Refuz. Rezist. Sunt pensionar
Te conformezi! Primeşti, de multe ori cu întârziere, banii pe care îi meriţi. Te gândeşti cum să-i împarţi în aşa fel, încât să-ţi ajungă până luna viitoare. Tocmai ţi-ai amintit că mâine te vizitează nepoţii. Trebuie să pui ceva bani deoparte. Da, iar pâinea de la magazin este pe terminate, şi încă s-a mai scumpit luna aceasta. Să cumperi ceva la pâine nu-ţi permiţi. Te gândeşti că poate „te îndulceşti” luna viitoare, că acum le oferi ce ai mai bun nepoţilor. Brusc, nopţile nedormite şi zilele în care ai lucrat înfometat îşi fac efectul. Începe să te doară capul, pancreasul. La medic nu te încumeţi să mergi, că trebuie să-i dai toată pensia. Rezişti, nu trăieşti.
Eşti trist, şi te gândeşti să te plângi cuiva. Dar cine să te asculte? Cei pe care i-ai votat trăiesc bine, uitând, practic, de promisiunile care ţi-au furat votul. Privind la ei, în ţară „parcă” nu există probleme. „Bandiţii de medici şi profesori” care iau mită sunt reţinuţi pe capete. „Liberalii se ceartă şi incită la violenţă”, iar „conducerea ţării face tot posibilul să facă viaţa cetăţenilor ei – europeană”. Cel puţin aşa arată la Mesager. Stop! Au mai spus ceva. Începi să te bucuri! Ai auzit că de luna viitoare ţi se va mări pensia. Aştepţi cu nerăbdare să vină acea zi. Te gândeşti că a sosit momentul dreptăţii şi că viaţa ta se va schimba. Îţi vei permite chiar câte o sută de grame de salam pe săptămână. Şi vei putea merge, în sfârşit, la medic. Poate chiar vei mai putea pune ceva bani deoparte pentru comând.
Ai primit pensia! S-a mărit sau ţi se pare? „S-a mărit”, ţi se spune de la poştă. Te gândeşti că ai îmbătrânit şi că stai cam prost cu socoteala. Dai fuga la magazin să-ţi procuri salamul la care ai visat toată luna. După ce mai cumperi o pâine, sare, chibrituri şi săpun, vânzătoarea îţi spune un preţ care te ameţeşte. Jumătate din pensie s-a dus.
Te uiţi mai atent la preţuri şi vezi că acestea nu stau pe loc şi cresc mai repede decât pensia. Nu mai sunt la fel ca ultima dată când ai cumpărat salam. Faci socoteală. E chiar mai rău decât luna trecută. Mai bine nu măreau pensia, că poate nu creşteau preţurile în asemenea hal.
Mergi trist acasă. Salamul are gust amar. Îţi vine să urli, să plângi, să strângi pe cineva de gât. Ai lucrat toată viaţa în brânci, iar acum, la bătrâneţe, eşti umilit. Timpul trece. E campanie electorală. Mâine în sat o să aducă legume şi fructe pe gratis, iar ţie, fiindcă o duci greu, cu siguranţă îţi vor da ceva. Aici nu ai vrea să te amăgească. Speri!…
Într-o ţară normală, un om care a muncit toată viaţa poate să îşi cumpere produse alimentare, poate să îşi plătească chiria şi îi rămâne de călătorii prin toată lumea. Prostii. R. Moldova e o ţară unde anormalul este cel mai firesc lucru şi unde pensia unui om care nu a dormit nopţile şi care a jertfit copilăria celor două fete şi a unui băiat doar pentru a ajuta la prosperarea statului nu depăşeşte în cele mai multe cazuri 700 de lei. Pe lună! Iar cei cărora le-a acordat votul său fac şi cheltuie aceşti bani cam într-o oră. Nu toţi, doar cei mai chibzuiţi dintre ei. Frumos rezistă pensionarii, nu?
Victor MOŞNEAG
