Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Ruşii nu vor să dea…

Ruşii nu vor să dea cioara din mână

Vizita ministrului rus de externe S. Lavrov la Chişinău ţine de categoria spectacolelor-mute. Cu prea puţină «lumină» în scenă şi prea mult text rămas de după cadru.

Ce-i, totuşi, cu această vizită «de lucru» la Chişinău, în plin sezon electoral, după un antract de 8 ani, cu o agendă oficială de două zile, cu întâlniri la nivelul primelor persoane în stat, din care presei i se serveşte doar semnarea unui acord de colaborare pe domeniul umanitar şi deschiderea unui Centru rus de Cultură şi Ştiinţă la Chişinău? Chiar să nu mai aibă Rusia probleme în lume, ori să nu mai aibă Lavrov treabă acasă, ca să vină pentru atâta lucru în Moldova?

Întrebat public dacă venirea sa la Chişinău trebuie înţeleasă ca un favor electoral făcut comuniştilor, Lavrov a zis «nu», precizând că vizita-i este legată de dechiderea Centrului de Cultură şi Ştiinţă şi că acest eveniment a coincis, în timp, cu alegerile. Dacă ţinem cont că în politică, şi în special în cea rusească, se minte ori de câte ori este nevoie, pentru a salva o situaţie, Lavrov, evident, a trişat. Este greu să crezi că pentru inaugurarea unui Centru de Cultură ruşii aveau nevoie de o vizită de două zile, la nivelul primei persoane în Externele de la Moscova. Curios, dar până şi deschiderea Centrului NATO la Chişinău a solicitat mai puţină îmbulzeală oficială şi timp.

Când adevărurile sunt tăcute, ele trebuie deduse. Şi prima deducţie ar fi că Rusia s-a implicat deschis în alegerile din Moldova. Centrul de Cultură şi Ştiinţă e doar pretextul, motivarea formală, culisele, dacă vreţi, dincolo de care s-a jucat spectacolul cel adevărat cu împărţirea, pe scenariu rusesc, nu doar a electoratului, ci şi a rolurilor în viitorul parlament. Miza Kremlinului e una tare: o viitoare guvernare la Chişinău prin «alianţa lărgită» a nomenclaturii sovietice din toate guvernările post-independenţă. De aici şi explicaţia de ce S. Mironov, preşedintele Dumei de Stat, face «distribuţii» în electoratul găgăuz şi îi lansează pe orbita Bugeacului pe Tarlev şi Braghiş, iar S. Lavrov vine să facă, indirect, agitaţie pro-Voronin la Chişinău.

Petru GROZAVU