Premiul Nobel 2013 pentru şoferii de microbuze

Şoferii de microbuze din R. Moldova par să fi devenit culacii contemporani, inamicii de clasă ai adversarilor economiei de piaţă. În timp ce primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, anunţă expulzarea lor în periferie, într-o emisiune la Radio Europa Liberă se filosofează dacă e posibilă existenţa noastră fără microbuze. ”Şoferii de microbuze sunt cei mai nesimţiţi oameni”, postează şi o cunoscută de-a mea pe Facebook.
Între timp, Uniunea Europeană a luat Premiul Nobel pentru Pace. A fost captivant să urmăresc comentariile cititorilor ziarelor europene. În Germania, bunăoară, am observat un contrast izbitor între opinia editorilor ziarelor mari şi cea a cititorilor lor. Primii au elogiat copios birocraţia de la Bruxelles, îndemnând, în acelaşi timp, potenţialii critici să nu alunece cu această ocazie într-un ”cinism ieftin” la adresa acesteia. Remarcile cititorilor erau, prin contrast, în marea lor majoritate foarte caustice. Unii accentuau aspectul umoristic, alţii se întrebau despre care 60 de ani de pace putem vorbi, dacă statele membre ale UE se regăsesc printre cei mai mari exportatori de arme în lumea a treia, participând şi la aventuri belicoase, cum ar fi Irak, Libia, Afganistan, dar şi războaiele din Balcani.

În ce privește Premiul Nobel pentru 2013, există diferite propuneri. Un pas logic şi progresist ar fi de a premia umanitatea, în loc de a continua cu NATO, Banca Centrală Europeană etc. După aceea, premiul ar putea să dispară, deoarece fiecare dintre noi ar fi deja premiat. Dar iată şi o candidatură mai concretă: şoferii de microbuze de la Chişinău. Ei oferă servicii vitale pentru majoritatea populaţiei în condiţii destul de adverse, firmele de microbuze fiind ameninţate de concurenţa ”neloială” a troleibuzelor publice (pe când ultimele ar putea funcţiona deficitar, pe seama contribuabilului, dar pentru a îndeplini scopuri politice, iar transportul cu microbuzele ar trebui să fie rentabil pe piaţă). În această situaţie, noi, în loc să arătăm cu degetul spre băncile centrale ale lumii, care prin acţiunile lor inflaţioniste cauzează creşterea preţurilor, inclusiv la motorină, trimitem pe banca acuzaţilor şoferii. Bunurile, de fapt, nu devin mai scumpe, numai banii fiduciari îşi pierd drastic valoarea din cauza creării banilor noi ”din aer”. Iar proprietarii de microbuze, cu toate că plătesc prin impozitele lor pentru reabilitarea străzilor, starea ultimelor reprezintă un pericol permanent pentru sănătatea vehiculelor.

Ar trebui făcută dreptate şi apreciat eroismul şoferilor de microbuze, care ne deservesc destul de fidel în aceste condiţii. Spre deosebire de autobuze, care respectă ”standardul european”, microbuzele opresc la solicitarea călătorilor. În special pentru persoanele în etate, faptul că nu trebuie să meargă pe jos sute de metri până la următoarea staţie nu e de neglijat, mai ales în condiţii termice ostile şi ţinând cont de confortul deficitar pe care trotuarele publice îl oferă pietonilor mai vulnerabili. Nu mai vorbim despre factorul criminogen. Luând în considerare ”fidelitatea” reţelelor de electricitate, existenţa unui mijloc de transport independent de monopoliştii în domeniu poate salva inclusiv vieţi, cel puţin pentru cei care nu îşi pot permite un taxi. Iar pentru cei care nu au timp sau bani ca să meargă la discotecă, există microbuzele ”disco”. Şi, nu în ultimul rând, microbuzele oferă aproape tuturor cetăţenilor posibilitatea de a călători zilnic cu Mercedesul, un argument care, în mod special, ar trebui să-i convingă pe socialiştii cu înclinaţii egalitariste.

În loc să se aprecieze faptul că municipiul Chişinău este mai liber, mai capitalist decât Occidentul în ceea ce priveşte transportul, se încearcă să se elimine ultimele urme de antreprenoriat privat în acest domeniu. Probabil, cetăţenii încă nu au avut satisfacţia să “savureze” existenţa unui sistem de transport şi mai statalizat, ca în Occident, cu preţuri exorbitante pentru taxi, din cauza reglementării mai stricte a licenţelor, sau greve care pot paraliza oraşe întregi. Nu puţini cetăţeni europeni ne-ar invidia pentru microbuzele care se orientează flexibil după doleanţele clienţilor, comparativ cu companiile de transport public, birocratizate. Apoi, să nu uităm că naţionalizarea sistemului de transport a fost şi cerinţa lui Marx şi Engels, fixată în “Manifestul Comunist”.

Gerhard Ohrband, lector  universitar

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *