Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   R. Moldova, intre două Uniuni…

R. Moldova, intre două Uniuni şi o Ţară

„Anul politic 2013 pentru R. Moldova s-a încheiat, înainte de a se sfârşi calendaric. Şi nu doar politic, deoarece Vilniusul pentru noi, în sensul unei noi traiectorii de destin, nu mai există. S-a sfârşit. Principalul eveniment al anului, iar, de fapt, al celor 20 de ani de post-independenţă, a fost aruncat, în mod sinucigaş, în aer… ”

Ne despărţeam de 2012 cu un optimism fulminant pentru 2013. 2012 – vorba săteanului, fusese un an nenorocos. Vară lungă, soare pustiitor, ploi puţine, iar şi cele care au căzut, au făcut prăpăd pe unde au ajuns. Nu a fost mai simplu, 2012, nici ca an politic. Chin mult cu alegerea şefului statului, jocuri de culise, intrigi, riscuri de noi anticipate, bătăi şi proteste în Parlament, proteste şi bătăi în stradă, mitinguri şi marşuri stradale în contradictoriu – să nu uităm că, în 2012, se împlineau şi 200 de ani de la prima ocupare a Basarabiei de către Rusia ţaristă. Evenimentul a fost unul care nu avea cum să rămână neobservat şi nici neconsemnat – chiar dacă, la nivel oficial, a existat o mare conspiraţie a tăcerii. Spre deosebire, însă, de „marcaţii speciali” de la putere, societatea civilă şi-a făcut datoria faţă de Istorie… Aşa sau altfel, lucrurile s-au trecut. Intram în 2013, încurajaţi de faptul că aveam în faţă un an crucial, pe care lumea îl aştepta de mai multă vreme, iar liderii AIE îl anunţase că vine. Toate aşteptările şi speranţele se focusaseră pe toamna 2013, noiembrie, Vilnius, reuniunea Parteneriatului Estic (PE), la care R. Moldova („povestea de succes a PE”) urma să semneze asocierea la Uniunea Europeană, Acordul de Liber Schimb şi cel de liberalizare a regimului de vize. Repet, era mesajul celor de „sus” pentru cei de „jos”.

Un alt „tren” pentru Moldova. Dincotro?

La nici trei luni de la începutul anului, oricât ar părea de paradoxal, anul politic 2013 pentru R. Moldova s-a încheiat, înainte de a se sfârşi calendaric. Şi nu doar politic, deoarece Vilniusul pentru noi, în sensul unei noi traiectorii de destin, nu mai există. S-a sfârşit. Principalul eveniment al anului, iar, de fapt, al celor 20 de ani de independenţă, a fost aruncat, în mod sinucigaş, în aer, chiar dacă AIE-2 insistă să se mai zbată, iar unii oficiali europeni încearcă să ne împace regretele şi să ne convingă că nu e totul pierdut, că şansele UE pentru R. Moldova mai rămân. Posibil. Doar că pentru un alt an. Şi pentru un alt „tren” care, cel mai probabil, se va opri (dacă se va opri, cumva, şi pentru noi?) într-o cu totul altă „gară” decât Vilnius. Cine ne poate garanta că în „gara Chişinău” nu-şi va face, între timp, apariţia un cu totul alt „eşalon”, cu un cu totul alt „vagon” pentru noi şi dintr-o cu totul altă direcţie, decât cea din care îl aşteptăm? Nu sunt suspiciuni, sunt nişte posibile prognoze. Iată ce scria, acum două zile, Agerpress, cu trimitere la o analiză a Centrului american de Studii Strategice, Stratfor. „Integrarea Ucrainei, R. Moldova şi Georgiei în UE devine din ce în ce mai puţin probabilă… Ucraina, R. Moldova şi Georgia au o importanţă deosebită pentru Uniunea Europeană, dar dinamica lor politică internă a devenit o problemă serioasă în calea eforturilor de accedere în UE…”. Potrivit Stratfor, orice distanţare de UE înseamnă, pentru fiecare dintre cei 3, o tot mai multă intrare sub Rusia. „De pe urma slăbirii relaţiilor ţărilor respective cu UE, are de profitat cel mai mult Rusia”, care „…are influenţă considerabilă în toate cele trei ţări şi va câştiga atât politic, cât şi în plan economic, dacă perspectivele de integrare în UE se vor reduce ”, spun analiştii Stratfor. Aşa dar, lucrurile, în loc să se simplifice, se complică, pentru că o altă şansă de integrare, mai devreme de 2015 nu va exista, – o spun chiar europenii. În 2014, UE va fi preocupată de alegerile în Parlamentul European, iar mai departe totul va depinde de situaţia şi dispoziţia generală pe interiroul UE. „Aprofundarea crizei politice şi economice în Europa a redus elanul UE şi dorinţa sa de a se concentra pe vecinii săi estici” – cităm din acelaşi studiu Stratfor. Mai ales că „vecinii estici” fac în permanenţă jocuri duble. Cât de mult entuziasm şi interes pentru R. Moldova va mai rămâne Europei, greu de spus, mai ales că până în 2015 avem de trecut printr-un nou ciclu electoral şi o foarte posibilă schimbare de macaz la guvernare, care nu are cum se da în vânt după Europa. Uniunea lor e cea cu Rusia.

O nouă Alianţă. Fără PL?

Întâmplătoare sau nu, căderea R. Moldova de pe agenda Vilnius-2013? Este „Pădurea Domnească” şi ceea ce-i legat de tragedia de la vânătoarea din 23 decembrie, motivul real din care s-a ajuns unde s-a ajuns – la această stare de „comă” artificială din AIE, care a dat peste cap agenda pro-UE a Chişinăului? Puţin probabil. Ucraina, Georgia, Bulgaria, Slovenia, nu au avut cazuri-gen „Pădurea Domnească”, dar au trecut toate, într-o formă sau alta, prin acelaşi scenariu. Greu de crezut, dar după toate câte s-au întâmplat la Chişinău, în urma scandalului scos în presă pe 6 ianuarie, „Pădurea Domnească” pare a fi, mai degrabă, codul operaţiunii prin care trebuia dat peste cap Vilniusul-2013 pentru R. Moldova. Povestea asta tragică (în politică tragediile sunt surse de inspiraţie) a putut fi credibilă, mai mult, la începutul apariţiei sale, însă, din momentul în care s-a trecut la scoatrea „roţilor” de la „carul” Alianţei – mă refer la denunţarea Acordului AIE de către PLDM şi demiterea Guvernului de către PDM (PLDM şi PDM făcând concubinaj rotativ cu PCRM), lucrurile au început a da de bănuit existenţa unui scenariu care, în cele din urmă, ne-a adus acolo unde ne-a adus. În 2012, atunci când, la Chişinău, Platforma Civică „Acţiunea 2012” şi PNL anunţaseră pregătirile pentru Marşul Unirii din 16 septembrie (în contextul celor 200 de ani de la ocuparea ţaristă a Basarabiei) premierul Filat a cerut organizatorilor (citez de pe Infotag) să se abţină de la acţiuni, „care ar putea compromite programul de intergare europeană a R. Moldova”. Păi, dacă a existat atâta precauţie, în 2012, pentru programul pro-UE, de ce nu a mai existat ea şi în 2013, când UE era mult mai aproape? Ce s-a întâmplatr? Sunt, cumva, PLDM sau PD autorii jocului „de interese”, în care suntem jucaţi cu toţii de la 6 ianuarie încoace? Greu de crezut. E prea profesionist. Dar faptul că puteau avea şi unul, şi altul, rolurile lor în acelaşi spectacol, regizat din aceleaşi „culise”, nu este exclus. Miza? Aruncarea în aer a agendei pentru Vilnius şi doi: reciclarea Alianţei. O guvernare fără PL – un proiect politic mai vechi, perpetuat mereu şi, deloc întâmplător, de unul şi acelaşi deputat ex-comunist Ig. Dodon. După cum arată starea de spirit a liderilor PLDM, PDM şi PL în problema noului şef de guvern şi dispoziţia frivolă a „neafiliaţilor” din Parlament, nu este exclus să ne pomenim cu un guvern „tehnocrat”, deznaţionalizat, votat de PLDM, PDM şi grupurile parlamentare neafiliate ale lui Dodon şi Mişin.

Ieri, la Chişinău şi în toată lumea românească a fost consemnată cea de-a 95-a aniversare de la Reunirea (în 1918) a Basarabiei cu România. Istoria noastră e frumoasă. Dar noi rămânem, din păcate, în afara ei. De 22 de ani, tot între două Uniuni şi o Ţară.