Programare la dentist

— Cu ce scop mergeţi la Chişinău?

— Poate să vă pară straniu, dar merg să îmi repar dinţii. Sunt irlandez şi mi-au zis mai mulţi cunoscuţi că la Chişinău poţi să îţi refaci dantura la standarde internaţionale, salvând o avere.

— Really? Mi-aţi dat o idee! Eu merg la o conferinţă, dar aş putea îmbina evenimentul oficial cu tratarea dinţilor. Aveţi o adresă a unui stomatolog?

— Asta-i bună! Tocmai mi-am reparat dinţii la Bruxelles, ca să am o dantură sclipitoare, căci vreau să fac cunoştinţă cu o domnişoară. Păcat, dacă ştiam, veneam mai devreme, ca să reuşesc şi la dentist.

Acest dialog s-a desfăşurat săptămâna trecută în autocarul care transporta de la avion până la uşa aeroportului pasagerii rutei aeriene Budapesta-Chişinău. Cei trei bărbaţi veneau din ţări şi oraşe diferite şi, înainte de a intra pe „porţile Chişinăului”, s-au mai iscodit unul pe altul.

„La porţi” i-au aşteptat mai multe provocări. La ghişeul de verificare a paşapoartelor au înţeles că grănicerul nu posedă nici o limbă străină, deoarece nu reacţiona verbal la solicitările gen „English? Deutch? Francais?”. Grănicerul a întrebat mulţimea blocată cu paşapoartele în mână după linia roşie dacă cineva poate traduce. „Interpretul” a urmat să traducă unui german cu intrări multiple următoarea declaraţie grănicerească: „Spuneţi-i că eu acum îi intru în voie şi îi permit să treacă, dar data viitoare va trebui să lămurească de ce vine aşa de des!”. Neamţul, deprins din copilărie să înţeleagă doar lucruri exacte, a rămas destul de contrariat de pretenţiile confuze ale reprezentantului Departamentului de Grăniceri, dar şi-a luat bucuros paşaportul şi a ieşit. La câţiva paşi îl aştepta aleasa inimii, „made in Moldova”. Au scăpat „ieftin” de grănicer şi „pacientul stomatologic”, şi participantul la simpozion.

Chişinăul nu este o destinaţie turistică prea adorată, dar este un oraş acceptat cu drag de oameni de afaceri străini, diplomaţi de toate rangurile şi vizitatori de femei, beciuri, spa şi cabinete stomatologice. Restaurante multe şi bune, magazine suficiente, hoteluri cu divers număr de stele, toate acestea, amplasate printre alei verzi şi liniştite, creează o ambianţă atrăgătoare pentru oameni importanţi care vor să petreacă câteva zile sau săptămâni departe de marile şi obositoarele metropole, dar în condiţii standard. În plus, serviciile de sănătate şi de îngrijire, inclusiv intimă, par să fie mai ieftine decât în Europa, iată de ce pentru ei Chişinăul e o atracţie.

Azi la Chişinău se desfăşoară summitul internaţional al Iniţiativei Central Europene. Oameni de afaceri din 18 state europene s-au întrunit pentru a discuta mediul de afaceri de aici şi posibilităţile unor proiecte investiţionale comune pentru Moldova. Miniştri de la Chişinău, îmbrăcaţi şi încălţaţi ca miniştrii din Europa, ţin speechuri şi fac declaraţii promiţătoare pentru investitori. Se promite undă verde tuturor investitorilor, se vehiculează condiţii echitabile şi legale de dezvoltare a afacerilor.

Totul pare adevărat la acest forum. Şi ceea ce se discută este foarte important. Cel mai sărac stat din Europa are nevoie de susţinere şi de investiţii. Dar… investitorii care decid să vină încoace află pe parcurs unele mici detalii. După ce trec de grănicer, care „le intră în voie”, află că, pentru a-şi desfăşura businessul şi a-şi implementa investiţia, trebuie să coopereze „cu cineva”. Un fel de „grănicer” al afacerilor, care, dacă vrea, intră în voie şi permite, dacă nu, „face probleme”, până nu se rezolvă cu cooperarea reciprocă. Şi atunci, oamenii de afaceri, care vin să investească, să plătească taxe, să deschidă noi locuri de muncă pentru cetăţenii de rând din Moldova, aduc, mai întâi de toate, un aport substanţial de ordin financiar celor care „le intră în voie”.

Aceste lucruri nu sunt incluse pe agenda zilei de azi, dar sunt discutate neapărat în culise, printre reprezentanţi ai diferitelor organizaţii. Până la urmă, principiul „banii nu au miros” va învinge, şi oamenii vor veni ca să investească mai mult decât au dorit, să câştige mai puţin decât au visat şi să „coopereze” mai strâns decât şi-au imaginat. Astfel, vor avea o contribuţie mai slabă la dezvoltarea economică generală, la creşterea salariilor şi la deschiderea noilor locuri de muncă. Oamenii vor rămâne tot atât de săraci, dar Moldova va continua să existe. Pentru că ceea ce nu reuşesc investitorii fac sutele de mii de cetăţeni ai R.Moldova plecaţi în străinătate la muncă, care încă nu au o motivaţie să vină acasă şi să coopereze cu investitorii.

— Ce-ar fi dacă într-o bună zi emigranţii ar înceta să mai trimită bani acasă? Dar să nu mai trimită nimeni nimic?

— Nu se va întâmpla nimic, căci sunt creştini, miloşi şi cu dor de casă. Pentru asta ar da totul.

Acest dialog l-am auzit tot săptămâna trecută, în autobuzul care unea Chişinăul cu unul dintre satele megieşe. Discutau nişte localnici, fără dinţi, cu soţiile în străinătate şi fără programare la dentist.

Alina Radu