Poliţia în flăcări
Alerga prin mahala în flăcări. Corpul îi ardea, ochii i se întunecau de durere, dar avea vocea puternică şi striga la tatăl său, era unicul nume pe care îl avea în minte de la care putea cere salvare. Mama sa era plecată în străinătate, sora sa şi fiica acesteia de 5 ani scăpaseră ca prin minune neincendiate, aşa că spera că tatăl său ar putea stinge limbile de foc care o mistuiau în chinuri.
Cum e să ai 20 de ani neîmpliniţi şi să arzi de viu? Probabil e dureros de moarte. Şi Cristina şi-a trăit durerile de moarte îndelung, timp de 7 zile fără de sfârşit. La a treia zi de suferinţă a împlinit 20 de ani, fiind în comă pe un pat de spital, cu cenuşa vie de pe corpul ei scăldată de lacrimile bunei sale mame, revenite din străinătate. La 20 de ani şi 5 zile și-a retras suflarea din corpul său carbonizat, scrumuind ireversibil sufletele celor dragi.
De ce a ars Cristina de vie? Pentru că o mână criminală i-a dat foc. Şi pentru că aşa a vrut Poliţia din Orhei. Mama ei, Veronica Dolghieru, susţine că în acea zi nefastă de 22 iunie, când ginerele ei vroia să le incendieze pe toate trei – două fiice şi o nepoţică, s-au făcut cel puţin 3 apeluri la poliţie: la ora 2 şi 56 de minute, la ora 3 şi 11 minute, şi la ora 3 şi 15 minute, în care acestea explicau disperate că sunt în pericol de incendiere. La 3 şi 11 minute poliţistul ar fi întrebat: “Vrea să dea foc la casă? Dar încă n-a dat?” şi ar fi închis. La câteva minute, Cristina a fost incendiată de cumnatul său, Sergiu Spiţa, şi a alergat arzând prin mahala, strigându-l pe taică-său, căci avea mâinile în flăcări şi nu mai putea suna din nou la poliţie.
De ce nu au reacţionat poliţiştii la apelurile disperate ale membrilor familiei Dolghieru? Nu ştim. La două luni de la acea tragedie, Comisariatul de Poliţie Orhei nu a făcut nicio explicaţie publică. Nici MAI. Caut pe www.mai.md măcar ceva pe marginea acestui caz. Găsesc un scurt alineat publicat la 17 august, la 2 luni de la tragedie: “De către CPR Orhei pe dosarul operativ de căutare nr. 2012270090 intentat la 02.07.2012 se caută Spiţa Serghei Mihail, a.n. 07.02.1983, domiciliat în r-nul Orhei, sat. Izvoare, în baza art. 145 al. 2 Cod Penal al R.M., dosar penal nr. 2012270388.” Niciun cuvânt despre poliţiştii care au primit cele trei apeluri şi despre inacţiunile lor criminale.
De moartea Cristinei o fi vinovat Serghei Spiţa, despre care martorii spun că era în stare avansată de ebrietate. Dar nu mai puţin vinovat e sistemul poliţienesc, care este plătit din banii Cristinei, ai surorii ei, ai tuturor oamenilor din Orhei. Poate că unii dintre orheieni nu vor să plătească impozite şi să întreţină aceşti poliţişti, dar oamenii nu sunt întrebaţi, lor li se reţin impozite şi li se promit servicii de calitate, inclusiv apărare calificată în caz de agresiuni, tortură, ameninţări, incendieri criminale.
La 22 iunie Cristina a acţionat ca un cetăţean corect şi responsabil: a sărit în apărarea surorii ei şi a fiicei minore a acesteia, şi a făcut uz de instrumentele legale – a sunat în repetate rânduri la poliţie. Pentru că a pierdut timpul cu telefoanele la poliţie a plătit scump – a ars de vie. Cristina a murit ca o eroină, apărându-şi apropiaţii, dar cine din anturajul ei, dar şi de la ASEM, unde era studentă, va mai considera necesar eroismul şi actele de apărare a aproapelui? Nu e mai sigur să te comporţi ca poliţiştii? Să te retragi, să nu acţionezi, să laşi oamenii să moară, iar la final de lună să fii viu şi cu salariul plătit?
Am încercat în repetate rânduri să aflu de la MAI cine sunt poliţiştii care nu au răspuns la apelurile Cristinei. Ministerul mi-a promis un răspuns, dar încă nu l-a oferit. Reiterăm întrebările la care căutăm răspuns: Cine au fost poliţiştii care au ignorat apelurile telefonice adresate pe 22 iunie la ora 2 şi 56 de minute, la ora 3 şi 11 minute, la ora 3 şi 15 minute şi care este statutul acestor poliţişti acum?
Alina Radu, alina.radu@zdg.md
