Război între Diacov şi Plahotniuc?

În urmă cu un an, am discutat cu o persoană foarte apropiată de fostul lider al PD, Dumitru Diacov. Încet-încet, discuţia a ajuns inevitabil şi la Vlad Plahotniuc. Credeam că apropiatul actualului preşedinte de onoare al PD îmi va spune că cei doi se află în relaţii foarte bune şi că Diacov beneficiază din plin de pe urma prieteniei cu Plahotniuc, pe care, în trecut, se lăuda că a reuşit să-l convingă să adere la PD. Atunci, spre marea mea mirare, am aflat că, de fapt, cei doi nu s-ar iubi atât de mult precum încearcă să arate la tv şi că, de fapt, fiecare îşi urmăreşte interesul în această “prietenie”. Timpul s-a scurs, iar acea declaraţie a fost demonstrată de mai multe ori, dar parcă niciodată mai bine ca în toată această perioadă de instabilitate politică.

Zilele trecute, amicul lui Diacov, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a cam dat cărţile pe faţă. “El niciodată nu a pus banii în faţa intereselor statului. El acum este în minoritate în partidul său, deoarece este persoana care spune adevărul şi care nu se teme să contrazică”, spunea Voronin despre Diacov, în cadrul unei emisiuni tv.

Relaţiile divergente dintre Diacov şi Plahotniuc au devenit vizibile şi atunci când au început discuţiile despre demiterea Guvernului. Fostul preşedinte al PD s-a pronunţat public împotriva demiterii Executivului. Chiar şi în ziua votării existau voci care spuneau că Dumitru Diacov, împreună cu câţiva adepţi de-ai săi, ar putea să nu voteze împotriva Guvernului, asta deşi poziţia oficială a PD era cea de a vota pentru moţiunea de cenzură iniţiată de comunişti.

În momentul votării, însă, Dumitru Diacov a votat, fără multe întrebări şi fără explicaţii ulterioare. Înainte de asta, Boris Focşa, ministrul Culturii, un apropiat al familiei Diacov, s-a ales cu dosar penal. E adevărat, acel dosar fusese deschis încă înainte ca demiterea Guvernului să fie pusă în discuţie. Dosarul, însă, intrase în anonimat, spulberat anume în perioada votării demisiei Guvernului. Mă întreb: oare dosarul pe numele lui Focşa l-a ajutat pe Diacov să ia decizia “corectă”, atunci când s-a supus votului moţiunea de cenzură?

Şi după demiterea Executivului, liderul de onoare al PD-ului nu s-a cam astâmpărat. A continuat să ofere declaraţii puţin diferite de cele ale partidului pe care-l reprezintă. L-a atacat chiar şi pe Ghimpu. Acesta însă nu i-a rămas dator, iar în cadrul unei conferinţe de presă în care vorbea despre rezultatele unei vizite în străinătate, a scăpat, aparent întâmplător, o acuzaţie: “Credeţi că Diacov nu are mânuţa pusă la ceea ce a făcut ministrul Focşa, acolo, pe Eminescu? Acolo fiică-sa stă. Acolo-i restaurantul luu…”. Însă oare declaraţia lui Ghimpu a fost întâmplătoare?

După ce săptămâna trecută, în ZdG, a apărut articolul “Familia Diacov, în spatele privatizării conacului Inglezi”, au apărut voci precum că, prin acest articol, am făcut jocul lui Plahotniuc. Aceeaşi persoană cu care discutasem acum un an mi-a spus că relaţiile dintre Diacov şi Plahotniuc sunt mai reci ca oricând, iar dosarul penal pe numele lui Focşa, apropiatul lui Diacov, nu este decât un nou episod din războiul dintre cei doi, la fel ca şi declaraţia lui Ghimpu, devenit în ultima perioadă, portavocea lui Plahotniuc.

Iar dacă ar fi să urmărim instituţiile de presă care au preluat articolul despre familia Diacov şi privatizările de pe Eminescu 52, aş tinde să le dau dreptate celor care spun că la mijloc sunt multe interese. Or, atunci când acele instituţii nu preiau niciodată un articol care este, într-un fel sau altul, împotriva PD-ului, dar preiau un articol despre familia Diacov, începi să-ţi pui întrebări. Pentru că este clar că acele instituţii de presă nu aparţin PD-ului, ci omului cu banii de acolo.

Lucrurile trebuie urmărite în continuare, pentru că războiul tot mai vizibil dintre cei doi promite să nu se oprească aici. Apare însă o singură întrebare: la ce oare va duce tensiunea dintre cei doi lideri marcanţi ai PD-ulu? Şi oare va avea de suferit o posibilă AIE 3 din cauza acestei tensiuni? Sau va avea de câştigat!?


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

9 comentarii

  1. ion

    diacov a umblat cu “pupatul”permanent,dar acum se invata a suje,numai ca dupa supt vine si “diversificarea “sexuala!(asta pentru oplacere mai mare).satura- l!,doamne!e priceput,tradatorul!

  2. Iordachescu Vadim

    “Zilele trecute, amicul lui Diacov, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a cam dat cărţile pe faţă.”
    – – – – –
    Se stie bine cit demult il iubeste Voronin pe Diacov dupa ce ultimul i la suflat pe Lupu de sub nas!
    PCRM la crescut pe Lupu ca lider, iar PDM l-a luat gata format. E clar de aici ca Voronin nicioda nu va ridica un deget in apararea oricarui membru al PDM, inclusiv si a lui Diacov.
    Asa ca scenariu din articol cade!

  3. Deportatul

    E de înţeles că a spune ceva împotriva jurnaliştilor, te poţi trezi că vei fi “măscărit” de casta jurnaliştilor.
    Ghimpu corect a spus de JURNALIŞTI CUMPĂRAŢI şi RĂSCUMPĂRAŢI.
    Chiar crezi, Victore, că cititorii nu înţeleg că “ai devenit portavoce lui Filat”?
    Dar eşti hîtru, că o faci subtil
    Filat în lupta nu pentru binele cetăţenilor, dar pentru a deveni “Politicianul Nr 1” în AIE 1 şi AIE 2 a luptat împotriva colegilor din AIE. Aşa a fost elimenat de pe scena politică Urechianu, a luptat împotriva Acordului AIE 1 ca Lupu să nu devină Preşedinte, criza politică, a luptat împotriva lui Ghimpu pînă ce a devenit Ghimpu un simplu deputat şi denigrîndu-l mai departe direct Filat, dar mai mult prin JURNALIŞTII CUMPĂRAŢI şi RĂSCUMPĂRAŢI precum “Ghimpu, devenit în ultima perioadă, portavocea lui Plahotniuc.”, “Ghimpu este în buzunarul lui Plahotniuc”
    Atăcînd colegii din AIE a procedat ca şi Roşca atăcînd colegii din ADR. Filat = Roşca 2. Pe 13 februarie a denunţat Acordul de constituire a AIE, din nou criza politică. În orce colectiv unde nu este înţelegere, cînd una din persoane atacă celelţi colegi, succese nu sunt. Aşa şi Guvernul Filat nu se poate lăuda cu succesile economice, nici cu schimbare spre bine a bunăstării cetăţenilor
    Victor, Vă ocupaţi cu MANIPULARE în folosul lui Filat. Şi Lenin a comuniştilor şi Goebbels (Ministriul propagamndei a fasciştilor lui Hitler) au expresie cam asemănătoare: – “Minciuna supsă de 100 ori devine adevăr”
    Pentru ce repeţi şi tu MINCIUNA împotriva lui Ghimpu promovată de Filat!? “Ghimpu, devenit în ultima perioadă, portavocea lui Plahotniuc.”. Oare tu nu eşti CUMPĂRAT şi RĂSCUMPĂRAT de Filat? Citeşte Codul Deontologic a jurnaliştilor RM!!!
    Dar ce să mai vorbim de un jurnalist, cînd Preşedinţi a Uniunii Jurnaliştilor, a Asociaţiilor de mass-media încalcă grosolan Codul Deontologic, care mai descis, care mai subtil apără “ŞEFU” şi toţi împreună denigrîndu-l pe Dl Ghimpu, Chirtoacă, PL

    Ghimpu este unicul lider de partid care a dovedit că este cu DEMNITATE NAŢIONALĂ, Decretele emise de Ghimpu cu privire la condamnarea comunismului, retragerea Armatei Rusiei de pe teritoriul RM, neparticiparea soldaţilor noştri la parada de pe Piaţa Roşie şi să-i strige lui Putin “URAAAAAAA” în timp ce Rutin, Rusia ţine o parte din teritoriul RM ocupat,.. au fost dur criticate de Rusia+PCRM+PLDM+PD, inclusiv şi de Filat
    Ghimpu nu este implicat în “prihvatuzările” bunurilor satatului. De unde are Filat (ca şi Snegur, Sangheli, Lucinscii, Voronin, Plahotniuc, Tarlev …) averi de sute milioane de Euro? Ghimpu nu are bani, dar şi soveste, să CUMPERE şi RĂSCUMPERE JURNALIŞTI, COMENTATORI POLITICI, BLOGHERI, FORUMIŞTI, din cauza aceasta toţi aceştea “independenţi” lustruesc imaşinea “ŞEFU”-lui şi toţi împreună a-l atacă pe Ghimpu
    Ghimpu luptă de prin 1988 împotriva regimului comunist şi ocupaţiei ruseşti. Filat un necunoscut politician a fost luat de comunistul, antiromînul P.Lucinschii la funcţie foarte însemnată de “prihvatizare” şi peurmă avansat. În 2008 devine “anticomunist, proeuropean, proromân” şi pentru a dezmimbra forţile anticomuniste, proromâne, proeuropene formează P.LiberalDM cu doctrina “Conservatoare” în timp ce era PNL cu deputata Dn Pavlicenco şi PL cu Primarul Cirtoacă
    Ghimpu este al III în lista “duşmanilor Rusiei” unde sunt persoane foarte cunoscute din SUA, Anglia, Japonia, Balticiial. În timp ce Rusia a ocupat o parte din teritoriul RM, Smirnov, Şevciuc îşi bat joc de cetăţenii RM, bag în puşcării ciar şi poliţiştii RM, chiar umilesc şi copiii ce învaţă în limba română – Filat cu Smirnov umblă la meci de fotbal, cu Şevciuc la concerte
    Filat acuma spune că este pentru UE din cauza că cu UE face bani acuma, mâine Rusia i-a da mai mulţi bani (personal) el va fi cu Rusia.
    Practic acuma pe baricada luptei politice din RM dintr-o parte este PL cu Ghimpu, Chirtoacă, membrii PL şi cei ce gîndesc şi nu doresc ocupaţia rusească, dar să fim cu neamul, să fim cu Europa; dar din altă parte a baricadei lupte politice este propaganda Rusiei+PCRM+PLDM+PD, cei ce au fost împotriva Decretelor Dlui Ghimpu împreună cu toţi JURNALIŞTII, COMENTATORII POLITICI, BLOGHERII, FORUMIŞTII CUMPĂRAŢI ŞI RĂSCUMPĂRAŢI

    Eu, ca unul dun zecile de mii de deportaţi confirm că doar Ghimpu, Chirtoacă cu PL gîdesc la suferinţile jertvelor regimului comunist, la deportaţi, dar şi la toţi cetăţenii care au pătimit de la guvernarea din ultimii 22 ani a SISTEMULUI TICĂLOŞIT condus din Moscova – Snegul P.Lucinschii, Voronin (promovaţi de Moscova pe timpul uss) şi colegii lui P.Lucinschii (Filat, Diacov) şi a lui Voronin (Lupu, Plahotniuc)
    Eu, ca unul dun zecile de mii de deportaţi pot să spun cum au rămas în memoria, cultural vorbind – oameni răi, fără soveste, acei consăteni, care în 1940/41 şi1944/49 au fost din partea baricadei cu regimul comunist, cu propaganda Rusiei, cei CARE AU DEPORTAT. Ciar şi copii, nepoţii celor care au fost cu regimul comunit şi au deportat de mulţi consăteni sunt batjocuriţi , pe nedrept – copii şi nepoţii nu sunt de vină că părinţii, buneii necărturari au crezut regimului comunist, propagandei Rusiei.
    Cei CUMPĂRAŢI şi RĂSCUMPĂRAŢI, INCLUSIV de “trei Vlazi” – Voronin, Filat, Plahotniuc, dar şi Lucinschii,… gîndeţi-va ce vor spune pe viitor copiilor şi nepoţilor voştri că aţi fost din partea oligarhului cu sute miliaone de Euro, cu propaganda Rusiei atăcîndu-l pe Dl Ghimpu
    Chiar crezi Victore că cititorii nu înţeleg că “ai devenit portavoce lui Filat”?
    Dar eşti hîtru, că o faci subtil

    Cred că nu e descris ce se face în sufletul meu, în sufletul multor deportaţi, în sufletul multor cetăţeni cînd vezi INTELECTUALI CE SUNT PE ACEIAŞ POZIŢIE CU PROPAGANDA RUSIEI, atăcîndul pe Dl Ghimpu, Chirtoacă, PL şi apărînd PCRM+PLDM+PD care au fost împotriva Decretelor de condamnarea comunsmului şi de retragerea Armatei Ruse de pe teritoriul RM

    De ce oare şi ZDG are aşa jurnalişti???

    Încă mulţi ani înainte vom fi cei mai săraci din Europa şi cu teritoriu ocupat de Rusia.

  4. Sandu

    Bogatiile insusite ilicit nu au cum sa nu-i trasforme in ipocriti. Si pe Diacov, si pe Ghimpu, si pe Lupu samd. Ipocrizia politica – masca puterii lor. Pomenele lui PolPotniuc – masca bogatiei ilicite. Iar la Ghimpu, gainarul cu masca otravitaore din teatrul absurdului, subventionat de oligarhul nr.1, ipocrizia si malitiozitatea, represaliile si istericalele, au luat forme si dimensiuni de neiertat. Problema lui Ghimpu e ca el singur isi face probleme. Ce sa-i faci, Pl e o gasca de carlani, nepoti, rubedeneii, oportunisti, cumetri, pungasi. Si Diacov, si Lupu, si Ghimpu, si multi altii din cartelul parazit PD-PL+jiGodea, Sarbu etc., aparatori ai coruptiei, sufera de lasitate morala si arivism.

  5. victor

    e o parere, o presuounere, acest articol, totodata lucrurile stau cu totul diferit, nu cred ca in interiorul PDM sunt oarecare neintelegeri. Daca ar fi fost vreo lupta intre cei doi, PDM-ul suta la suta ca sa-r fi distrus , dar realitatea arata alt ceva, PDM e tare, creste si devine si mai tare.

  6. Elena

    “Deportatul”-ui! Sa-l pupi pe Rosca si pe ceilalti “pe frunte” ca “merit” de denigrare si de dezinformare! Esti penibil si degradat!

  7. Deportatul

    CO AntiGhimpu
    Forţile proromâne, proeuropene, anticomuniste, anti poriticei ruseşti de ocupaţia teritoriului RM – trebuie să fie unite, cel puţin să nu se atace reciproc – activînd nu în detrementul altei forţe proUE, fără a atăca. Scopul principal fiind de a mări numărul cetăţenilor cu viziuni proUE, proromâne.
    Cu părere de rău, sau “rănza moldovanului” e mare, sau Moscova bine plăteşte ca forţile proromâne să se “cotonogească” între dînsile. Mai degrabă că amîndouă cauze ne face festa.
    Pildă se poate de adus despre perioada cînd la alegirle pentru Primăria Chişinău, unile forţe politice, ce se declară cei mai proromâne, luptau împreună cu Dodon împotriva lui Dorin Chirtoacă
    Chiar şi statele slavone europene (Polonia, Slovacia, Slovenia, Serbia, Bulgaria) nu au Armata Rusiei pe teritoriul lor, nu au teritorii ocupate de Rusia, nu au partide comuniste (agenţii Moscovei) care sunt votate masiv.
    Balticii FIIND UNIŢI şi cu DEMNITATE, fiind la graniţă cu Rusia nu au teritoriu ocupat de Rusia şi au nivel de trau cu mult-mult mai înalt ca al nostru
    Noi, cetăţenii RM, fiind neuniţi, duşmănindu-ne şi apărînd politicienii FĂRĂ DEMNITATE, suntem de vină că avem teritoriu ocupat de Rusia şi că suntem cei mai săraci din Europa cu 1 milion de cetăţeni plecaţi în străinătate la muncă, departe de familii.
    SĂNĂTATE TOTUROR!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *