Republica săracă a vacanţelor bogate
Sâmbătă, Republica Moldova împlineşte 25 de ani. Vineri în instituţiile oficiale este zi scurtă. De o săptămână, sau mai mult, pentru instituţiile publice din Chişinău, toate zilele sunt scurtate, dimineaţa cu câteva ore şi seara cu câteva ore, pentru că, din cauza reparaţiilor pe străzi şi a repetiţiilor de sărbătoare în PMAN, transportul circulă extrem de anevoios. Astfel, lumea întârzie dimineaţa la lucru cu 1-2 ore, iar seara iese mai devreme cu 1-2 ore, ca să întârzie, oricum, acasă.
În fine, e august, şi prin instituţiile publice oricum se lucrează puţin, pentru că e cald, salariile sunt cam mici, vin cu întârziere, planurile personale nu prea coincid cu cele de muncă etc.
Dar nu-i o problemă. Stat sărac? Bani puţini? Motivaţie zero? Să oferim bugetarilor nişte zile libere! Asta ajută întotdeauna. Deci, ieri, la ora pregătirii acestui articol pentru tipar, la Guvern se discuta o minivacanţă de 5 zile pentru bugetari. Adică 27-28 august e week-end, apoi avem 29-30 august – zile libere din sufletul Guvernului, miercuri , 31 august, zi liberă oficial. Calculele preliminare arată că e vorba de 5 zile libere. Dar să fim realişti. Precum am spus, vineri, 26 august, este zi scurtată şi de dimineaţă, şi seara, deci aproape liberă. Joi, 1 septembrie, e zi liberă pentru părinţi cu copii de şcoală, dar şi cu copii de grădiniţă,. Dar şi pentru bunici cu copii care au copii la şcoală, etc. Vineri, 2 septembrie – e tocmai o zi în care să ne revenim după minivacanţa de 7 zile dedicată sărbătorilor naţionale, după care, în weekendul de 3-4 septembrie să se mai facă nişte frigărui, cu bere. Luni, 5 septembrie, Republica sărbătorită Moldova poate ar începe a funcţiona.
Deci, începând cu vineri, 26 august, cetăţenii Republicii Moldova intră în fericirea sărbătorilor naţionale. Şi, timp de o săptămână, numai medicii de la spitalul de urgenţă vor şti câte persoane cu sindrom de abuz de alcool au avut de îngrijit. Oamenii, de bucurie că trăiesc într-un stat crăpat, se vor îmbăta de fericire.
De câte ori lucrez cu reporteri străini veniţi în Moldova, şi ajungem cu ei pe la mesele moldovenilor, organizate de 8 martie, de 1 mai, de 9 mai, ei rămân cu gurile căscate de abundența meselor organizate în cel mai sărac stat din Europa. Etaje de farfurii cu bucate, cetăţi de sticle cu alcool – ca să demonstrăm că avem din abundenţă, atunci când ne curge acoperişul de sărăcie.
Exact aşa şi cu festivităţile Independenţei. Ştie cineva cât costă să aduci o scenă în PMAN şi să plăteşti doar montarea-demontarea acesteia? Şi artiştii, cât iau pentru o oră de cântat? Şi onorariile celorlalţi participanţi la festivitate? Şi chiolhanurile de după? Dar ce avem să sărbătorim? La 25 de ani, Republica Moldova arată mai mult ca niciodată a navă eşuată.
E Moldova noastră, a tuturor celor care locuiesc aici. Atunci de ce ne permitem să ne comportăm aşa cu ceva care e al nostru, care e parte din noi? Dacă am admis să fie terfelită identitatea, să fie căsăpită terirorial, să fie furată financiar, de ce ieşim zâmbind să o sărbătorim? Să ne imaginăm că i se întâmplă asta unei fiinţe vii, căreia i-a fost răpită o parte din casă, i-au fost arse actele de identitate, i-au fost sechestraţi toţi banii munciţi onest, i-au fost alungaţi copiii din casă, şi după toate aceste necazuri – scoatem această persoană pe scena mare în PMAN şi o sărbătorim pe banii furaţi de la ea. Îi arde ei de sărbătoare? Ori vrea să găsească un loc tihnit să plângă, să se reculeagă, să îşi dea seama ce e de făcut mai departe? Ori vrea în general să îşi pună salopeta, să răsuflece mânecile şi să se apuce să-şi refacă viaţa?
Probabil, în 2016, de sărbătorile naţionale, ar fi fost mai potrivit ca niciodată, să organizăm o Mare Clacă Naţională, fiecare în comunitatea sa. Să spălăm geamurile prin şcoli şi grădiniţe ca să le pregătim cu adevărat şi cu bună intenţie pentru începutul unui an şcolar, să dăm cu var prin căminele studenţeşti, să strângem roadele de pe câmpuri, să curăţăm drumurile, să spălăm autocarele şi microbuzele, să ne facem curat în comunităţi, în transport, în planuri, în idei. Să ne numărăm rănile, să ne prescriem tratamente şi să începem altfel următorii 25 de ani, cu lecţii învăţate.
