Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Renaşterea etatismului în Moldova

Renaşterea etatismului în Moldova

Deşi mulţi intelectuali şi persoane publice semnalează lipsa valorilor naţionale în rândurile populaţiei, o lectură a comentariilor de pe site-urile de ştiri arată că credinţa în instituţia statului pare să fie totuşi foarte înaltă. Înăsprirea legislaţiei cu privire la protecţia simbolurilor de stat, prin care pe teritoriul R. Moldova ar fi pedepsită şi nerespectarea simbolurilor altor state, inclusiv ale Coreii de Nord sau ale Insulelor Solomon, a suscitat un entuziasm general între internauţi, aceştia opinând că, în sfârşit, răufăcătorii anti-statalişti vor primi pedeapsa meritată.

Faptul că premierul Filat a răspuns evaziv la întrebarea unui jurnalist, “Cât a costat vizita Cancelarului german, Angela Merkel?”, a fost de asemenea aplaudată de public, care consideră că acea vizită “istorică” ar justifica orice preţ. Un comentator reacţionase chiar supărat, motivând că nu am plăti noi, ci Filat.

Consider că nu este o întâmplare că aproape în niciun stat din lume educaţia economică nu face parte din curriculumul şcolar. Cât dintre noi după absolvire au mai activat într-un laborator de chimie sau au aplicat formule din domeniul fizicii în viaţa lor privată sau profesională? Pe de altă parte, suntem afectaţi de legile economice, bunăoară, prin mecanismul preţurilor sau pandemia contemporană a inflaţiei “controlate”, dar permanente. Poate există o agendă ascunsă care ar explica de ce creierele copiilor şi adolescenţilor sunt încărcate cu chimie, fizică şi biologie, dar rămân ignorante faţă de însăși natura finanţelor publice. Economia pare să fie o ştiinţă tainică, rezervată pentru experţi distinşi.

Astfel, trăim într-un ”paradis” în care înalţii demnitari sponsorizează din propriul buzunar parade militare, evenimente dedicate cultivării limbii sau alte evenimente patriotice, abţinându-se de la “sponsorizări” mai ”terestre”. Sporirea cheltuielilor publice creşte bunăstarea generală, dar disciplina bugetară ne sărăceşte. Angajaţii publici şi aleşii poporului acţionează ”dezinteresat” în interesul populaţiei, spre deosebire de sectorul privat, unde domneşte setea de profit.

Este ironic că instituţia statului, care în special în sec. XX a făcut ravagii în domeniul culturii, are astăzi încredințată de către popor gestionarea patrimoniului cultural și lingvistic. Statul, în interesul propriu de a-și consolida puterea, a contribuit la coborârea nivelului lingvistic. Birocraţii au nevoie de o consolidare lingvistică forţată, spre deosebire de una voluntară și firească, pentru a uşura ”gestionarea” populaţiei. Astfel, diversitatea lingvistică naturală e considerată un inamic al puterii, fiind privită ca un potenţial element conspirativ, mai ales dacă clasa dominantă nu se deosebeşte prin talente lingvistice pe măsură. Monopolizarea lingvistică administrată e bine exemplificată prin soarta limbii române în timpul URSS. Chiar şi în cadrul unui singur spaţiu lingvistic poate avea loc o uniformizare violentă, prin eliminarea sau ridiculizarea dialectelor, sau a graiurilor locale, de genul campaniei lui Mussolini de ”italienizare” din anii ‘20 al sec. XX.

În anumite state, de exemplu în Norvegia, există chiar agenţii de stat care inventează neologisme, ca să nu fie folosite cuvinte importate. Poate peste o perioadă de timp elevii vor fi  chiar învăţaţi că limba a fost inventată prin acţiunea oamenilor mari, a liderilor, sau a unui birocrat sovietic sau european, care a arătat cu degetul: ”Acesta este un ”pom”!” Ceea ce are loc, de fapt, este o redefinire a noțiunilor, lucru satirizat în cartea lui George Orwell ”1984”: ”Războiul este pace, libertatea – sclavie, ignoranţa – putere”. Ultimele acţiuni militare ”pentru drepturile omului” mărturisesc despre aceasta. În afara unei simplificări şi birocratizări a limbajului, se dezvoltă o diferenţă lingvistică între clase: de la politicieni spre cetăţeanul de rând limbajul este opac, obscurantist şi polivalent; de la cetăţean spre autorităţi, bunăoară poliţia rutieră sau fiscul, se cere cultivarea unui stil inechivoc.

Să vedem dacă şi acest an şcolar va repeta pattern-ul obişnuit din lumea ”civilizată”. Atâta timp cât suntem la şcoală ni se spune: ”Nu reprezinți nimic. Fără stat nu se mişcă nimic”. Iar paradoxul e că la absolvire ni se livrează predicile tipice: ”Realizează-ţi visurile. Tu poţi face orice!”.

Gerhard Ohrband, lector  universitar