Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Politicianul leneş ca erou

Politicianul leneş ca erou

Politicienii autohtoni au fost avertizaţi de către prim-ministrul Vlad Filat că „deja se impun nişte măsuri” cu privire la violenţa din Parlament. Parlamentarii fracţiunii politice a comuniştilor au fost anterior dur criticaţi pentru absenţele de la serviciu, care au durat luni în şir. Ni se spune că politicienii ar trebui să-şi ”facă treaba”, adică să livreze ”legi bune”, şi să aibă un comportament exemplar. Experţii europeni în democraţie ar spune şi ei că un comportament inadecvat, precum cel al unor politicieni de la noi, subminează încrederea cetăţenilor în autoritatea statului.

În apărarea celor vizaţi de critica şi ridiculizarea intelectualilor, dimpotrivă, l-am putea declara erou pe politicianul leneş şi ”puţin educat”. Mie personal politicienii autohtoni mi se par mult mai simpatici decât cei din Occident, care au o faţadă mai lustruită, dar şi decât cei din Orient, cu paternalismul lor rece şi calculat. În Parlamentul moldav politicienii dezvăluie calităţi cu adevărat omeneşti: mestecă gumă (o lipesc şi sub masă, cum făceam noi în anii de şcoală?) şi uneori chiar fumează. Dacă unii cultivă un limbaj ”popular”, inspirat de ”Planeta Moldova” (care, din păcate, nu este întotdeauna înregistrat de microfoanele presei, potrivit lui Marian Lupu), alţii încearcă să-i surprindă pe cei mai vârstnici, zilnic, cu noi cuvinte din DEX, pentru a-şi consolida rolul de intelectual (şi acesta un comportament cunoscut din anii de școală). Faptul că, din când în când, se aplică şi pumnul, iar cineva este “blindat” ilustrează iarăşi înţelepciunea populară: câinele care latră nu muşcă. Un Obama, un David Cameron, chiar şi un Putin, nu ar ”coborî” la nivelul respectiv. Pe de altă parte, ei nu au mustrări de conştiinţă atunci când decretează moartea unor civili inocenţi în Orientul Mijlociu, în Afganistan sau în fostul imperiul rus, departe de vilele lor confortabile.

Când este vorba despre ridicarea nivelului de cultură politică, se are în vedere îmbunătăţirea relaţiilor publice ale politicianului, lustruirea faţadei, pentru a spori încrederea oamenilor în bunele lui intenţii. Actualmente se vede clar esenţa politicii – violenţa. Luptând pentru accesul la monopolul statului şi având mână liberă la buzunarul cetăţeanului lipsit de alternativă, câştigă indivizii cu cele mai puţine scrupule şi cu cele mai multe ambiţii de a-şi exercita puterea asupra altora. Sfântul Augustin stabilise pentru asemenea cazuri diagnosticul exact: ”libido dominandi” – pofta de a domina. În timpurile democratizării continue, întreaga societate se transformă în câmpul unui război civil latent. Un simptom este răspândirea trainingurilor, adesea cu finanţare externă, pentru ”tinerii lideri”. Această noţiune nu este întâmplătoare. În condiţii de piaţă, de liber schimb, nimeni nu este ”liderul” altuia. Cel mai de succes producător sau vânzător nu este cel care domină autoritar clientul, ci dimpotrivă, cel care oferă cele mai convenabile condiţii. Câştigă cel care dăruieşte mai mult. Existenţa unui lider implică şi existenţa unei turme de oi, care să-l asculte orbeşte. Chiar sintagma ”tânărul lider” pare inspirată de mişcarea comsomolistă: un supraveghetor al tineretului potenţial rebel şi potenţial independent într-o societate planificată.

Lozinca liberalismului clasic şi a filosofiilor juxtapuse tiraniilor din trecut era: “Cu cât mai puţină guvernare, cu atât mai bine pentru cetăţeanul de rând.” „Bună guvernare” se traduce în practică aproape întotdeauna prin ridicarea impozitelor, mărirea aparatului birocratic şi introducerea noilor legi şi reglementări care torpilează sectorul de producere al ţării. Nu a fost întâmplător faptul că, de pildă, în Islanda medievală, o ţară cu vechi tradiţii individualiste, parlamentul se întrunea numai o dată pe an.

Stalin, Mao sau Hitler au fost extra-«harnici» (workholics) şi se dedicau ”pe deplin” administrării ţării. Istoria ar fi fost cu totul alta dacă ei ar fi optat pentru un stil de viaţă mai puţin corect la suprafaţă, savurând şi cheltuind averea populară, dar fiind mai leneşi pe plan politic. Berlusconi i-ar fi putut inspira cu seratele lui de ”bunga-bunga”, iar în Moldova ar fi putut sta, în afara saunelor și cazinourilor, în “subteran”, lângă un butoi (sau mai multe) de vin. Şi restul populaţiei ar fi trăit liniştit, chiar fiind dispusă să le plătească seratele de acolo, ca ei să iasă mai rar “la suprafaţă”.

Gerhard Ohrband, lector  universitar