Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Regresul presei, de la Voronin…

Regresul presei, de la Voronin la Plahotniuc

Atunci R.Moldova era un stat comunist, cu preşedinte, Guvern şi Parlament comunist. Atunci, în 2004, a fost lansat un ziar de investigaţii, Ziarul de Gardă. Nu speram că ajungem până în 2017, dar visam în taină că, dacă nu ne omoară comuniştii, instrumentele lor de suprimare a presei vor muri.

Guvernul comunist de atunci nu avea nevoie de presă liberă. Comuniştii aveau NIT şi Moldova Suverană. Şi Moldova 1. Şi se prefăceau că nimic nu mai contează, deşi conta, pentru că erau câteva ziare, portaluri şi posturi de radio care le spuneau oamenilor exact ceea de ce aveau nevoie: de ce trăiesc rău oamenii în Moldova, cum fură Guvernul, cum sporeşte corupţia.

Guvernarea comunistă nu ne ataca direct, ci prin intermediul câtorva „reporteri” afiliaţi. Ţin minte, prin 2008, un ultim atac jalnic asupra ZdG la televiziunea de tristă pomină, NIT. Pe parcursul zilei, preşedintele Voronin invitase la el managerii de presă. Se năpustise asupra unor jurnalişti care l-au criticat, arătând cu degetul şi spunând că aceasta este „presa negativă”, şi că el preferă să comunice cu „presa pozitivă”, mutându-şi privirea înduioşată către cei de la NIT şi Moldova Suverană. Am avut tupeul, atunci, să-i reproşez. Am spus la microfonul pregătit pentru „reporteri pozitivi” că există presă independentă, cu standarde, pe care trebuie să o accepte, ca parte a unui stat de drept. În aceeaşi zi, redacţia a fost vizitată de către un veteran „biograf” al lui Voronin, care ne-a mustrat verbal că nu e bine să dăm replici preşedintelui. Seara, la NIT, doi „reporteri” făceau spume, scuturând paginile ZdG în emisie şi povestind cât de rea e „presa negativă”. Peste câteva luni, NIT s-a închis, iar „reporterii” au stat o vreme şomeri. Apoi s-au angajat. Ghiciţi la care televiziune?

Au trecut câţiva ani. S-au schimbat nişte guverne. Cei care au venit după Voronin, în haosul pluripartinic al alianţelor pro-europene, au acceptat pentru scurt timp să discute cu presa, să accepte libertăţile acesteia, să deschidă informaţia.

Răsfoiesc e-mailurile. La 9 august 2011, scriam un mesaj electronic adresat Guvernului şi Parlamentului: „Echipa ZDG solicită respectuos acces electronic la actele Comisiei Centrale de Control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale funcţionarilor publici. Avem urgentă nevoie ca această entitate să aibă o pagină web, adrese electronice, dar mai important – să facă, precum spune legea, publice declaraţiile de avere ale procurorilor şi ale altor funcţionari”. În 2011, nu exista ANI, nici CNI. Declaraţiile despre averile procurorilor nu le văzuse vreodată niciun jurnalist. La scurt timp, acestea au devenit publice. Pentru toţi, pentru reporteri „pozitivi” sau „negativi”. A fost o mică revoluţie în istoria presei din R. Moldova.

În februarie 2013, scriam petiţii similare Ministerului Justiţiei, pentru acces electronic la bazele de date ale CÎS. La scurt timp, accesul electronic a fost posibil. Pentru toţi, pentru jurnalişti „negativi” sau „pozitivi”. A fost o mare cucerire pentru reporterii de investigaţie.

Şi în 2010-2013 existau provocări şi atacuri. Dar nu mai erau orchestrate, ca la comunişti. Ne agresaseră telefonic, verbal, câţiva miniştri PLDM, câţiva deputaţi PL, câţiva activişti PD. Comuniştii luaseră apă în gură. Între timp, presa controlată de partidele pro-europene a început să crească dramatic în volum. În câţiva ani, PD a devenit o replică a PCRM la capitolul control asupra presei, doar că înglobând mai multe NIT-uri, mai mulţi „biografi” ai PD. Aşa ne-am pomenit înapoi în 2009, apoi în 2008, apoi în 2005. Apoi mai rău.

În 2015, ne-a fost dublată plata pentru acces la informaţii la CÎS, pe care o obţinusem în 2013. În 2016, declaraţiile de averi la care obţinusem acces în 2011, au fost „secretizate” iarăşi, în urma unor reforme cu talaghir la CNI-ANI.

Din 2015, are loc o campanie virulentă de denigrare a presei în media controlată de PD. Televiziunile, portalurile, jurnaliştii, bloggerii. Da, cei doi jurnalişti care ocărau ZdG la NIT că l-ar fi deranjat pe Voronin, lucrează acum la Publika. Da, lucrează cu arme vechi, învăţându-i şi pe alţii.

În zilele în care este „deranjat” cumva Andrian Candu sau Vlad Plahotniuc de către vreun reporter sau vreun exponent al ONG-urilor, grămada de „reporteri” şi bloggeri de partid atacă orchestrat. Pe 3 martie 2016, când am mers la Parlament să solicităm spaţiu pentru presă în sala de şedinţe. Pe 3 mai 2016, de ziua Libertăţii Presei, când am protestat în faţa Parlamentului. Pe 3 mai 2017. Pe de o parte, Andrian Candu răspunde mieros, cu zâmbet, iar pe de alta – bloggerii afiliaţi, la fel de volubili, folosesc un limbaj mai prejos de orice demnitate.

E un deja vu. Doar că armata de mercenari e mai numeroasă şi frontul – mai extins. Avem un Guvern care primeşte sprijin bugetar din UE, dar care atacă presa independentă, contrar oricăror norme UE.