Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Punct. Şi înainte

Punct. Şi înainte

Comuniştii au declarat război R. Moldova. Nu opoziţiei, aşa după cum afirmă ei la întâlnirile electorale, ci fiecăruia dintre noi. Celor cu drept de vot. Celor care nu-i agreează şi nici „nu-i mai iubesc”. Pe 29 iulie avem «război». Luptăm? Rezistăm? Sau scrâşnim din dinţi şi ne mai lăsăm o dată duşi de nas ca nişte proşti, scoşi cu grămada la vânzare?

Pe 29 iulie, comuniştii ne-au pus alegeri. În plină vară. În plină criză. În plin sezon estival şi în, tot atât de plin, sezon agricol. În luna lui cuptor. În toiul vacanţei mari pentru profesori, elevi şi studenţi şi în plin ciclu de admitere în învăţământul universitar şi post-universitar. E o perioadă peste măsură de solicitată, ca să mai rămână în ea destul loc şi pentru o competiţie politică neordinară, „dură” şi „agresivă”, precum au anunţat-o, din start, comuniştii. Dacă mai suplinim aici şi incomodităţile la vot pentru studenţi şi comunităţile externe, devine clar că scrutinul din 29 iulie a fost gândit de comunişti ca unul apocaliptic pentru opoziţie şi electoratul opoziţiei. Mă rog, toate vrăbiile visează la fel. Faptul că PCRM vrea să intre, cu tot dinadinsul, în posesia celui de-al treilea mandat la guvernare poate fi cumva explicat. Nu, însă, maniera în care încearcă să facă Voronin acest lucru. Condiţia de război impusă societăţii şi culpabilizarea, prin minciună, a opoziţiei ar putea să-l coste pe Voronin, cu toate decoraţiile Ierusalimului şi rugăciunile rabinilor la Zidul Plângerii, mai mult decât „votul de aur” din 5 aprilie. Alegerile din 29 iulie, cu toate avantajele pe care şi le-au creat comuniştii, inclusiv „lup-izarea” spectrului electoral, riscă să nu facă mai multă pace politică în societate decât a fost după 5 aprilie. Iar asta e esenţial. Chiar dacă ar fi să admitem că PCRM acumulează necesarul de 61 de mandate, asta nu înseamnă în mod automat şi garantarea actului de guvernare, în special a unuia cu o reprezentativitate la limită, cum va fi cel de după 29 iulie. Spre deosebire de 2005, opoziţia parlamentară ar putea să-şi revendice drepturile sale altfel decât au făcut-o oponenţii de atunci. Iar Voronin ar putea să regrete, după alegeri, că şi-a construit campania pe principii de război. Gestul opoziţiei, în noua situaţie politică, va conta.
Ceea ce pare mai clar, deocamdată, e că Rusia a avut grijă, prin crearea celui de-al doilea front electoral pro-rus „Lupu—PD”, să-şi asigure câmp de manevră. Ruşii nu exclud implicarea simbolică a opoziţiei la guvernare, după modelul 4 aprilie-2005. Asta, pentru a o aduce la condiţia de azi a PPCD. Alte două variante reale ar fi tandemul „Voronin—Lupu”, unul mai radical, iar pentru cazul de „pacificare” a situaţiei, Moscova e gata să joace cartea tandemului „Lupu—Opoziţia Liberală”, cu asigurarea unui transfer „de forţe” pentru Lupu de pe frontul parlamentar al lui Voronin. Pentru a crea, de jure, imaginea unei configuraţii politice necomuniste la guvernare în R. Moldova, păstrând, de facto, intactă „maşina comunistă de vot” în luarea deciziilor şi, deci, controlul asupra situaţiei politice din R. Moldova. Situaţia nu e simplă nici pentru comunişti, nici pentru liberali.

Afişajul electoral al comuniştilor, mediatizat sau dus cu torba pe la casele oamenilor, creează tot mai mult impresia unei situaţii prerevoluţionare. Comuniştii vor război, deşi se tem de el. Şi tocmai din această teamă mint, când zic lumii că luptă cu opoziţia. De fapt, ei luptă acum cu propriul popor, cu electoratul. Opoziţia şi-a spus cuvântul în duelul cu comuniştii încă pe 3 iunie, demonstrând clar că Voronin poate fi învins. Pe 29 iulie e rândul electoratului să facă acelaşi lucru. Depinde ce ne dorim: o zi de „război electoral”, care nu ne cere decât ceva timp, curaj şi demnitate, sau patru ani de pace grea, trăită pe brânci? Ce ziceţi?

Mai dăm o luptă şi începem a fi. Ceea ce nu vor comuniştii să fim: Oameni. Punct şi de la capăt? Nu. Punct. Şi înainte.

Petru GROZAVU