Puţini sau destui pentru o revoluţie?

După 27 ani de independenţă, am revenit acolo de unde am pornit la sfârşitul anilor `80 – în stradă… Avem sau nu nevoie de o Mişcare de Rezistenţă Naţională? Da, avem. Dar una adevărată şi nu speculată, dacă se vrea să fie Naţională şi de Rezistenţă

Duminică, la Chişinău, lumea a ieşit iarăşi în stradă. Adversarii protestelor zic că oamenii au fost provocaţi, intenţionat, să iasă în stradă, pentru a destabiliza situaţia în preajma alegerilor parlamentare din toamnă şi a pune în lumină proastă puterea, în timp ce protestatarii zic altceva: că s-au săturat de nedreptate şi umilinţă. Situaţia cu „cineva crede că-i cineva dar cineva nu-i cineva nu mai poate fi tolerată. A fost depăşită orice limită a nesimţirii. Nu ne mai au de oameni. Nu are rost să mai protestăm în doi-trei, în curtea casei sau la colţ de stradă… Salvarea noastră e într-un protest general, aşa cum se întâmplă peste tot în lume”, – îmi recunoştea cineva dintre manifestanţi. Cu voia sau fără voia puterii, lumea a ieşit duminică în stradă, iar protestul lor, indiferent de faptul dacă convine sau nu, a fost sau, cel puţin, trebuie tratat, fie şi într-un obişnuit limbaj sportiv, drept un „gol” în poarta puterii. PD şi toată „elita” dezertoare din alte partide, asociată lui în ultimii doi ani, nu s-a putut apăra duminică de lume, decât cu poliţia. Semn rău, semnul spaimei şi al fricii – dovadă că între putere şi societate nu există relaţie, comunicare, graţie, ci discordie şi antipatie. Chiar dacă puterea încearcă să ascundă acest fapt. Deşi Piaţa Marii Adunări Naţionale a fost duminică plină de lume, cei care sunt puşi să se ocupe cu număratul, au zis că a fost „puţină”. Da, puţină încă pentru o revoluţie sau pentru o răsturnare de guvern, dar destulă pentru a pune în alertă guvernarea. Ceea ce s-a şi întâmplat. Poliţie – la tot pasul. Vestimentată, conform canoanelor, sau în civil. De ce? Pentru că atunci când într-un stat nu acţionează forţa legii, acţionează forţa străzii. Iar guvernările, lucru ştiut, nu se tem de legi, aşa precum se tem de lumea străzii.

Ce au cerut manifestanţii, reuniţi pentru a doua duminică, consecutiv, la Chişinău? Scurt pe doi: dreptate şi respect. Au cerut să nu mai fie furaţi (credeţi că i-a auzit cineva şi că hoţii pot avea milă de cei pe care-i fură?), să li se respecte preferinţele electorale, să fie validate alegerile pentru Primăria Chişinău, să fie anulat votul mixt (o mare minciună electorală pentru parlamentarele din toamnă) şi să fie acţionaţi în judecată magistraţii care au invalidat alegerile pentru Primăria Chişinău. Altfel spus, puterii i s-a declarat cu text deschis că oamenii nu mai vor să accepte să fie consideraţi sau trataţi ca nişte proşti. Ca nişte agramaţi. Şi de cine? De nişte analfabeţi, puşlamale, bandiţi, lichele, haimanale, pungaşi şi hoţi şi că relaţia dintre cei de „sus” şi cei de „jos” trebuie clarificată. Nu e nou. S-a mai întâmplat în istoria noastră… Vă amintiţi, la Eminescu: „…Unde eşti tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei/ să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei/ Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni/ Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”. Scris în secolul trecut, dar parcă ar fi de ieri-azi. Trist. Timpul (valul) trece, năravurile (pietrele) rămân. Asta e viaţa şi asta ne e soarta, – va zice cineva. Nu, soarta nu e un dat, soarta e piatră şi ceamur… Contează, desigur, şi ce fel de piatră, şi ce fel de ceamur, contează cât de mult ne pricepem ce să facem cu acest ceamur şi cu această piatră.

Duminica protestelor la Chişinău s-a încheiat, şi de data asta, destul de prozaic şi simplist, aşa cum s-au încheiat orice alte acţiuni de protest, iniţiate de-a lungul anilor 2015-2018 de PPDA. Scoatem lumea în stradă, dar ne temem să acţionăm, îl blamăm pe Plahotniuc şi regimul, dar ne limităm la lupta cu el doar pe Facebook şi de la tribune. Nu asta este forţa străzii. Nu pentru asta trebuie chemată şi scoasă lumea în stradă. Strada este pentru acţiune şi nu compasiune pentru un „cineva” sau „altcineva”, oricât de lider s-ar considera. Altfel, transformăm strada şi lupta de stradă în spectacole jalnice şi ofticoase de PR politic pentru un presupus lider politic sau altul. Asta se vrea? Doar atât? Pentru asta scoatem lumea în stradă? Ca s-o numărăm, s-o chemăm să scandeze lozinci, să ovaţioneze, să ne încurajeze emoţiile, iar noi să ne lamentăm de la microfoane cât de iubiţi suntem? Doar cu atât, lumea se plictiseşte să mai iasă în stradă, iar cei care experimentează în acest sens, nu fac decât să omoare spiritul protestatar în R. Moldova.

Care a fost finalitatea protestului de duminică? Cu ce a fost el diferit de cel de acum două duminici? Trei revendicări: validarea alegerilor din 3 iunie pentru Primăria Chişinău, sancţionarea judecătorilor care au invalidat alegerile şi anularea votului mixt pentru scrutinul parlamentar din toamnă. Întrebare: care-i sensul să scoţi lumea în stradă şi să ceri ceea ce ai mai cerut deja şi cu alte ocazii? Asta se cheamă, cumva, politică? Ceea ce a surprins, însă, cel mai mult la protestele de duminică din Chişinău a fost mesajul adresat din tribună din partea Mişcării de Rezistenţă Naţională din R. Moldova, pentru care unii au aplaudat, iar alţii au strâns din umeri. Cum? De unde? Nu are cum o Mişcare de Rezistenţă Naţională să se nască pe contul unui singur partid politic (PPDA) şi nici chiar a două sau trei (PAS şi PLDM). Cui aparţine proiectul? Şi cu ce drept? Cine şi-a putut permite această speculaţie? Noi avem în Basarabia precedentul Mişcării de Eliberare Naţională de la sfârşitul anilor `80, începutul anilor `90 (secol 20), dar această Mişcare a fost una la maximum de reprezentativă ca să pretindă titulatura de naţională. În plus, s-a constituit în condiţii de totală transparenţă cu participarea marii intelectualităţi a vremii: un Ion Ungureanu, un Mihai Cimpoi, Ion Vatamanu, Nicolae Costin, Gheorghe Ghimpu, Nicolae Dabija, Valentin Mândâcanu, Ion Dumeniuc, Petru Soltan, Nicolae Matcaş, Gheorghe Ghidirim, Nadejfa Brânzan… Spre regret, după 27 ani de independenţă, noi am revenit acolo de unde porneam: în stradă. Avem sau nu nevoie de o nouă Mişcare de Rezistenţă Naţională? Da, avem. Dar una adevărată şi nu speculată, dacă se vrea să fie Naţională şi de Rezistenţă.