Să schimbăm imnul nostru naţional (2)

Cum e să scrii un imn astăzi? E întrebarea la care oferă un răspuns interesant, multimedial, Irina Botea. Ce fel de limbaj, ce cuvinte s-ar folosi pentru un imn nou? Bunăoară, ar trebui oare inclus cuvântul Democraţie – cuvânt oarecum pătat în timpul guvernării comuniste? Cum ar suna imnul pe muzică de jazz, hip-hop sau manele? Care este imaginea cântului politic în România de azi?

Ea a invitat câteva zeci de scriitori români să scrie un imn nou pentru România. În această scriere ei trebuiau să dea la o parte orice baraj, orice limită, orice fel de constrângere, trebuiau să scrie sincer, aşa cum cred ei că ar trebui să sune un imn naţional nou. Mulţi s-au dat într-o parte, unii comentând de ce au făcut-o. Din aceste răspunsuri Botea a mixat un imn al său (puteţi citi un fragment în acest număr al ZdG). Alţii, 15 la număr, au îmbarcat sarcina, producând imnuri noi. Fiecare dintre ei îşi argumentează laconic textele.

Printre aceştia e şi un basarabean, Andrei Gamarţ, care a scris o poezie de dragoste. Se pare că şi alţi poeţi basarabeni au intenţionat, dar, din lipsă de timp, nu au participat la proiect. Poate Irina Botea va încerca să vadă ce-ar ieşi din rescrierea «Limbii noastre»?

Poetul Ion Amăriuţei, stabilit de 25 de ani în Brooklin, SUA, sugerează că imnul unui stat ar trebui să fie o carte de vizită, realizată profesional şi menită să facă publicitate. Să fie ceva reprezentativ pentru un popor, uşor de recunoscut, ceva cu durată lungă de folosinţă. Să fie mai curând dansabil decât să facă să sune vitejia în pieptu-i de aramă. Amăriuţei propune «Ciocârlia», în varianta lui Enescu.

Alex Nichifor afirmă că imnul e un cântec despre care se poate spune că e aproape uman.

Elena Vladăreanu afirmă că imnul ar trebui să fie fără versuri, căci, oricum ai da, nu prea ai şanse de reuşită: ori obţii o retorică penibilă, de un patriotism care nu mai mişcă decât o anumită parte a populaţiei, ori ceva ofensator, aşa cum i s-a întâmplat ei când a scris versiunea pentru proiectul Irinei Botea. Ea a încercat să pună în versuri impresia generală pe care ţi-o poţi face despre români deschizând ziarele.

Constantin Vică sugerează că sunetul pe care-l găsim în spaţiile publice dintr-un anumit teritoriu geografic ar trebui să fie sunetul imnului naţional. Trei minute înregistrate din acest zgomot pot deveni imn.

Duetul Mastino Surfers şi-a canalizat creativitatea într-o muncă de tip academic, căci un imn nu poate fi decât un imn, conchid autorii. Ei au sortat clişeele culturale, imagologice şi au decis să recompună imnul naţional al României într-o formulă viabilă, cantabilă, în care şi muzica, şi versurile «atacă» clişeele la care se face referire.

Delia Popa a făcut o compilaţie dintre ultimul imn al RS Române, «Trei culori», compus de Ciprian Porumbescu, al carui text a fost modificat de regimul de atunci, şi fragmente dintr-o poveste autobiografică, scrisă din perspectiva unui copil de 9 ani în 1989, chiar înainte de Revoluţie. «Alfabetu-n Trei Culori» al Deliei Popa vorbeşte despre tensiunea dintre discursul unui text naţional şi realitatea unor vieţi.

Răzvan Ţupa a scris o veritabilă trilogie, dar a permis compozitorului să taie aproape tot din text pentru adaptarea muzicală. „Am o boală, sunt legat ombilical de România!” – zice Ţupa.

Sfârşitul imnului propus de Gelu Vlaşin sună aşa: „N-am casă/ n-am masă / n-am lucru/ n-am scop/ n-am viaţă/ n-am nume/ n-am stare de loc/ sunt omul hip-hop”.

Ştefan Tiron afirmă transcendental că imnul actual este doar o versiune diluată a unui imn strămoşesc, arhaic. Deşi se pare că l-ar cunoaşte, el nu poate face public textul original al imnului, căci acesta e contraindicat fiinţelor umane adamice. Orice multiplicare şi distribuire e pedepsită de cei străvechi conform sfârşitului lumii!

Horia Toma propune drept imn o listă de nume de localităţi din România. În prima parte acestea sunt în ordine alfabetică, pentru că a luat judeţele în ordine alfabetică şi din fiecare judeţ numai localităţi care încep cu aceeasi literă ca numele judeţului. În refren e varianta pe care dorea să o folosească iniţial la scrierea imnului său, adică să meargă în sens orar pe harta României, pornind de undeva de lângă Timişoara, tot cu nume de localităţi, şi să se apropie de centru ca pe o placă muzicală.

Ion Coroi afirmă că pentru a scrie un imn e necesar să gaseşti valoarea căreia să îi cânţi, apoi, cu simplitate şi forţă de bunic, să faci auditoriul să tremure în trup.

Sorin-Mihai Grad a făcut un mixaj din simboluri româneşti. Mihai Rîşnoveanu a compus un miniimn – un haiku în limba engleză, căci în româneşte e mult mai dificil de scris haikuuri. Oare de ce nu a făcut-o direct în japoneză?

Proiectul nu s-a redus doar la ticluirea unor texte. Pentru toate versurile propuse sau, eventual, fragmentele din acestea, s-a compus muzică. Ca, mai apoi, o capelă să le incanteze pe toate. Repetiţia pentru fiece cânt, precum şi varianta finală au fost filmate, deci întreg proiectul e o lucrare video, prezentată pentru prima dată acum câteva luni la Paris.

Pe parcursul desfăşurării proiectului s-au evidenţiat alte semne de întrebare: nu cumva e depăşită deja tematica naţiunii, a naţionalismului, a imnului naţional? Nu cumva ne aducem aminte de imnul naţional doar atunci când asistăm la evenimente sportive? Cum poate un cântec reprezenta toţi românii? Oare un imn reprezintă şi conaţionalii emigraţi, persoane care aleg să trăiască într-o altă cultură?

Pentru Irina Botea imnul este un material de exprimare artistică, un spaţiu care poate fi modelat şi reconstruit.

Imn

(Cum se mai compune astăzi un imn naţional?)
de Irina Botea
(fragment)

Nu pot scrie un imn
Nu pot să idealizez trecutul
Şi nici nu vreau să fac un imn dedicat unei utopii (ca socialiştii)
Imnurile au fost făcute
Totul a fost scris
Nimic nu se mai poate face
E greu să găseşti un sentiment patriotic
Entuziasmul imnic a fost distrus
Nu s-ar mai putea crea un imn în 2009
Epoca imnurilor a trecut

Teodor AJDER, psiholog