Români la negru în Rusia

Simion Pisari, tatăl lui Vadim Pisari, după ce şi-a înmormântat fiul omorât în ianuarie de un pacificator rus, a aşteptat luni în şir să i se facă dreptate lui Vadim măcar după moarte. A aşteptat să afle că actul de a trage dintr-un Kalaşnikov într-un băiat de 18 ani, neînarmat, are o calificare juridică şi că vinovatul sau vinovaţii sunt pedepsiţi. După mai multe luni în care au udat cu lacrimi zilnic mormântul fiului, cei doi părinţi neconsolaţi au aflat un singur lucru: ancheta e suspendată, pentru că soldatul rus a fost transferat de către autorităţile ruse la Breansk, în Rusia, unde anchetatorii moldoveni nu au acces.

Simion Pisari şi-a luat actele, şi-a luat rămas bun de la crucea lui Vadim de pe podul de la Vadul lui Vodă şi a plecat şi el în Rusia. Nu în căutarea dreptăţii, nici în căutarea justiţiei. Simion Pisari a plecat la muncă grea, căci altfel nu poate supravieţui. Tot în Rusia a muncit şi fiul lui, până a fi împuşcat de un pacificator rus. Tot acolo muncesc şi alţi consăteni de-ai familiei Pisari.

Reportajul colegei noastre realizat acum câteva luni la Cârnăţeni, Căuşeni, în familiile eroilor R. Moldova, ne-a desenat acelaşi tablou. Grigore Vârtosu a murit în războiul ruso-moldovenesc din 1992, lăsând în urmă soţia îndurerată cu 4 copii, unul mai mic decât altul. Anii care au urmat pentru cele 5 suflete din neamul Vârtoşilor au însemnat nu doar durerea orfăniei. Lidia Vârtosu suporta foame la propriu, alături de cei 4 copii, fără nicio şansă să supravieţuiască economic. Ba da, a avut o şansă să scape de şomaj, una singură – să plece la muncă în Rusia. Nu i-a fost uşor să treacă această barieră psihologică. Rând pe rând, au plecat la muncă la Moscova şi copiii ei. Unii dintre fiii eroului s-au căsătorit acolo. Vorbesc ruseşte. Şi copiii lor, nepoţii lui Grigore Vârtosu de la Cârnăţeni, s-au născut în Rusia, vorbesc ruseşte şi respectă statul în care s-au născut. Viaţa lor, de fii ai unui erou răpus de armele Federaţiei Ruse, putea fi salvată economic doar la Moscova.

În Moldova, fiii eroilor nu au cum câştiga o bucată de pâine. Uşa salvării lor de foame e larg deschisă spre Est. Chiar dacă muncesc în condiţii inumane, pe schele nesecurizate, chiar dacă trăiesc în barăci comparabile cu cele în care au stat buneii lor în Gulaguri ruseşti, moldovenii ajunşi la Moscova pentru un loc de muncă sunt mulţumiţi – ei primesc salarii pe care nu le pot primi acasă pentru aceeaşi muncă. Şi Moldova e împăcată, căci o mare parte din remitenţele supravieţuirii vin de la moldovenii care muncesc în Rusia.

Zilele trecute am văzut prin diverse ştiri că la Moscova au votat câteva zeci de români pentru referendumul organizat la Bucureşti. Am avut senzaţia că erau moldoveni cu paşapoarte româneşti. Dacă o fi aşa, de ce nu au ajuns ei să muncească în România, în Europa sau chiar acasă?

Drumul R. Moldova spre Europa parcurge acum un sector mai mătăsos, după luna prelungă de miere, dar cât mai e până fiii eroilor din Moldova nu vor construi în genunchi doar Moscova, ci şi propria fericire acasă?

Alina Radu, alina.radu@zdg.md