Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Preşedintele nepedepsit

Preşedintele nepedepsit

Mai ţineţi minte relaţia lui Vladimir Voronin cu Ştefan cel Mare după învestirea acestuia în funcţie? După 2001, la 2 iulie, de ziua morţii voievodului, nimeni nu putea aprinde o lumânare sau aduce o floare la statuia din centrul Chişinăului. Scuarul în care se afla multpătimitul monument al lui Ştefan cel Mare era împrejmuit cu garduri tocmai la început de iulie, chipurile pentru reparaţii.

Nici la 2 iulie 2004, anul în care s-au împlinit 500 de ani de la moartea lui Ştefan, an supranumit al lui Stefan cel Mare şi Sfânt, preşedintele R. Moldova nu şi-a schimbat comportamentul. Deşi a fost invitat de către preşedintele României la Putna pentru suita de festivităţi dedicate voievodului, liderul comunist a refuzat invitaţia într-o manieră brutală, arătându-şi dezgustul faţă de comunitatea românească adunată cu sutele de mii, inclusiv mii de români din R. Moldova. E adevărat că Voronin nu a bătătorit cărările nici pe Aleea Clasicilor, pe la busturile lui Eminescu, Creangă – scriitori “moldoveni”, iar noile busturi ale scriitorilor români, dacă ţineţi minte, erau interzise, unul fiind găsit pe sub brazii din parc, pentru că preşedintelui R. Moldova nu îi plăceau clasicii literaturii române. Exista totuşi un  scriitor pe Aleea Clasicilor din Chişinău la care mergea Voronin cu flori, însoţit de elita sa politică la fiecare zi de naştere a acestuia. Numele lui este Aleksandr Puşkin, un clasic al literaturii ruse, autorul poemului “Prokleatîi gorod Kişiniov” (Chişinău – oraş blestemat).

Voronin a fost, totuşi, la Putna. Abia în noiembrie 2004. A plecat singur, parcă pe furiş, fără a fi însoţit de “patrioţi” înveliţi în drapelul lui Ştefan. Ce revelaţie o fi trăit liderul comunist la Putna, de unde a revenit cu o idee fixă: să îl privatizeze pe Ştefan cel Mare, transformându-l în simbolul său, al liderului comunist?

După vizita sa la Putna, monumentul lui Ştefan cel Mare nu mai era îngrădit în zilele de 2 iulie, dar asta nu înseamnă că mergea cu toată lumea de rând să îl omagieze, şi cu atât mai mult, asta nu înseamnă că cetăţenii R. Moldova, cei care l-au omagiat pe Ştefan cel Mare toată viaţa, fie surghiuniţi în Siberia, fie ţinuţi prin beciurile NKVD sau marginalizaţi şi sărăciţi de către regimul comunist, puteau accepta să participe la acest sacrilegiu.

De aceea Voronin a început să trepede sistematic la monumentul lui Ştefan din Chişinău, de ziua Independenţei, chiar şi de ziua lui Ştefan, dar o făcea tot cumva pe furiş, însoţit doar de elita sa comunistă. Vizitele erau scurte, după care, pe lung, la Ştefan venea mulţimea românofilă, cu flori mai simple, cu sentimente mai adevărate şi cântece mai patriotice.

Deşi era liderul Partidului Comunist, Voronin nu a afişat vreodată scuze pentru ce i-au făcut guvernele comuniste monumentului lui Ştefan de la Chişinău. Locuitorii mai vechi ai capitalei ţin minte peregrinările bietei statui. Mai întâi, în 1940, imediat dupa ocupaţia sovietică, postamentul monumentului, executat de sculptorul Alexandru Plamădeală, a fost aruncat în aer. De ce nu a fost aruncat şi monumentul? Pentru că se reuşise evacuarea  rapidă a acestuia în România. A răspuns cineva pentru acest act de vandalizare, şi-a cerut cineva scuze? Nu. Ba mai mult, pe locul în care fusese aruncat în aer soclul statuii lui  Ştefan cel Mare – a fost instalată în grabă statuia lui Stalin.

Mai târziu, Ştefan a fost readus la Chişinău, fiind instalat acolo unde e şi acum. Comuniştii sovietici, însă, nu l-au lăsat în pace. Au întreprins mai multe acţiuni pentru “ascunderea” lui Ştefan. În 1959 se luase aşa o decizie, şi noroc de văduva sculptorului, Olga Plămădeală, care i-a scris liderului sovietic comunist Hruşciov, vorbindu-i nu de patriotism, ci de artă.

În 1971, însă, niciun argument nu a mai fost convingător. Comuniştii l-au mutat pe Ştefan cel Mare, cu tot cu soclu, cu 18 metri în adâncul parcului, departe de ochii lumii.

Au trecut anii. Monumentul a fost readus la locul său pe timpul lui Mircea Druc şi al lui Ion Ungureanu. Cu efort, cu suferinţă, cu cheltuieli. E adevărat, nimeni nu a aşteptat scuzele comuniştilor pentru călcarea în picioare a acestor simboluri, pentru că ştiau că exponenţii unui atare partid nu cunosc cultura scuzelor şi a reparării greşelilor. Totodată, nimeni nu a fost pedepsit, pentru nimic.

Mai târziu, nepedepsiţii au revenit la putere. Apoi – l-au privatizat pe Ştefan cel Mare şi Sfânt. Acum, ne ţipă isteric simbolurile prin centrul Chişinăului şi le scandalizează pe la Bălţi.

Actualii “proprietari” ai lui Ştefan cel Mare, ai drapelului său nu-i vorbesc limba şi nu-i cunosc istoria. Nici nu sunt de vină, deoarece au fost atraşi de un preşedinte nepedepsit (deci fără vină?) pentru că a spurcat un simbol. Tinerii care strigă acum în centru “Maldova, noi sînţem acasî” şi femeile în blănuri care strigă “Jios aliansu” au dreptatea lor, pentru că au fost crescuţi şi educaţi într-un sistem al impunităţii liderilor politici comunişti.

Moldova are o veche datorie – pedepsirea crimelor comuniste. Peste ele, s-au asezat demult crime noi, mai “democrate”. Coada impunităţii politice s-a lungit. Ridică-te, Ştefan.

Alina Radu, alina.radu@zdg.md