Proştii şi comuniştii
Constrânşi de evenimente şi de vreme, comuniştii au luat prea în serios jocul electoral de-a „duşmanii R. Moldova”. De la România şi Băsescu s-a trecut la Antonescu, de la mareşalul Antonescu la legionari, de la legionari la Ghimpu, Chirtoacă, Filat şi Urechean. Cine urmează?
Comuniştilor le place să se joace cu limea de-a proştii. Nimic nou. Aşa a fost şi până la căderea URSS. Atât doar că până la 1990 lumea nu prea avea modele de comparaţie. „Um”, „cesti” şi „sovestea epocii” era el, singurul şi inviolabilul PCUS. Ca şi atunci, azi, minciuna la comunişti rămâne principala carte de joc. Să ne amintim că, în 2001, comuniştii au prostit minorităţile etnice cu integrarea în Uniunea Rusia-Belarus, iar pe moldoveni – cu condiţii de viaţă mai bune. O parte din lume i-a votat, altă parte din voturi au fost furate ca şi în 2009, dar lumea, oricum, s-a lăsat prinsă în plasă: şi minorităţile etnice, şi moldovenii creduli, care şi în 2005 au rămas prizonierii poveştilor cu „peştisorul de aur”, în care comuniştii promit, iar „pescarii” rămân pe mal, aşteptând.
În noaptea de 5 spre 6 aprilie, comuniştii, iar împreună cu ei şi „proştii”, au chefuit. Unii prin restaurante de lux, case de amuzament, parlament, guvern, alţii prin baruri, beciuri sau pe prispa casei. Confortul a contat mai puţin, important era prilejul, acelaşi pentru toţi: „câştigarea” alegerilor. Unii au intrat atât de mult în „azart”, încât arătau beţi şi peste două zile de la beţie, cu capetele umflate şi feţele buhăite, de parcă televiziunile îi pescuise, ca pe nişte înecaţi, din apele Bâcului.
„Guleaiul” din acea noapte nu a fost o premieră absolută în viaţa politică a R. Moldova. De la 1994 încoace, neocomuniştii, machiaţi şi remachiaţi în tot felul de partide fără doctrine, au făcut acelaşi lucru: au minţit, cumpărat sau furat voturi şi s-au desfătat pe contul furaţilor. Îmi amintesc de proverbialul toast al lui Sangheli, rostit la ospăţul din seara în care agrarienii „câştigaseră” alegerile parlamentare din 1994. „Să bem pentru proşti. Dacă nu ar fi existat proşti, nu am fi câştigat alegerile”. „Proştii”, adică electorii, fuseseră prostiţi şi atunci, ca şi la anticipatele de acum, tot cu „pericolul românesc” pentru Moldova. Mesajul electoral al agro-comuniştilor, ca şi cel al neocomuniştilor de azi, era din acelaşi arsenal propagandistic. Scurt, clar şi foarte exact. Aşa, ca proştii să-l înghită, fără să-l mai ia la rumegat: „Cine vrea unire cu România, să voteze Frontul Popular, cine nu – Partidul Agrar”. Proştii, crezând că unirile şi dezunirile se fac de oricine doreşte şi oricând vrea, au mers pe mâna agrarienilor. Avea Sangheli motiv să bea pentru proşti? De ce nu? Chiar dacă peste 4 ani aceştia l-au taxat în alegeri ca pe o haimana, numai că asta schimba prea puţin viaţa lor. Trenul plecase. Ar avea Voronin motiv să facă o beţie soră cu moartea în noaptea de 29 iulie? Ar avea. Dacă electoratul i-ar oferi acest prilej, adică nu va ţine cont de lecţia electorală-1994 cu agrarienii şi se va lăsa minţit (prostit), din nou, cu noile pericole (româneşti) pentru statalitatea Moldovei, sau va crede poveştilor despre „tentativa de lovitură de stat”. Când se doreşte o „lovitură de stat”, este arestat preşedintele, aşa cum s-a întâmplat recent în Honduras cu Manuel Zelaya, şi nu se incendiază clădirile. Aceste spectacole sunt şi ele pentru proşti.
Alegerile din iulie vor fi un test dur. În funcţie de rezultatele votării, va trebui, fără jenă, să tragem linia şi să recunoaştem: proşti sau deştepţi vom fi în funcţie de cum vom vota. 8 ani de guvernare comunistă, cu poalele în brâu, e prea mult ca să nu putem vedea ce se ascunde sub aceste poale. Ajunge. Dacă nu suntem proşti, de ce să votăm prosteşte?
Petru AMARIEI
