Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Război între Diacov şi Plahotniuc?

Război între Diacov şi Plahotniuc?

În urmă cu un an, am discutat cu o persoană foarte apropiată de fostul lider al PD, Dumitru Diacov. Încet-încet, discuţia a ajuns inevitabil şi la Vlad Plahotniuc. Credeam că apropiatul actualului preşedinte de onoare al PD îmi va spune că cei doi se află în relaţii foarte bune şi că Diacov beneficiază din plin de pe urma prieteniei cu Plahotniuc, pe care, în trecut, se lăuda că a reuşit să-l convingă să adere la PD. Atunci, spre marea mea mirare, am aflat că, de fapt, cei doi nu s-ar iubi atât de mult precum încearcă să arate la tv şi că, de fapt, fiecare îşi urmăreşte interesul în această “prietenie”. Timpul s-a scurs, iar acea declaraţie a fost demonstrată de mai multe ori, dar parcă niciodată mai bine ca în toată această perioadă de instabilitate politică.

Zilele trecute, amicul lui Diacov, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a cam dat cărţile pe faţă. “El niciodată nu a pus banii în faţa intereselor statului. El acum este în minoritate în partidul său, deoarece este persoana care spune adevărul şi care nu se teme să contrazică”, spunea Voronin despre Diacov, în cadrul unei emisiuni tv.

Relaţiile divergente dintre Diacov şi Plahotniuc au devenit vizibile şi atunci când au început discuţiile despre demiterea Guvernului. Fostul preşedinte al PD s-a pronunţat public împotriva demiterii Executivului. Chiar şi în ziua votării existau voci care spuneau că Dumitru Diacov, împreună cu câţiva adepţi de-ai săi, ar putea să nu voteze împotriva Guvernului, asta deşi poziţia oficială a PD era cea de a vota pentru moţiunea de cenzură iniţiată de comunişti.

În momentul votării, însă, Dumitru Diacov a votat, fără multe întrebări şi fără explicaţii ulterioare. Înainte de asta, Boris Focşa, ministrul Culturii, un apropiat al familiei Diacov, s-a ales cu dosar penal. E adevărat, acel dosar fusese deschis încă înainte ca demiterea Guvernului să fie pusă în discuţie. Dosarul, însă, intrase în anonimat, spulberat anume în perioada votării demisiei Guvernului. Mă întreb: oare dosarul pe numele lui Focşa l-a ajutat pe Diacov să ia decizia “corectă”, atunci când s-a supus votului moţiunea de cenzură?

Şi după demiterea Executivului, liderul de onoare al PD-ului nu s-a cam astâmpărat. A continuat să ofere declaraţii puţin diferite de cele ale partidului pe care-l reprezintă. L-a atacat chiar şi pe Ghimpu. Acesta însă nu i-a rămas dator, iar în cadrul unei conferinţe de presă în care vorbea despre rezultatele unei vizite în străinătate, a scăpat, aparent întâmplător, o acuzaţie: “Credeţi că Diacov nu are mânuţa pusă la ceea ce a făcut ministrul Focşa, acolo, pe Eminescu? Acolo fiică-sa stă. Acolo-i restaurantul luu…”. Însă oare declaraţia lui Ghimpu a fost întâmplătoare?

După ce săptămâna trecută, în ZdG, a apărut articolul “Familia Diacov, în spatele privatizării conacului Inglezi”, au apărut voci precum că, prin acest articol, am făcut jocul lui Plahotniuc. Aceeaşi persoană cu care discutasem acum un an mi-a spus că relaţiile dintre Diacov şi Plahotniuc sunt mai reci ca oricând, iar dosarul penal pe numele lui Focşa, apropiatul lui Diacov, nu este decât un nou episod din războiul dintre cei doi, la fel ca şi declaraţia lui Ghimpu, devenit în ultima perioadă, portavocea lui Plahotniuc.

Iar dacă ar fi să urmărim instituţiile de presă care au preluat articolul despre familia Diacov şi privatizările de pe Eminescu 52, aş tinde să le dau dreptate celor care spun că la mijloc sunt multe interese. Or, atunci când acele instituţii nu preiau niciodată un articol care este, într-un fel sau altul, împotriva PD-ului, dar preiau un articol despre familia Diacov, începi să-ţi pui întrebări. Pentru că este clar că acele instituţii de presă nu aparţin PD-ului, ci omului cu banii de acolo.

Lucrurile trebuie urmărite în continuare, pentru că războiul tot mai vizibil dintre cei doi promite să nu se oprească aici. Apare însă o singură întrebare: la ce oare va duce tensiunea dintre cei doi lideri marcanţi ai PD-ulu? Şi oare va avea de suferit o posibilă AIE 3 din cauza acestei tensiuni? Sau va avea de câştigat!?