a făcut ordine şi aici, prin ordin s-a dispus schimbarea încălţărilor poliţieneşti. Totuşi o duhoare de sânge planează peste comisariate, printre poliţişti. S-a făcut un control la sânge: pe sub unghiile unor poliţişti au fost găsite urme de ADN al băieţilor omorâţi în noaptea de 7 aprilie. Li s-au tăiat unghiile, din carne, dar de la unii poliţişti miroase şi acum a sânge străin. Unora le-au fost găsite cheaguri mici de sânge printre perii de la mustaţă. Printre firele de la sprâncene. Printre gene. Unii au ochii injectaţi. Pentru că sângele nevinovat nu se spală. Decât prin căinţă sinceră. Urmată de o anchetă corectă. Apoi – de o pedeapsă legală.

Alina Radu, alinaradu.zdg@gmail.com