Poliţia în flăcări

Alerga prin mahala în flăcări. Corpul îi ardea, ochii i se întunecau de durere, dar avea vocea puternică şi striga la tatăl său, era unicul nume pe care îl avea în minte de la care putea cere salvare. Mama sa era plecată în străinătate, sora sa şi fiica acesteia de 5 ani scăpaseră ca prin minune neincendiate, aşa că spera că tatăl său ar putea stinge limbile de foc care o mistuiau în chinuri.

Cum e să ai 20 de ani neîmpliniţi şi să arzi de viu? Probabil e dureros de moarte. Şi Cristina şi-a trăit durerile de moarte îndelung, timp de 7 zile fără de sfârşit. La a treia zi de suferinţă a împlinit 20 de ani, fiind în comă pe un pat de spital, cu cenuşa vie de pe corpul ei scăldată de lacrimile bunei sale mame, revenite din străinătate. La 20 de ani şi 5 zile și-a retras suflarea din corpul său carbonizat, scrumuind ireversibil sufletele celor dragi.

De ce a ars Cristina de vie? Pentru că o mână criminală i-a dat foc. Şi pentru că aşa a vrut Poliţia din Orhei. Mama ei, Veronica Dolghieru, susţine că în acea zi nefastă de 22 iunie, când ginerele ei vroia să le incendieze pe toate trei – două fiice şi o nepoţică, s-au făcut cel puţin 3 apeluri la poliţie: la ora 2 şi 56 de minute, la ora 3 şi 11 minute, şi la ora  3 şi 15 minute, în care acestea explicau disperate că sunt în pericol de incendiere. La 3 şi 11 minute poliţistul ar fi întrebat: “Vrea să dea foc la casă? Dar încă n-a dat?” şi ar fi închis. La câteva minute, Cristina a fost incendiată de cumnatul său, Sergiu Spiţa, şi a alergat arzând prin mahala, strigându-l pe taică-său, căci avea mâinile în flăcări şi nu mai putea suna din nou la poliţie.

De ce nu au reacţionat poliţiştii la apelurile disperate ale membrilor familiei Dolghieru? Nu ştim. La două luni de la acea tragedie, Comisariatul de Poliţie Orhei nu a făcut nicio explicaţie publică. Nici MAI. Caut pe www.mai.md măcar ceva pe marginea acestui caz. Găsesc un scurt alineat publicat la 17 august, la 2 luni de la tragedie: “De către CPR Orhei pe dosarul operativ de căutare nr. 2012270090 intentat la 02.07.2012 se caută Spiţa Serghei Mihail, a.n. 07.02.1983, domiciliat în r-nul Orhei, sat. Izvoare, în baza art. 145 al. 2 Cod Penal al R.M., dosar penal nr. 2012270388.” Niciun cuvânt despre poliţiştii care au primit cele trei apeluri şi despre inacţiunile lor criminale.

De moartea Cristinei o fi vinovat Serghei Spiţa, despre care martorii spun că era în stare avansată de ebrietate. Dar nu mai puţin vinovat e sistemul poliţienesc, care este plătit din banii Cristinei, ai surorii ei, ai tuturor oamenilor din Orhei. Poate că unii dintre orheieni nu vor să plătească impozite şi să întreţină aceşti poliţişti, dar oamenii nu sunt întrebaţi, lor li se reţin impozite şi li se promit servicii de calitate, inclusiv apărare calificată în caz de agresiuni, tortură, ameninţări, incendieri criminale.

La 22 iunie Cristina a acţionat ca un cetăţean corect şi responsabil: a sărit în apărarea surorii ei şi a fiicei minore a acesteia, şi a făcut uz de instrumentele legale – a sunat în repetate rânduri la poliţie. Pentru că a pierdut timpul cu telefoanele la poliţie a plătit scump – a ars de vie. Cristina a murit ca o eroină, apărându-şi apropiaţii, dar cine din anturajul ei, dar şi de la ASEM, unde era studentă, va mai considera necesar eroismul şi actele de apărare a aproapelui? Nu e mai sigur să te comporţi ca poliţiştii? Să te retragi, să nu acţionezi, să laşi oamenii să moară, iar la final de lună să fii viu şi cu salariul plătit?

Am încercat în repetate rânduri să aflu de la MAI cine sunt poliţiştii care nu au răspuns la apelurile Cristinei. Ministerul mi-a promis un răspuns, dar încă nu l-a oferit. Reiterăm întrebările la care căutăm răspuns: Cine au fost poliţiştii care au ignorat apelurile telefonice adresate pe 22 iunie la ora 2 şi 56 de minute, la ora 3 şi 11 minute, la ora  3 şi 15 minute şi care este statutul acestor poliţişti acum?

Alina Radu, alina.radu@zdg.md

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. FRONTUL RE-UNIRII

    Rep. Moldova = UN STAT MAFIOT SI CORUPT !
    ————————————————————————————————————
    1.
    “Moldova este o tara SARACA SI CORUPTA”-

    afirma in englezeste jurnalista Judy Dempsey in articolul
    “Merkel Facing a Frozen Conflict and Chilly Diplomacy”
    din 20 August 2012 din
    “International Herald Tribune”
    / The Global Edition of New York Times/
    in legatura cu vizita Cancelarului Germaniei Angela Merkel la Chisinau.

    http://rendezvous.blogs.nytimes.com/2012/08/20/merkel-facing-a-frozen-conflict-and-chilly-diplomacy/
    —————————————————–
    2.
    Declaratiile est-germanului Dirk Schuebel,
    Ambasadorul Uniunii Europene la Chisinau

    “Dacă politicienii nu dau un exemplu bun,
    cum poţi să te aştepţi de la oamenii obişnuiţi să facă altceva ! ? ”
    13 August 2012:
    www eco md
    ://www.eco.md/index.php?option=com_content&view=article&id=6359:dirk-schuebel-dac-politicienii-nu-dau-un-exemplu-bun-cum-poi-s-te-atepi-de-la-oamenii-obinuii-s-fac-altceva-&catid=98:economie&Itemid=469
    ————————————————————————————————

    – Eu văd problema Moldovei în felul următor:
    Politicienilor de aici le lipseşte o viziune despre viitorul acestei ţări sau,
    altfel spus, ei nu atrag suficientă atenţie viitorului acestei ţări.

    Ei mai mult se concentrează pe problemele personale,
    pe problemele partidului pe care îl reprezintă.
    ———————————————————————-
    3.
    Italienii despre noi:

    “Moldova – stat mafiot” !

    Jurnal md din 21 iulie 2012
    http://www.jurnal.md/ro/news/moldova-stat-mafiot-223579/
    —————————————————————————————————

    (harta cu textul original în italiană poate fi văzută
    pe saitul revistei din Italia “Limes”)

    – calificativul dat de italieni este cu atât mai demn de analizat,
    cu cât vine din partea unei naţiuni
    care a dat naştere acestui fenomen – mafia –
    fiind o lungă perioadă identificată cu aceasta.

    De rând cu Moldova state mafiote

    sunt considerate şi proaspăt creatul Muntenegru,
    dar şi entitatea teritorială Kosovo.
    ———————————————————————————————–
    Dacă Moldova e stat mafiot şi opt ani „naşul” a fost Voronin,

    cine a preluat acest titlu azi?!
    —————————————-
    NOTA NOASTRA:

    DE CE PRESEDINTELE NICOLAE TIMOFTI
    NU OPRESTE TERORISMUL IN RM ?
    DE CE TERORISTUL CONDUCATOR BASCAN
    AL ZONEI GAGAUZE, FORMUZAL. NU ESTE ARESTAT
    PENTRU INCITARE LA VIOLENTA
    IN TIMPUL UNUI MARS PASNIC DE LA BALTI DIN 5 AUGUST AL RE-UNIRII NOASTRE CU ROMANIA ?
    – DE CE UN ALT TERORIST GAGAUZ TURC
    DIN CEADâR-LUNGA, CARE LA 23 AUGUST A ATENTAT LA VIATA ANGELEI MERKEL, CANCELARUL GERMANIEI,
    SI A LUI FILAT,
    DECI ACEST TERORIST NU ESTE JUDECAT PUBLIC ?

    – DE CE AUTORITATILE ASCUND FAPTELE TERORISTILOR BANDITI RUSOFONI CONTRA PATRIOTILOR UNIONISTI MOLDOVENI ?

  2. Iurie

    aceleasi exemple sunt și la alte instituții la drepturile copilului la ministerul învățământului și alte instituții,poți să suni cu orele că n-o săți răspundă nimeni, dar la televizor ese și spun toți că au făcut una sa alta, de exeplu la liceul Berezovschii de unii profesori un copil afost adus de mai multe ori la cazuri suicidale, instanțele care au fost numite mai sus n-au acționat nici într-un fel mai ales ministerul învățământului cu toate că au fost scrise cereri,

  3. vlad

    CITIND ACEST ESEU-DRAMA,asi mai putea sa adaug ca BETIA si INDIFIRENTA vor aduce RM la esafot…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *