Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Redefinirea masculinităţii

Redefinirea masculinităţii

Inclusiv şi graţie unei finanţări extensive din partea ”partenerilor noştri internaţionali” este larg dezbătută tema homofobiei, adică aversiunii faţă de homosexuali. Relativ la cei care recurg inclusiv la violenţă fizică pentru a-şi manifesta rezistenţa faţă de legea anti-discriminare apare întrebarea: care este conceptul lor de masculinitate ”naturală”? În cazul unora, se pare că singura cale pentru a demonstra societăţii că sunt bărbaţi e de a-i ataca pe homosexuali. Dacă realizăm că în R. Moldova numărul homosexualilor este foarte mic, pare să avem de-a face cu un fenomen similar celui din statele totalitare. Pentru a elimina pericolul unei populaţii rebele, conceptul masculinităţii este treptat redefinit, astfel încât germenele revoluţiei să fie sufocat din start.

În societăţile mai arhaice din Europa, idealul masculinităţii era ”bărbatul liber”, care apăra familia şi satul împotriva diferitor despoţi şi hoţi. Un Robin Hood lua de la funcţionarii prădalnici (nu de la bogaţii cinstiţi) şi le distribuia săracilor. Revoluţia Americană împotriva colonialismului britanic a fost iniţiată de o minoritate de cca 5%. Astăzi, tradiţionalul spirit bărbătesc se manifestă, printre altele, la jurnaliştii de investigaţie, care îşi riscă propria viaţă pentru a demasca vreun „big poops” gras din administraţia publică.

Atât în URSS, cât şi în Germania nazistă vedem clar procesul de redefinire a masculinităţii, prin care bărbaţilor le sunt inoculate din copilărie valori-surogat. Un rol important în această privinţă îl joacă sportul în masă. ”Eroul stadioanelor” îşi risipeşte toată energia în lupta cu adversarii de pe teren, astfel încât, atunci când adevăraţii inamici publici fură din impozitele sale angro, nu face decât să se conformeze.

Astăzi, stereotipul bărbatului viril, promovat prin filme, reviste sau idoli, le include pe toate, numai nu şi gândirea critică şi scepticismul sau nesupunerea faţă de autorităţi, atunci când ar fi nevoie să şi le manifeste. Astfel, ca să fim bărbaţi “adevăraţi”, ni se propun următoarele hobby-uri: agăţatul de fete/piţipoance la discotecă, baruri şi cluburi de noapte; consumul maxim de bere şi alte băuturi; comportament agresiv demonstrativ faţă de persoane vârstnice din cealaltă (sau, deseori) aceeaşi gaşcă; umflarea muşchilor în sălile de forţă; purtarea unor accesorii vestimentare standard. Deseori, idoli pentru propria carieră sunt consideraţi, în funcţie de situaţie, de relaţiile de cumetrism, simpli gangsteri (gopnici) sau funcţionari/judecători corupţi (cu un “ottok” regulat, pentru a-şi finanţa hobby-urile).

Un alt fenomen poate fi observat la bărbaţii aflaţi în poziţii de conducere, mai ales la cei de orientare “proeuropeană”. Idealul lor par a fi şefii de stat, în special din Occident, care îşi maschează acţiunile agresive prin eufemisme din domeniul drepturilor omului. Dacă liderii violenţi din trecut, cel puţin, şi-au riscat viaţa pe câmpul de luptă, politicienii responsabili pentru milioane de vieţi umane pierdute în Libia, Afganistan, Irak şi în alte zone de conflict semnează ordinele respective la micul dejun, în confortul ţării lor de origine. La unii, comanda pentru un bombardament coincide cu declanşarea unor scandaluri în viaţa privată. Astfel, Bill Clinton este “renumit” pentru corelarea dezvăluirilor picante despre escapadele sale amoroase cu atacurile aeriene asupra Irakului şi nu doar.

Scandalul în jurul lui Edward Snowden, care a dezvăluit public ceea ce, de fapt, era cunoscut timp de decenii, adică cum anume serviciile secrete de pe glob supraveghează populaţiile, a arătat limpede valorile considerate actualmente “bărbăteşti”. În timp ce nu doar Snowden, dar şi jurnaliştii care l-au intervievat şi care raportează cazul critic sunt etichetaţi de către planificatorii opiniei publice drept trădători şi laşi, cei care presează restul lumii pentru a ignora dreptul la azil şi la jurnalism de investigaţie se promovează drept mari “macho”. Recent, o stagiară din Olanda a scris în ZdG că jurnalismul ar fi “mai bine organizat” în R. Moldova. Dacă se referă la jurnalismul de investigaţie, este chiar foarte probabil, deoarece, ca şi în Orientul socialist, dar şi în Occident în sec. XX, supunerea şi conformismul au fost predicate drept virtuţi masculine.