Să învăţăm Hiri Motu, ca să nu fim idioţi!
Citisem undeva că oamenii se împart în trei categorii. Prima e constituită din persoane care sunt vorbite preponderent de bine, a doua – de persoane care sunt vorbite preponderent de rău şi a treia – de persoane care nu sunt vorbite deloc, cea mai rea categorie fiind considerată ultima.
Dacă e să raportăm categoriile de oameni la tipurile de declaraţii, atunci declaraţia scriitorului şi cineastului moldovean Constantin Munteanu, precum că „dacă nu cunoşti literatura rusă, eşti prost, eşti fundamental de prost”, cu siguranţă face parte din cea de-a doua. „Faimoasa” declaraţie a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă, în care o oarecare Asociaţie Internaţională de Prietenie şi Colaborare „Moldova şi Rusia” a cerut Parlamentului recunoaşterea oficială a limbii ruse drept a doua limbă de stat, făcând rapid înconjurul mass-mediei naţionale.
Această tentativă cam bizară, într-o situaţie în care nu se ştie care va fi soarta noului Legislativ, de a solicita declararea limbii ruse drept a doua limbă de stat nu este prima şi, probabil, nici ultima. Cert e că declaraţia lui Munteanu m-a surprins şi, pentru câteva clipe, mi-a părut rău că ştiu să bolborosesc câteva cuvinte în rusă şi să buchisesc câteva poezii de Tvardovsky sau Puşkin, câteva fragmente din „Vasili Tiorkin” şi „Evgheni Oneghin” ţinându-le minte şi acum. În acele momente am vrut să fiu prost, fundamental de prost, în concepţia lui Munteanu, şi mi-a părut rău de serile petrecute asupra cărţilor scriitorilor ruşi. Şi asta pentru că cineastul vrea ca moldovenii/românii din R. Moldova să facă dragoste cu limba rusă. Or, dragoste cu de-a sila se numeşte viol şi, în acest caz, trebuie să intervină Codul Penal.
Argumentul „forte”, dintotdeauna invocat de cei care militează pentru acordarea limbii ruse a unui nou statut, e că aceasta este o limbă de comunicare interetnică. Acest raţionament, însă, nu este altceva decât o deprindere care se trage încă din perioada sovietică, când limba rusă era în capul mesei. După ’89, însă, rusa a căzut în dizgraţie, populaţia băştinaşă majoritară preferând subdialectul moldovean, îmbibat cu o groază de rusisme sau calchieri din rusă. Oricum ar fi, epoca de aur a limbii ruse în Basarabia a apus. Chiar dacă vorbitorii limbilor de origine slavă constituie circa 16% din numărul populaţiei, potrivit recensământului din 2004, e o cifră infimă ca să ceri acordarea pentru rusă a statutului de limbă de stat. Simplul fapt că în R. Moldova există învăţământ superior în limba rusă poate fi considerat un favor enorm şi nu un lucru firesc. Or, în majoritatea ţărilor, învăţământul superior se efectuează în limba de stat sau în vreo limbă de circulaţie internaţională. Ce-i drept, şi rusa este considerată drept limbă internaţională, situându-se pe locul 4 sau 5 în diverse topuri, doar că în cazul în care priveşti spre Occident, acest statut al său se diminuează practic la minimum.
Revenind la declaraţia lui Munteanu, ca să nu murim proşti, vorba populară, propun să învăţăm limba Hiri Motu, vorbită de papuaşi, pentru a ne extinde orizontul lingvistic. Din rusă mai prindem câte o expresie-două pe stradă sau citim pe garduri şi pereţi, cea mai populară expresie fiind „ics, igrec…” şi un simbol necunoscut – „й”, iar un pic de exotism nu cred că ar strica. Dacă Ministerul Educaţei de la noi are încheiat un acord de colaborare cu China, de ce nu am încheia şi cu Papua Noua Guinee unul? Mai ştii, poate că Hiri Motu are câteva rădăcini comune cu rusa şi populaţia rusofonă o va însuşi mai uşor, din moment ce româna li se dă cam greu, astfel că Hiri Motu va deveni limbă de circulaţie interetnică în R. Moldova.
Şi, în ultimă instanţă, de ce nu am institui limba ucraineană drept a doua limbă de stat, din moment ce ucrainenii (8,3%) sunt mai numeroşi pe aici decât ruşii (5.9%)?
Nicolae CUŞCHEVICI
