Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Preoţimea ortodoxă în avangardă liberală

Preoţimea ortodoxă în avangardă liberală

Citind comentariile la protestele recente ale creştinilor, am realizat că Biserica Ortodoxă se află actualmente în avangardă liberală. Iată o mică selecţie a titlurilor de articole publicate pe pagina Curaj.net: „Preoţii minciunoși ai BORuse atacă politica internă a R.Moldova” (sic!), „Religia predispune la crimă”, iar locul protestelor este numit „Parcul Taliban”. Autorul primului articol, „Ion de la Criuleni”, începe chiar cu o tiradă: „Blestemaţii din faţa sediului Parlamentului R. Moldova sunt cozi de topor sau păpuși în mâna patriarhului rus” (sic!).

Întreaga discuţie mi se pare foarte ciudată. Pe de o parte, cei care critică așa de drastic reprezentanţii ecleziastici și enoriașii lor deseori sunt și auto-declaraţii „anticomuniști”. Este într-adevăr necesar să amintim că religia este inamicul favorit al statului totalitar socialist? Pe de altă parte, se fac aluzii la faptul că Biserica s-ar supune dezideratelor Kremlinului. Putem deduce atunci ar fi de preferat ca clasa politică (cel puţin cea a Rusiei) să se subordoneze dogmelor creştine?!

Mulţi cer ca Biserica să nu facă declaraţii politice. Aceasta este practic imposibil, deoarece aproape fiecare aspect al vieţii individului şi al familiei a devenit obiect de politică. Începând cu căsătoria (care de fapt a fost un act religios), învăţământul, serviciile de sănătate, până la miile de norme şi reguli naţionale şi internaţionale, care reglementează alimentaţia noastră, producţia şi comercializarea bunurilor de consum, statul şi-a lărgit sfera de activitate pe seama societăţii. Astăzi în Occident chiar lucruri aparent banale, cum ar fi becurile sau capetele de duş, devin subiecte de discuţii politice. Respectiv, în UE se cere vânzarea exclusivă a becurilor energoeficiente („ecologice”), care conţin mercur şi cauzează probleme de sănătate, nemaivorbind de „reciclarea” lor. Iar normele pentru capetele de duş încearcă să reglementeze consumul de apă. Probabil, în viitor vom avea şi ministere (sau, în UE, comisari) axate pe aceste domenii. Atunci, Ministerul Fructelor şi Legumelor, care a existat în URSS, ar părea chiar primitiv  în comparaţie cu acestea.

Primăvara aceasta a izbucnit un scandal în jurul unui ceas al Patriarhului Kiril în valoare de cca. 30 000 USD. Asemenea scandaluri sunt aproape absente în cazul politicienilor, deși ar fi, probabil, greu de găsit miniştri care conduc maşini mai ieftine de 30 000 USD. Totuşi, diferenţa fină, dar fundamentală, este că dacă politicienii îşi obţin venitul în baza contribuţiilor involuntare (impozite), enoriaşul oferă în mod voluntar contribuţii. Asta explică şi faptul că Biserica a scos (adică a „photoshop-at”) ceasul din fotografie, deoarece o pierdere de imagine se traduce inclusiv în pierderi băneşti. Greu de imaginat că un Berlusconi ar șterge o „însoţitoare” din fotografie, iar unii politicieni mai săraci chiar ar adăuga prezenţe feminine în jurul lor.

Într-o epocă a libertăţilor civice „pe cale de dispariţie”, Biserica a devenit un potenţial avocat al libertăţii. În lupta „Individului împotriva statului” – celebra cartea a lui Herbert Spencer, filosoful liberal din sec. XIX, tratează familia ca fiind o instituţie-tampon în raport cu tirania. Karl Marx nu a fost primul care a propus distrugerea familiei pentru a-şi realiza utopia, care a stat la baza coşmarului sec. XX. Astăzi obiectivul respectiv se atinge prin povara fiscală şi promovarea stilurilor de viaţă libertine (ceea ce nu este echivalentul cuvântului „liberal”). O societate atomizată prin relaţii de o singură noapte („one-night-stand”), bazată pe gratificarea plăcerilor instantanee, deţine mai puţine resurse pentru a rezista totalitarismului. Nu este întâmplător că, în perioada imediat următoare revoluţiei, Lenin şi bolşevicii au propagat desfrâul sexual, doar pentru ca, după consolidarea dictaturii, să elimine termenul „sex” din vocabularul „tovarăşilor”.

În domeniul vaccinurilor sau al securităţii informaţionale (cauza recentelor proteste duhovniceşti), Biserica pare să fie singura voce critică auzibilă. Unde este „societatea civilă”, sutele de ONG-uri? Sau, trebuie să constatăm, că pentru anumite probleme nu există „granturi” financiare? Totuși, dacă ar fi „implementate” cel puţin poruncile creştine „să nu furi” şi „să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău”, ţara ar prospera, şi nu ar rămâne mult spaţiu de manevră pentru politică.

Gerhard OHRBAND,
lector  universitar, şeful Departamentului
de Cooperare Internaţională la USPEE