Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Poliţiştii şi aurul

Poliţiştii şi aurul

Pentru că drumul de la MAI spre Casa Presi trece prin preajma vânzătoarelor clandestine de aur, joi, 1 octombrie, pe la 11.30, după realizarea unui interviu cu ministrul de Interne, Victor Catan (citiţi pag. 16-17), mergând pe lângă comerciantele de metale scumpe, am făcut două poze, cu care, eventual, am fi ilustrat seria de articole, realizate de ZdG, pe parcursul unui an de zile deja, la această temă.

Aşa cum afaceristele cu aur de pe bd Ştefan cel Mare au ochiul bine antrenat, au observat imediat aparatul foto şi, cu destulă agresivitate, m-au prins într-un cerc, cerându-mi camera, «să mi-o strice de cap şi să scoată «plionka», la dracu». Încercam să le conving că nu face, că ar fi o infracţiune, pe lângă cea pe care o comit zilnic, vânzând clandestin aur. Ele, la rândul lor, îşi antrenau vocea, care mai de care. Atunci, la marginea trotuarului, observai o maşină a MAI, cu un poliţist în ea. Bătui în geamul automobilului. Mă legitimai, solicitând poliţistului să intervină. Cu greu, acesta a ieşit din maşină, s-a întins, ca după un pui de somn dulce, şi mi-a întors spatele, strecurând printre dinţi să-l caut pe şefu’ , Nicolae, că e la Primărie, la proteste… Încercai să telefonez la MAI, să chem o echipă, ca să rămân cu aparatul, dar şi cu capul întreg. Aud promisiunea că va veni cineva, după care mă îndrept spre Primărie, căutându-l pe Nicolae, la sugestia acelui poliţist somnoros. Nu a fost greu să-l găsesc.

«Dar eu ce am cu vânzătoarele? Vorbiţi cu Eduard», mi-a recomandat Nicolae.

Insist să aflu cine-i Eduard. «E şef de sector, la vânzătoarele de aur», mi-a răspuns un poliţist din preajmă. Altul, jovial, mi-a dat şi numărul de telefon, pentru că, după cum ştia el, Eduard «s-a retras», acum câteva minute.

Cu telefonul şefului de sector la îndemână, mă întorc acolo unde lăsasem femeile şi poliţistul. Nici urmă… Să fi plecat împreună?

Aud cum Maia Laguta strigă: «Noi nu avem nevoie de trupul lui Chirtoacă» şi revin în faţa Primăriei, ca să înţeleg ce are în vedere femeia.

Unul dintre poliţişti mă anunţă că a revenit Eduard. Mi-l arată. Un bărbat în civil, care îmi confirmă că el este Eduard Corotaş, şefu’. Îl întreb în ce relaţii e cu vânzătoarele de aur, care, deşi presa a tot scris despre infracţinule comise de ele, vând în continuare aur de contrabandă. «Da ce să le fac, dacă nu am primit nicio cerere? Duce-ţi-vă la sector, la Bancu… el e acolo».

Bancu, bineînţeles, nu era şi nimeni nu ştia când revine, «că sunt proteste la Primărie şi toţi sunt acolo». Este adevărat, câteva zeci de poliţişti erau acolo, în faţa Primăriei, la doar 20 de metri de comerciantele clandestine de aur, care, de altfel, au cutezat să spună că ele nu vând aur. Întrebate ce fac altceva acolo, au spus cu seninătate că… protestează.

Aneta Grosu 
aneta.grosu.zdg@gmail.com