Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   R. Moldova, o ţară a…

R. Moldova, o ţară a vorbelor

În urmă cu o săptămână, am asistat timp de câteva ore la lucrările celei de-a opta ediţii a Conferinţei Naţionale Anticorupţie. Mai marii ţării în ale luptei cu corupţia s-au adunat pentru a vedea ce mai e de făcut pentru a stârpi acest flagel. Pe lângă ei s-au adunat preşedinţi de raioane, şefi de direcţii, simpli funcţionari. Toţi cu acelaşi scop DECLARAT: de a găsi soluţii pentru a elimina corupţia.

Mă uitam la feţele lor, adesea plictisite de discursuri populiste parcă interminabile. Primul lucru la care m-am gândit e că aceşti oameni, sau mai bine zis aceste funcţii prezente la eveniment, se întâlnesc deja pentru a opta oară în acelaşi format. Vorbesc, îşi dau replici, se plictisesc. Dar oare, în ultimii opt ani, în ţara noastră s-a schimbat ceva în materie de corupţie? Am devenit noi oare mai puţin corupţi? Dăm mai puţină mită? Ni se cere mai puţină?

Atunci, care este eficienţa acestor conferinţe? De ce sunt cheltuiţi aceşti bani publici? Doar pentru a ieşi la televizor cu declaraţii? Mă conving din ce în ce mai mult că suntem un popor campion la vorbe. Nimeni nu ne întrece la înşirat promisiuni deşarte. Iar dacă ni se cere răspuns la promisiuni, ştim să dăm vina pe alţii. Dacă i-am asculta pe toţi funcţionarii noştri, am rămâne cu impresia că sunt cei mai cinstiţi. Nimeni, niciodată, nu greşeşte. Aţi auzit oare în R. Moldova de demisie de onoare? De recunoaştere a unui act de corupţie?

Mă uitam la acea conferinţă la procurorul general, la ministrul Justiţiei, la ministrul de Interne, la directorul CNA, la vicedirectorul SIS şi mă întrebam: Oare aceşti oameni, care vorbesc despre lupta cu corupţia, chiar nu au participat niciodată la un act de corupţie? Nu au încălcat niciodată legea? Nu şi-au promovat interesele, afacerile, rudele, colegii de partid? Trăiesc ei oare doar din salariu?

Răspunsul îl las la discreţia fiecăruia. Concluzia pe care mi-am făcut-o e însă una certă: Nu poţi lupta cu corupţia doar prin speechuri şi cu oameni care fac doar declaraţii.

Victor Moşneag, victor.mosneag@zdg.md